G4Media.ro

Stenograme din dosarul Rădoi. Sindicaliştii stabileau strategii pentru protestele „spontane” de la…

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Stenograme din dosarul Rădoi. Sindicaliştii stabileau strategii pentru protestele „spontane” de la metrou, printre ele și angajarea unor racheți: Punem preț pe două capete, Drulă și directorul

Sindicaliştii de la metrou conduși de Ion Rădoi au discutat anul trecut, pe un grup de WhatsApp, mai multe strategii, în contextul disputei dintre liderul sindical şi Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor, pe lângă varianta declanşării unor proteste care să pară spontane, unul dintre ei invocând şi varianta apelării la serviciile unor racheţi. „Punem preț pe două capete: Drulă și directorul (Ştefan Paraschiv, director Metrorex – n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi, altfel, nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a spus acesta, conform rechizitoriul din dosarul penal în care Ion Rădoi este trimis în judecată pentru şantaj. Acelaşi sindicalist mai propunea ca fiecare angajat de la metroul bucureştean să doneze câte 1.000 de lei, astfel încât să se strângă suma de 1 milion de euro pentru plata racheţilor, arată rechizitoriul obţinut de News.ro.

Pe grupul de WhatsApp al salariaţilor Metrorex, Cristian Cozonac, unul dintre angajaţii apropiaţi de Ion Rădoi, a venit cu ideea angajării unor racheţi ucraineni, ”ceva de calitate”.

„Hai pe ei…Cât <<dreaq>> costă niște racheţi d-ăia ucraineni? Hai naiba să punem preț pe capetele lor. 5.000 de angajați, dacă donează fiecare 1.000 lei, facem vreun milion de euro. Și luăm ceva de calitate. Punem preț pe două capete: Drulă și directorul ( Ştefan Paraschiv, directorul Metrorex de la acel moment -n.r.). Şi-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace. Păi altfel nu se mai poate. Ajungem la disperare”, a propus Cristian Cozonac, potrivit rechizitoriului DNA.

Un alt angajat al Metrorex – Nicu MTX – a propus o grevă spontană, astfel încât sindicatul să nu poată fi acuzat că a oprit metroul, iar mecanicii care refuză să pornească trenurile să nu poată fi concediaţi.

”Cum ar fi ca în semn de protest mecanicii refuză să mai iasă cu trenurile în circulație pentru că au fost amenințați că li se taie din salariu. La o grevă spontană nu poate fi acuzat sindicatul…mecanicii nu pot fi dați afară deoarce nu ai pe cine să angajezi în loc. Așa o (cuvânt obscen) și Drulă cu amenințările”, scria angajatul Nicu pe grupul de socializare.

În discuţie a intervenit şi Iulian Popescu, liderul organizaţiei de tineret a USLM și, persoană apropiată a lui Ion Rădoi, potrivit procurorilor DNA.

Iulian Popescu: ”Câți mecanici sunt dispuși să facă asta, Nicule?”.

Nicu MTX: Sunt 2-3, celorlați le este frică”.

Iulian Popescu: ”Mâine vorbiți între voi și opriți trenurile dacă aveți sânge în instalație”.

Nicu MTX: ”La mecanici cam întodeauna a fost problema asta”.

Iulian Popescu: ”Mda, dacă se dă semnalul o să forțăm ceva”.

Pe data de 24 martie 2021, pe acelaşi grup de WatsApp, Cristian Cozonac a postat următorul mesaj, referindu-se la ministrul Cătălin Drulă și la directorul general Ștefan Paraschiv: ”Dacă și dă afară, şi taie și din bani… trebuie să îi omorâm…la propriu”. Iulian Popescu l-a avertizat să nu mai spună așa ceva nici în glumă, pentru că sunt supravegheați.

Tot în acea perioadă, Ion Rădoi l-a contactat pe fostul ministru PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, ”acesta din urmă susținându-l în demersurile sale, sfătuindu-l să dea în judecată primăria pentru abuz și Metrorex pentru despăgubiri”, arată procurorii DNA.

Pe 26 martie 2021, circulaţia metroului din Capitală a fost blocată de un ”protest spontan” al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM desfăşurat în staţia Piaţa Unirii. Aceştia au coborât în tunel, pe calea de rulare, şi au împiedicat pornirea trenurilor de pasageri.

Unirea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) deţine, în proporţie de 100%, firma Sindomet Servcom SRL, care a avut contracte cu Metrorex pentru spaţiile comerciale şi pentru spaţiile de publicitate de la metrou. De asemenea, firma sindicatului deţine şi un complex turistic în Buşteni, care oferă reduceri de 99% pentru angajaţii Metrorex care îşi fac concediile acolo.

”Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spaţiile comerciale (expirat în 2018), prin care firma încasa 75%, şi Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Şi un contract pentru spaţiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%”, spunea ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, la acea vreme.

Aşadar, toate profiturile provenite din reclamele de la metrou, chioşcuri şi magazine ajungeau în procent mai mare la firma sindicatului condus de Ion Rădoi, nu în bugetul companiei Metrorex.

Ştefan Paraschiv, directorul de atunci al Metrorex, numit în funcţie de Cătălin Drulă, dăduse ca termen-limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului. În replică, sindicatul a organizat „grevă spontană”.

În luna aprilie, procurorii DNA au anunţat trimiterea în judecată a preşedintelui Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.), Ion Rădoi, pentru folosirea influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj, în dosarul care vizează exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou. În perioada 2018 – 2021, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL – controlată de Rădoi – ar fi refuzat să predea spaţiile comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei. În 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transporturilor să acorde în continuare firmei sindicatului drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, prin organizarea unui protest ilegal.

”Constrângerea ar fi fost exercitată prin ameninţări cu întreruperea circulaţiei metroului, prin iniţierea şi organizarea unui protest ilegal/ a unei greve ilegale, toate acestea pentru a-l determina pe ministru (care avea dreptul legal de a acorda împuternicire reprezentanţilor statului în AGA), să dispună sau să accepte prelungirea/acordarea dreptului de a folosi în continuare spaţiile de către SINDOMET (printr-un nou contract de asociere sau prin tolerarea situaţiei din perioada anterioara 2018-2021)”, preciza DNA.

sursa: News.ro

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

34 comentarii

  1. Lasand la o parte amatorismele lor, USR au fost singura farama de speranta pt schimbare si reforma. Dar prostii de romani se informeaza la TV sau din comentariile postacilor.
    Un USR cu procent dublu ar fi plus presiune mare si pe partidele vechi sa se reformeze. Iar Iohannis nu ar mai fi tradat.
    Asta e … poate peste 20 ani.

    • Da, o începuseră bine, dar datorita banilor din programul saligny, au devenit la fel ca ceilalți. Ba mai mult, s-au aliat cu psd și aur ca să-i aducă din nou pe bolșevici la putere. Asa ceva nu se face. Doar dacă ești idi. Asta dovedește ca orice partid ar veni, toți sunt puși pe capatuiala. Așteptăm alta clasa politica, pana atunci, doar de aceasta mizerie vom avea parte.

    • @Gogu Pintenogu Maestre, la câte înțelegi tu din viața politică românească, eu zic că te califici pentru o funcție înaltă în statul ăsta condus de psd și pnl.
      Așa că eu zic să nu mai te complaci în statutul tău actual de mic funcționar public obligat de șef să posteze pentru partid la fiecare articol. E aiurea să stai mereu cu teamă că te poate zbura de pe postul călduț dacă ratezi un comentariu.
      Excelență, crede-mă, locul matale e în sferele înalte ale politicii. Pune mâna de vorbește cu superiorul pe politic din instituție, vâră plicul și prinde și tu pentru început un post eligibil de consilier local ceva.
      La ce potențial ai, în 10 ani ești prim-ministru.

  2. Luceafarul Huilei Bucurestene. Un program dupa un scenariu semnat Miron Cozma.

    • Luceafărul asta nu a avut echipa de fotbal, in rest totul la fel, in calitate umana, relatie specială cu comunismul, relatie specială cu rachetii, in fond vb de Romania noastra capturata de ei, sunt foarte multi, cu doi luceferi nu luminam nimic.

  3. Singura realizarea a lui Drula, chioșcurile și Radoi, în rest ZERO.

    App, directorul USRist a rămas, STBul a rămas la fel de infect , ZERO investiții și condiții la 3 lei călătoria/90 min.

    • Te doare când vine USR să oprească jaful PSDiștilor tăi.

    • 3 lei 90 min? Atat de ieftin?

    • @tibi Dacă prinzi un ambuteiaj faci 3 stații în 90 de min.

      @putin rethardule, în afara de realizarea asta măreață de a dărâmă chioșcurile de la metrou, ce altceva a mai făcut zeul tău în calitate de ministru?

    • @george ai avut macar curiozitatea sa citesti raportul de activitate al lui Drula la incheierea mandatutului? TOTI ministrii USR au scris cate un raport

      dar la voi la USL – cu extenstia – AUR , se merge cu dezinformarea … voiculescu si mihaila sunt de vina

    • E ok. Tu voteaza in continuare aur si ai grija sa nu te arda vreun lgbtist.

    • STB-ul e in subordinea primariei, adica la Nicusor. Care Nicusor ne incuraja sa votam PNL. Adica din gasca cu sefii tai. Chestiuni elementare. Dar cand esti platit sa te adresezi unui anumit tip de public spui orice, poate pune cineva botul.
      Drula nu mai e ministru de 8 luni! Acum explica-ne ce au facut Valcenii si Grindenii tai de atunci. Au ars gazul degeaba cum faceti de 30 de ani! Cam asta e nivelul in institutiile de stat. Gasti care fac chete sa angajeze racheti, orice, doar sa jefuiti totul, pana cand nu mai ramane nimic.

  4. De asta si PNL a dori indepartarea USR de la guvernare . Pentru ca ii deranja . Nu puteau face combinatii. PNL a adus partidul mafiot PSD la guvernare .

  5. Ce haios e când „scapa” in presa niște stenograme din anchete in curs.
    Frumos ar fi sa publice tot dosarul.

    • @anonim – Va rog eu, nu mai spuneti prostii! RECHIZITORIUL este documentul/actul de trimitere in judecata, de sesizare a instantei! Ceea ce inseamna ca nu mai este nicio ancheta in curs, ci vorbim de o ancheta incheiata si ajunsa deja in instanta. La acest document (de fapt dosarul de trimitere in judecata) au acces toate partile, avocatii etc. N-a scapat nimeni nimic, ci le-a oferit pur si simplu presei, nu mai sunt secrete din momentul in care ajung in instanta.

    • @anonim – Va rog eu, nu mai spuneti prostii! RECHIZITORIUL este documentul/actul de trimitere in judecata, de sesizare a instantei! Ceea ce inseamna ca nu mai este nicio ancheta in curs, ci vorbim de o ancheta incheiata si ajunsa deja in instanta. La acest document (de fapt dosarul de trimitere in judecata) au acces toate partile, avocatii etc. N-a scapat nimeni nimic, ci le-a oferit pur si simplu presei, nu mai sunt secrete din momentul in care ajung in instanta. ***

    • @anonim – Va rog eu, nu mai spuneti prostii! RECHIZITORIUL este documentul/actul de trimitere in judecata, de sesizare a instantei! Ceea ce inseamna ca nu mai este nicio ancheta in curs, ci vorbim de o ancheta incheiata si ajunsa deja in instanta. La dosar au acces toate partile. N-a scapat nimeni nimic, ci le-a oferit pur si simplu presei.

  6. Actiuni mafiote tipice PSD, inclusiv intentia de a ucide pe cei care nu te lasa sa furi (aici, tinta era Drula).
    De aia a refacut Iohannis alianta PSD-PNL-UDMR, ca sa se poata fura in liniste. Inclusiv la Metrorex, jaful a reinceput, ocrotit de plagiatorul Grindeanu.

  7. Nu pot sa nu remarc diferenta.

    Cu PSD&Co la conducerea unui minister se lasa de obicei cu anchetarea ministrului sau a unuia din staf. Pe de alta parte, cu USR la conducerea unui minister, se lasa cu anchetarea unui interlop mafiot, fost parlamentar PSD.

    Dincolo de asta, se pare ca orice ancheta de coruptie are legarura intr-un fel sau altul cu PSD&Co: Oprescu, Piedone, Alexe, etc.

    Nu pot sa nu ma intreb, oare romanii vor vedea vreodata realitatea si adevarul asa cum este el? Imi amintesc de o vorba a bunicului: multi nu inteleg adevarul nici macar daca-i izbeste in moalele capului. Ma tem ca avea dreptate.

  8. DRULA a distrus mafia de la metrou.Se acces USR
    ristiit au fost dați afară din guvern.

  9. E de-ajuns să ai voință să faci ceva, să schimbi ceva si radoii, cozonacii si fiii de rădoi pot fi scosi pe tușă. Ăștia sunt atât de proști încât discută pe whattsap treburi cu „racheti”.
    Dar, nu există voința, așa că Romanika se transformă în stat bananiero-mafioto-epoliticesc.
    Chiar, Bode a aflat cine l-a aruncat în aer pe afaceristul din Arad? Nu de alta, dar acusica se face de-un an.

  10. VOTATI PeeeeSeeeeeDeeeee + ROMANIA LUCRULUi BINE FACUT aja USL .. cea mai matura si responsabitla solutie .. sa-l felicitam pe MARELE FICUS GALBEN GRIVCO ca a infrant din nou

  11. Iar isi legendeaza new Secu oamenii, ca dupa ploaie acelasi articol in toate UM de presă….

  12. @Andrei postac, te-am întrebat ce a făcut, în rapoartele alea sunt pline de umpluturi inutile, ce a făcut te-am întrebat?

    Dacă poți sa ma scutești de clișeele vostre cu ‘nu a fost lăsat sa faca’, ce a făcut, ca pâinea și cuțitul la el a fost?

    Ce a făcut cu autostrăzile, termene, execuții, penalizări, cu aeroporturile, cu CFRul???

    • Fara sa ma gandesm prea mult: decapusat (partial) Metrorex, lasat licitatie la cheie pt drumul expres Craiova-Tg Jiu. Ti se pare putin pentru jumatate de an de mandat?

  13. La STB cum e cu sindicalistii? Tot asa? Tot PSD?

  14. Jigodiile unui stat mafiotizat.
    Mulțumiri ilici.

  15. PS. Poate ne explica dl Piperea de ce marea majoritate a liderilor de sindicat s-au lipit de PSD. Și psd-ul de ei. Zi ceva Piperea.

  16. Pentru @anonim – Va rog eu, nu mai spuneti prostii! RECHIZITORIUL este documentul/actul de trimitere in judecata, de sesizare a instantei! Ceea ce inseamna ca nu mai este nicio ancheta in curs, ci vorbim de o ancheta incheiata si ajunsa deja in instanta. La acest document (de fapt dosarul de trimitere in judecata) au acces toate partile, avocatii etc. N-a scapat nimeni nimic, ci le-a oferit pur si simplu presei, nu mai sunt secrete din momentul in care ajung in instanta.
    PS – am incercat sa pun comentariul ca raspuns, dar nu s-a postat.

  17. Ciuma rosie, ce sa ii ceri? Romanii suferă de sindromul stocklom.

  18. …sarla asta de radoi A FOST IN PARLAMENTUL ROMANIEI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  19. Oamenii PSD-ului. Votați incontinuare că idioții Ciuma Roșie.

  20. Peste 20 de ministri au fost la transporturi din 89 pana in prezent. E prima data cand aflam ca unii se gandeau la asasinate.
    Putem deduce ca nimeni nu a mai deranjat interesele sistemului. Chiar daca ar exista intentii bune prin vechile partide, le-ar fi practic imposibil sa restructureze sistemul asta piramidal creat tot de ei.
    Romania nu este subjugata doar de politic, ci si de acesti bugetarasi de tip Cozonac, care ar face orice sa nu-si piarda beneficiile de acum. Ii vezi prin spitale, politie, administratie si aproape orice alta institutie publica, cum stau cu mana intinsa. Si la alegeri voteaza acelasi sistem care i-a creat.
    Prezenta masiva la vot e singura solutie sa scapam de ei.