G4Media.ro

STENOGRAME Farmacistul-traficant de droguri vindea opioidele care ar fi trebuit distruse de…

Sursa foto: Pexels

STENOGRAME Farmacistul-traficant de droguri vindea opioidele care ar fi trebuit distruse de compania la care lucra / „Trebuie să mă apuc să le strâng pe alea din țară”

Angajatul unei companii farma românești, reținut de procurori joi, vindea comprimatele de fentanil și oxicodonă care ar fi trebuit distruse de firma la care lucra. El avea sarcina de a se ocupa cu centralizarea medicamentelor care urmau să fie distruse – expirate, surplus al farmaciilor, aduse de pacienți pentru a fi distruse -, însă le vindea, potrivit referatului procurilor consultat de G4Media.ro.

  • Tribunalul București a decis vineri că Șonea Constantin să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. El poate contesta decizia

Șonea Constantin, zis Costi, se ocupa cu centralizarea la ssediul central al firmei a tuturor medicamentelor de la farmaciile lanțului din toată țara care urmau să fie distruse. El reținea din acestea medicamentele cu efecte psihotrope, le păstra la sediul firmei, pe care i le aducea unui dealer, periodic, pe bază de comenzi.

Fiecare cutie de medicamente are un cod de bare pentru a se urmări traseul acestora, iar cele pentru distrugere sunt trimise pe baza unor procese-verbale, de care ar fi trebuit să se ocupe Constantin Șonea.

Procurorii au stabilit că, în perioada 20.07 – 10.09. 2022, precum și la 13.12.2022, 21.08.2023, 29.08.2023, 31.08.2023, 21.09.2023, farmacistul a traficat următoarele cantități totale de droguri de risc și mare risc ce prezintă un risc deosebit pentru sănătatea consumatorilor, în condițiile în care dependența se instalează extrem de rapid, iar riscul de deces este foarte mare:

– 13.000 comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanyl;
– 868 comprimate ce conțin ca substanță activă Oxycodonă;
– 817 plasturi cu eliberare prelungită ce conțin ca substanță activă Fentanyl;
– 3243 fiole morfină;
– 3250 comprimate morfină;
– 263 comprimate Codeină;
– 487 comprimate conținând substanță activă Alprazolam, drog de risc;

La acestea se adaugă aproximativ 1800 comprimate de Diazepam, Lorazepam, Bromazepam, Rivotril, medicamente ce reprezintă droguri de risc și care se regăsesc în lista de medicamente ridicate cu ocazia percheziției efectuate în spațiile folosite de inculpat la sediul firmei.

Stenogramă din referatul procurorilor consultat de G4Media.ro:

COLABORATOR: Buongiorno!

COSTI: Salut!

(…)

COSTI: Sunt pentru data trecută?

COLABORATOR: Iți dau, fac un calcul, dar în principiu e pentru data trecută, pentru când ne-am văzut…săptamâna trecută, nici nu mai ştiu. Voiam să discut cu tine, am niște cereri pentru tine că cică sunt nişte concerte weekendul viitor, da, weekendul viitor sunt 2 sau 3 concerte aici în București, festivaluri.

COSTI: Viitor înseamnă ăsta cu ‘’neinteligibil’’?

COLABORATOR: 8,9, ( n. este vorba de 8, 9 septembrie) sunt 2 sau 3 aici şi unul prin Prahova.

COSTI: Păi şi ce trebuie să pregătim?

COLABORATOR: Îmi trebuie neapărat fentanyl de 100, oxy….

COSTI: Oxy, ce mi-ai zis tu…

COLABORATOR: Da, de la urgență mi-a spus…

COSTI: Dar acum, la următoarea tură o să fie ceva de 40, pentru că din ăla am strâns mai mult în perioada în care ai lipsit tu, gândindu-mă la abonament, dar ajung la stoc zero şi trebuie să mă apuc să le strâng pe alea din țară pe care le mai am păstrate undeva, dau drumul la asta? 0 Ca….

COLABORATOR: Da!

COSTI: Eu așteptam să văd cum merg lucrurile pentru că….

COLABORATOR: Știi ce nu merge sub nicio formă? Fiolele de morfină.

COSTI: Nici nu am mai insistat cu ele.

COLABORATOR: În schimb, în acele cutii ce mi le-ai dat în decembrie, cică erau şi 2-3 cutii de plasturi, fentanyl.

COSTI: Păi cum mi-ai zis acuma, ăștia de 100…

COLABORATOR: Stai puțin, de asta mi-a cerut, e prima data cand îmi cere, eu așa le dădeam pe aici pe colo câte 1-2 .

COSTI: La asta la Lunaldin, gândește-te că mi-ai cerut de 200 şi de 400, este şi de 300 şi de 600. ( n. este vorba de concentrație)

COLABORATOR: Ăla de 600 este lux.

COSTI: Am puține dar să îmi zici ce să pregătesc.

COLABORATOR: Deci absolut, sunt foarte bune, cu cât e concentrația mai mare cu atât mai bun, dar poate să mai fie… Sfatul meu, părerea mea, cum aș juca-o eu pe asta… Să îmi aduci ce ai şi cât poti, intelegi?…Şi eu atunci mă duc şi îti ‘’neinteligibil’’ ce vrei…Stai o secundă, nu mi-a zis concentrații, mi-a zis doar fentanyl pastile şi oxicodonă pastile, aici la concentraţii, acum am putut de 20, am putut doar o cutie.

COSTI: Eu am şi de 20, aia de care tu spuneai că nu e ok, dar de bine de rău, este!

COLABORATOR: O dau şi pe aia, i-o dau! Băi am de 20 am de 40, jonglezi, te joci, ți-o dau pe asta de 40 dar ia-o şi pe asta 20 , că 20 nu-i mult.

COSTI: Tu vezi cum merg astea, şi îmi dai un feedback.

COLABORATOR: Deci eu ce ți-am trimis, ți-am trimis pe cerere clară…

COSTI: Şi mai creşte evaluarea?

COLABORATOR: Cred că va creşte acum la asta la….pentru că eu am aflat niște prețuri, că eu când mă întalnesc cu el că acum mă întâlnesc ”face to face” şi avem şi noi timp să stăm, am vorbit eu cu .( aspecte ce pot deconspira identitatea colaboratorului cu identitate protejată).., mă duce el să ne vedem undeva şi mă lasă acolo.

COSTI: Când vrei să ne mai vedem? Săptămâna asta sau cea în care încep concertele?

COLABORATOR: Când consideri că ai putea tu să îmi aduci ca să îi pun la dispoziție pentru că eu am nevoie….

COSTI: Tot pe ….

COLABORATOR: Fentanyl.

COSTI: Duminica asta?

COLABORATOR: Da…Îți spun care-i faza….Eu am ramas fără bani.

COSTI: Da, dar la Lunaldin îți trimit eu mesaj cu ce variante mai sunt, de 200 de 400, de 600 , şi câte ar fi, şi ăla de 300 câte ar fi.

COLABORATOR: Indiferent câte ar fi, cu cât e mai mare cu atât e mai bun

Fentanilul este un analgezic opioid sintetic utilizat ca anestezic general şi în tratamentul durerilor cronice şi severe. Este eliberat doar pe bază de rețetă specială pentru substanțe narcotice. Este utilizat ilicit ca drog, adesea în asociere cu heroină sau cocaină.

Potrivit altei surse, Fentanilul este un medicament care se eliberează doar în baza prescripției medicale şi este destinat pentru gestionarea durerilor cronice, în cazul intervențiilor chirurgicale şi pentru bolnavii de cancer, în stadii terminale.

Fentanilul este un opiaceu sau analgezic sintetic dezvoltat prima dată în anii 1960. Este de 100 de ori mai puternic decât MORFINĂ şi de 30 până la 50 de ori mai puternic decât heroina.”Este atat de potent şi de mortal încât chiar şi un microgram poate ucide un om”, potrivit purtatorului de cuvânt al agentiei nationale antidrog din SUA, Drug Enforcement Administration( D.E.A.). Medicii prescriu acest medicament pacienților care au cancer şi celor care se confruntă cu dureri puternice, de obicei sub formă de acadele sau plasturi, dar poate fi întâlnit în prezent şi sub diferite forme ilegale.

Este vândut deseori consumatorilor de heroină, fără ca aceștia să știe ce cumpără, iar consecintele sunt letale. Formele ilegale includ spray-uri nazale sau pastile care imită medicamente ca Xanax şi OxyConţin. Deoarece este atât de puternică, traficanții de droguri pot obține profituri mai mari din vânzarea acestei substanțe comparativ cu heroina, în timp ce folosesc infrastructura pentru comerțul cu heroină.
Potrivit autorităților americane, Fentanylul a fost legat de mai mult de două treimi din cele 110.000 de decese prin supradoză în Statele Unite în 2022. În acelasi an, autoritățile au confiscat suficient fentanil pentru a ucide întreaga populație a SUA.

Ca şi Fentanilul, Oxicodona este un analgezic opioid produs de industria farmaceutică şi utilizat de adulți şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani pentru tratamentul durerilor severe.
De asemenea, acest medicament face parte din categoria medicamentelor cu regim special şi poate fi eliberat în farmacii numai în baza unei prescripții medicale întrucât are risc mare de dependență.

Fentanilul şi Oxicodona reprezintă cele mai periculoase droguri existente pe piață în prezent.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Bucuresti, piata buna de desfacere pentru farmacistii dr0galai.

  2. Ce este comic e ca de exemplu mizerabili de teapa lui Gorghiu, kk wc iohanis, raed arafat, etc. Ar fi luat de la gura bolnavilor. Totusi, acest dealer lua din cele duse la distrus. Asta ati votat, asa oameni aveti la conducerea tarii si veti vota si azi la fel desi v’ati cct pe voi 5 ani ca nu aveti, ca vreti, ca e destul… ati votat mizerabili care ar calca peste copii ca sa ajunga in functii de unde sa fure

  3. In sfarsit, vedem si noi ce farmacie e implicata, catena

  4. Pentru genul asta de bisnitari care vor sa faca bani distrugand niste copii as institui cu cea mai mare placere pedeapsa cu MOARTEA! Sa vedem atunci cine mai vrea sa faca bani cu asa ceva.