Stilul vestimentar al lui Nicușor Dan: candidat la Președinție sau contabilul anului?

Dacă moda este o formă de comunicare, Nicușor Dan pare că preferă să tacă. Deși aspiră la cea mai înaltă funcție în stat, garderoba lui vorbește într-o limbă moartă, moștenită parcă din sertarele administrației de tranziție. În toate aparițiile sale, fie în întâlniri oficiale, pe stradă, la conferințe sau în campanie, politicianul poartă aceeași uniformă politico-birocratică: costum bleumarin, cămașă albă și o cravată timid aleasă, de parcă și-ar cere scuze că există.

• Costumul este prea lucios aici și reflectă lumina inestetic, dând impresia de material ieftin. Cravata este banală, iar nodul ușor lăsat transmite neglijență.

În multe dintre apariții, el rămâne fidel acestui costum clasic, cu mici variații de cravată: albastru închis, bordo sau, în cele mai „aventuroase” momente, cu dungi verzi și roșii. Este uniforma unora dintre politicienii post-decembriști care au învățat că prea mult stil poate părea frivol. Sau, mai probabil, că prea mult stil costă.

Croiala costumelor lasă de dorit: sacouri prea largi pe umeri, pantaloni prea lungi, fără pic de structură sau curaj stilistic. E genul de ținută care îți dă impresia că a fost cumpărată la promoție — „1+1 gratuit la sobrietate”. În loc de carismă vizuală, ne oferă o imagine de „om serios”, dar plat, lipsit de accente personale.

• Cravata în dungi roșii și verzi este mult prea casual și preppy pentru un costum formal, creând un contrast stilistic nepotrivit. Gulerul cămășii pare răsucit și incomplet ajustat, iar nodul cravatei este prea lejer, lăsând impresia de neglijență. Costumul, deși corect ca structură, suferă din nou din cauza luciului excesiv.

Costumul îi oferă respectabilitate, dar nu și autoritate vizuală. Ar fi timpul pentru un upgrade: un costum croit impecabil, adaptat conformației personale, din stofă mată, cu revere late și umeri structurați. Nu cerem Gucci, dar un croitor priceput și un material de calitate pot transforma un funcționar într-un lider. De asemenea, pantofii, clasici Oxford sau Derby, din piele bine lustruită, în nuanțe de maro închis sau negru lucios, pot transmite autoritate fără a striga „nuntă la sala comunală”. Important e să nu aibă vârf pătrat sau talpă masivă, nu suntem în 2005.

Dacă moda ar fi matematică, Nicușor ar purta ecuația „costum + cravată + expresie preocupată = seriozitate”. Din păcate, în modă, suma nu dă întotdeauna stil. Mai ales când aceeași formulă cromatică este reluată obsesiv. O schimbare subtilă, dar esențială, ar fi să înlocuiască cravatele banale cu unele din mătase mată, în texturi discrete și culori bine alese: bordo profund, verde pădure sau albastru regal. Modelele fine, dungi diagonale, micro puncte, adaugă rafinament fără ostentație. Și, neapărat, nodul cravatei: strâns, clar, nu lăsat în bătaia vântului. Transmite încredere, nu confuzie.

În imaginile de stradă, îl vedem într-un palton bleumarin sobru, cu fular gri — un look safe, fără greșeală, dar și fără viață. Paltonul este un pariu sigur, dar care cere un upgrade în textură și croială. L-am văzut, l-am înțeles, am trecut mai departe. O variantă modernă ar putea fi un palton camel, un trench bine croit sau o haină din lână cu accente contemporane (gri cărbune, verde închis, bej cald). Adaugă o pălărie fedora și poate primești un punct în plus la carismă.

Fularul este probabil singura piesă care exprimă un dram de emoție.

La conferințele de presă, ținuta este, din nou, o copie fidelă a funcției: costum bleumarin, cămașă albă, față serioasă. Nicio batistă de buzunar, nicio textură interesantă, nicio urmă de individualitate. O apariție care pare mai degrabă „ședință de bloc” decât „lider național”. Într-o epocă în care un ceas clasic, o batistă albă simplă sau o pereche de ochelari statement pot deveni simboluri ale rafinamentului tăcut, lipsa totală a acestor detalii devine nu doar vizual plictisitoare, ci strategic păguboasă. Un politician modern nu are nevoie de extravagante. Are nevoie de identitate vizuală discretă.

Negrul lucios al costumului reflectă mai mult blitz-ul fotografului decât viziunea politică. Acest tip de material ar trebui evitat complet — în poze sau la televizor devine kitsch. Costumul nu e sacou de nuntă. Este armura zilnică a unui lider. De asemenea, este esențial să nu porți aceeași ținută la conferință, pe stradă, într-o cafenea și la TV. Rigiditatea nu e coerență. E lipsă de adaptabilitate.

Fotografia din cafenea, în care apare cu un domn îmbrăcat în geacă de piele, aduce o rară rază de umanitate. Dar nici aici stilul nu scapă de rigiditate. Costumul pare purtat de nevoie, nu de alegere. Dacă intenția a fost să pară apropiat de oameni, ținuta spune mai degrabă: „n-am avut timp să mă schimb după consiliul general”. Pentru contexte informale, există o rețetă clară și elegantă: sacou moale, cămașă fără cravată, pantaloni chino și pantofi loafers. Casual, dar calculat. Relaxat, dar stilat.

Când bei cafeaua cu electoratul, încearcă un cardigan, nu aceeași uniformă cu care ai semnat contracte de iluminat public.

Singurul moment în care pare că a încercat o ruptură de la rutina cromatică a fost în campanie, când a purtat o cravată roșu aprins. Simbolul puterii? Al pasiunii? Sau doar o încercare de a părea carismatic în fața bannerului cu „PREȘEDINTE”? Din păcate, costumul rămâne același, iar efectul general este de bărbat care a împrumutat cravata de la colegul mai îndrăzneț, dar n-a avut timp să-i ia și încrederea. Roșul cere atitudine. Dacă nu o ai, cravata devine comică sau agresivă. Iar asocierea cu un costum bleumarin lucios strigă mai degrabă „eveniment corporate” decât „viziune națională”.

Roșul ar trebui să comunice forță. Aici, pare mai degrabă o notă disonantă într-un ansamblu monoton. Cravata roșie spune: „Sunt pregătit să conduc țara.” Sacoul spune: „Mai avem de depus niște acte la primărie.”

În fundal, coloane superbe, mozaicuri, stucaturi. În prim-plan, un politician cu costum gri și cravată albastră, într-o siluetă fără suflu. Contrastul dintre arhitectura locului și platitudinea estetică e aproape poetic: patrimoniu național versus stil personal în conservare strictă.

Nicușor Dan poartă un costum gri cu o croială rigidă, prea strâmt la piept și cu pantaloni indeciși ca lungime, dintr-un material lucios ce pare ieftin în lumină. Cămașa are un guler prea îngust pentru cravata subțire și lipsită de personalitate, iar ansamblul general e lipsit de accente vizuale sau carismă. Este o ținută corectă, dar banală.

În moda politică, detaliile fac diferența. Iar la Nicușor Dan, totul pare calculat să nu deranjeze, dar nici să nu inspire. Iar asta e poate cea mai mare greșeală vestimentară a unui lider în 2025: evitarea completă a oricărei identități vizuale. Într-o lume în care imaginea e parte din leadership, să pari invizibil e echivalent cu a nu conta.

Nicușor Dan nu greșește niciodată flagrant. Dar nici nu surprinde. Este imaginea clasică a unui bărbat pentru care hainele sunt simple unelte, nu extensii ale unei identități. Dacă imaginea face parte din mesaj, atunci mesajul este: „nu contează cum arăt, contează ce spun”. Din păcate, politica este și spectacol. Iar publicul așteaptă mai mult decât un costum bine băgat în pantaloni.

Un costum croit impecabil, un detaliu de personalitate (o batistă, o pereche de ochelari statement, o cravată texturată), o combinație cromatică care să nu fie inspirată exclusiv din PDF-uri administrative – toate acestea ar putea da substanță vizuală unui candidat care are, indiscutabil, ceva de spus. Dar trebuie să înceapă să o spună și cu stil.

Până atunci, stilul său rămâne o metaforă vizuală a Bucureștiului: funcțional, dar blocat într-o estetică din care n-a mai ieșit din 1990.

Notă: G4Media.ro analizează candidații la președinție din punct de vedere vestimentar. Ținuta este importantă și spune ceva despre politicieni mai ales dacă vorbim de candidați la o funcție atât de importantă cum este cea de șef al statului. Autoarea analizelor, Ana Maria Cristea, este specializată în fashion business.