Știrea originală transmisă de Agerpres pe 20 iulie 1969 despre aselenizare: ”Stăpânul Terrei, omul, cucereşte o nouă planetă”

Una dintre cele mai spectaculoase reuşite din istoria civilizaţiei umane, aselenizarea din 21 iulie 1969 reprezintă punctul culminant al proiectului Apollo la care au participat peste 400.000 de oameni şi a cărui derulare a fost urmărită cu sufletul la gură, din faţa micilor ecrane, de peste 500 de milioane de oameni. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a relatat pe larg, în epocă, fiecare etapă a misiunii Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman pe suprafaţa unui alt corp ceresc, începând cu pregătirile de lansare şi până la revenirea pe Terra a echipajului format din Neil Armstrong, Buzz Aldrin şi Michael Collins.

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la primii paşi ai oamenilor pe Lună, republicăm integral materialul AGERPRES din data de 21 iulie 1969 în care este descrisă, în detaliu, această extraordinară aventură a primei aselenizări, chintesenţă a spiritului de explorare care l-a animat pe Homo sapiens încă din negura vremurilor:

‘Agerpres’ ştiri externe 21 iulie 1969 ora 10,53

Houston 21 /Agerpres/ – 20 iulie 1969, stăpânul Terrei, omul, cucereşte o nouă planetă.

Luni dimineaţă la ora 4,56 /ora Bucureştiului/, Neil Armstrong, după o încordare interminabilă, pune piciorul pe Lună.

Totul a început cu câteva ore mai înainte decât se prevăzuse. Armstrong, singur chemat în acel moment să decidă, anunţă lumii că va ieşi din modul cu cinci ore mai devreme decât se prevăzuse. Începe filmul istoric al coborârii, primii paşi pe Lună.

În modul domneşte o activitate febrilă. Pe toate meridianele, oamenii aşteaptă cu răsuflarea întretăiată ca omul să păşească pe Lună. Astronauţii pun la punct ultimele pregătiri în vederea debarcării. Ei îmbracă coifurile cu vizieră dublă, îşi încalţă ‘papucii’, îşi pun mînuşile speciale cu întărituri, iau pe spate rucksacurile care conţin aparatură ce le asigură condiţiile de viaţă, fac o ultimă verificare a funcţionării sistemului de condiţionare a presiunii, a comunicaţiilor radio şi alimentării cu oxigen.

Ora 1,51. NASA anunţă că aceste pregătiri vor dura două ore. Armstrong nu va ieşi deci înainte de ora 4.

Ora 3. Cei doi astronauţi anunţă că verificările minuţioase impun o întârziere.

Ora 3,54. În sfârşit sunt gata.

Ora 3,55. Începe depresurizarea modulului şi simultan presurizarea costumelor spaţiale.

Ora 4. Modulul lunar este total depresurizat.

Ora 4,15. Cei doi astronauţi au terminat presurizarea costumelor spaţiale.

Ora 4,40. Armstrong deschide uşa modulului şi începe coborârea pe Lună.

Ora 4,56. Armstrong pune piciorul stâng pe Lună şi declară: ‘E un pas mic pentru om, e un salt enorm pentru umanitate’.

Acestea sunt primele cuvinte ale omului pe suprafaţa Lunii. Înainte de a pune ferm piciorul pe sol, comandantul misiunii ‘Apollo’-11 încearcă cu prudenţă solul pentru a-i verifica rezistenţa.

-‘Piciorul nu mi se scufundă mai mult de un deget… se pare că nu voi avea dificultăţi la mers. Nu, absolut nici o dificultate pentru a mă deplasa’, exclamă Armstrong cu surprindere, făcând primii paşi. ‘Am impresia că totul e cu mult mai uşor decât în timpul exerciţiilor de simulare a gravităţii lunare. E foarte interesant. Suprafaţa este foarte pufoasă în general, dar există şi locuri mai dure’.

Evoluţia lui Armstrong, care se deplasează într-adevăr cu uşurinţă pe Lună, şi monologul său sunt retransmise în direct pe Pământ telespectatorilor. Oamenii pot să-l vadă pe cuceritorul Lunii, coborând cele 9 trepte ale scării, punând piciorul, tatonând suprafaţa, dând drumul ultimei trepte pe care îşi ţinea mâna, făcând primii paşi, colectând cu o lopăţică specială de aluminiu prima mostră de sol lunar – ‘proba de contingenţă’.

Armstrong închide această primă mostră – puţin praf lunar – într-un plic de material plastic şi o pune în buzunarul costumului selenar. Toate aceste mişcări sunt supravegheate de Aldrin de la înălţimea platformei de ieşire a modulului.

Ora 5,15. Armstrong a petrecut deja 19 minute, singur, pe suprafaţa Lunii, 19 minute în timpul cărora, în nedefinita singurătate selenară, a făcut constant dovada unei perfecte stăpâniri de sine. În acest moment, coechipierul său, Edwin Aldrin, îşi face apariţia pe suprafaţa Lunii. Încredinţat de experienţa lui Armstrong, că Luna ‘nu-l va trăda’, el coboară cu curaj treptele scării, şi, la fel ca şi camaradul său, păşeşte cu piciorul stâng pe Lună.

Cei doi oameni citesc cu voce tare inscripţia gravată pe placa fixată pe palierul de coborâre al modulului lunar, care va rămâne pe suprafaţa Lunii, şi implantează drapelul pe care l-au adus cu ei.

O dată îndeplinită această parte a programului, astronauţii demontează camera de televiziune fixată pe modul, care a efectuat prima emisiune în direct Lună-Pământ. Armstrong şi-o prinde de piept şi din acest moment imaginile încep să ‘danseze’ pe micile ecrane. Comandatul misiunii ‘Apollo’-11 se deplasează aproximativ 20 de metri şi fixează camere de televiziune pe un trepied. Privirilor li se oferă o nouă vedere panoramică. Din planul al doilea apare modulul lunar, iar la orizont o linie curbă, netă, arată linia de demarcaţie dintre o suprafaţă scânteietoare sub razele soarelui şi negrul intens al universului. De asemenea, se pot distinge urmele paşilor astronauţilor pe solul cenuşiu al Lunii.

Cei doi astronauţi îşi continuă îndeplinirea programului. Ei se deplasează cu o uşurinţă surprinzătoare, într-un adevărat balet sideral. Costumele lor, întărite la articulaţii, îngreunate de aparatura pe care o poartă în spate, nu par să îi stânjenească deloc. Ei evoluează cu o uşurinţă şi o mobilitate surprinzătoare.

Ora 5,49. ‘Pământul’ anunţă că preşedintele Nixon va vorbi astronauţilor. ‘Această zi este cea mai glorioasă din viaţa noastră, spune preşedintele, mulţumită vouă cerul a devenit o parte a lumii noastre’ – ‘Vă mulţumim, domnule preşedinte, răspunde Armstrong, este o mare cinste şi un mare privilegiu pentru noi de a ne găsi aici’.

Edwin Aldrin desfăşoară apoi un ‘colector de vânt solar’, acesta este un mic rulou din folie de aluminiu realizat în Elveţia, la universitatea din Berna. El este desfăşurat cu un stor de fereastră. O dată instalat, el începe să ‘adune’ între cutele sale particule gazoase – heliu, argon, neon, kripton, xenon – care constituie vântul solar. După două ore de expunere la bombardamentul particulelor solare, colectorul este repliat. Oamenii de ştiinţă vor putea, pentru prima dată, să examineze particulele componente ale vântului solar, care nu ating niciodată suprafaţa Terrei. În timp ce se deplasează în toate direcţiile, astronauţii, care se află pe suprafaţa Lunii de mai mult de o oră, sunt urmăriţi în permanenţă de doctorul Berry – ‘doctorul cu cel mai lung stetoscop din lume’ – care declară că cei doi sunt într-o formă perfectă. Armstrong şi Aldrin continuă să culeagă mostre ‘selenologice’ pe care le pun în săculeţi de material plastic, pe care apoi îi închid în conteinere metalice etanşe. Pentru a-şi aduce la îndeplinire misiunea lor de ‘grădinari ai Lunii’, cei doi astronauţi se folosesc de o serie de unelte pe care le scot din ‘port-bagajul’ modulului lunar. Toate uneltele pe care le folosesc sunt de dimensiuni mult mai mari decât cele obişnuite pe Pământ pentru a putea fi manevrate cu imensele mănuşi care protejează mâinile astronauţilor.

Ora 6,15. Recoltarea de mostre de sol lunar se termină. Armstrong şi Aldrin au adunat aproximativ 28 kilograme de ‘pietre lunare’.

După ce au îndeplinit această primă parte a misiunii lor, cei doi astronauţi se ocupă de instalarea aparatelor care vor rămâne pe Lună: seismograful şi reflectorul laser. Instalarea seismografului urmează să funcţioneze ani de zile şi să transmită cele mai mici şocuri produse în scoarţă lunară.

Informaţiile transmise de acest seismograf vor permite să se stabilească dacă Luna este frământată de cutremure sau îşi datorează relieful ‘bombardamentelor’ cu corpuri venite din exterior. Tot seismograful va da informaţii asupra interacţiunii forţelor gravitaţionale ale Terrei şi Selenei, va înregistra infimele contracţii ale solului lunar determinate de variaţia de temperatură şi va determina densitatea şi proprietăţile fizice interioare ale Lunii. Sursa de energie a acestui sensibil seismograf o constituie radiaţiile solare, care sunt transformate în energie electrică. Reflectorul laser este un ansamblu de 100 oglinzi prismatice construite din cristale de cuarţ menite să reflecte fasciculele de raze laser trimise spre Lună din diverse puncte ale Pământului. Se prevede ca el să funcţioneze timp de 10 ani. Cu ajutorul său se va determina cu o precizie de ordinul centimetrilor distanţa Pământ-Lună. Totodată, el va furniza date asupra formei exacte a Lunii, a dimensiunilor şi oscilaţiilor acesteia în jurul axei proprii, va da posibilitatea efectuării unor observaţii asupra Terrei însăşi, în special privitoare la distanţele exacte dintre continente. Cu ajutorul reflectorului laser se va verifica teoria derivei banchizelor continentale, se vor studia mişcările polului nord geografic, se va calcula viteza de rotaţie a Terrei şi măsura oscilaţiile în jurul axei acesteia.

După terminarea instalării acestor două aparate, cei doi astronauţi îşi continuă observaţiile vizuale asupra terenului înconjurător. Armstrong semnalează existenţa în jurul modulului lunar a unor mici cratere pe care le compară cu ‘orificiile provocate de gloanţele unor puşti cu aer comprimat’. Cu ajutorul unei sonde tubulare, Armstrong recoltează o probă de sol din adâncime: ‘Sper că nu veţi fi supăraţi că nu pot să împing sonda mai mult de 12 cm’.

Prima etapă de explorare a Lunii se apropia de sfârşit. Astronauţii au început să-şi strângă ‘bagajul’. Ei au abandonat pe Lună camera de televiziune şi uneltele de care s-au servit pentru a aduna mostrele de sol lunar pe care le-au ridicat cu ajutorul unei corzi în etajul superior al modulului lunar. Pentru realizarea acestei ‘operaţii de încărcare’, Aldrin, urcat pe platforma modulului, a ridicat unul câte unul pachetele pe care i le trimetea Armstrong.

Au trecut mai mult de 2 ore şi 20 de minute de când Armstrong ieşise pe suprafaţa Lunii şi 2 ore de când Aldrin îl urmase. La un moment dat, Aldrin a scăpat din mână un film pe care însă Armstrong l-a prins cu uşurinţă şi l-a ‘reexpediat’ în modulul lunar.

Aldrin intră în interiorul ‘Vulturului’, după o ultimă privire, Armstrong îl urmează.

Ora 7,11. Misiunea a fost îndeplinită cu succes.

Cinci minute înainte ca cei doi astronauţi să reintre în cabină, NASA le transmite că reflectorul laser pe care tocmai l-au instalat funcţionează perfect. Observatorul Lick, din California, a făcut prima probă trimiţând un fascicul de lumină coerentă monocromatică care, reflectat de aparatul montat de Armstrong şi Aldrin, demonstrează perfecta sa funcţionare.

Astronauţii încep represurizarea ‘Vulturului’ pentru crearea condiţiilor normale de presiune care să le permită să-şi scoată costumele selenare de protecţie. Această operaţie durează aproximativ o oră. Camera de televiziune rămasă pe Lună transmite ultimele imagini după care este scoasă din funcţiune pentru a se economisi bateriile de alimentare. Pentru o scurtă perioadă de timp, comunicaţiile între modul şi centrul spaţial Houston sunt întrerupte datorită faptului că emiţătorul portativ de care s-au folosit cei doi astronauţi a fost scos din funcţiune. Câteva minute mai târziu, ele sunt reluate prin intermediul radioemiţătorului de la bordul modulului lunar.

Cei doi exploratori lunari încep să facă ‘curăţenie’ în cabină – aparatul de fotografiat, ‘papucii’, mînuşile, instalaţiile auxiliare costumului spaţial, săculeţii de hrană goliţi, pseudoinstalaţiile sanitare – toate acestea sunt pregătite pentru a fi aruncate. După aruncarea lor, cabina modulului este represurizată. Urmează masa şi somnul binemeritat.

După 11 ore de odihnă – care au început la ora 8,30, Armstrong şi Aldrin vor decola pentru a se plasa pe orbita de întâlnire cu cabina de comandă în care sunt aşteptaţi de Michael Collins.