G4Media.ro

Știuca din Delta Dunării, în pericol / Guvernatorul rezervației: Specia ar trebui…

Sursa foto: Pixabay

Știuca din Delta Dunării, în pericol / Guvernatorul rezervației: Specia ar trebui oprită la reţinere inclusiv pentru pescarii comerciali, pentru unul sau doi ani

Ştiuca, una dintre speciile cele mai apreciate din Delta Dunării, datorită icrelor care au bobul mare comparabil cu cel al icrelor de sturion, ar trebui interzisă pentru reţinere inclusiv pescarilor comerciali cel puţin doi ani, pentru refacerea populaţiei aflate în declin, a declarat guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov, transmite Rador.

Prima măsură de protejare a speciei a fost impusă de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în anul 2018, atunci când pescarilor recreativi sportivi li s-a interzis să reţină vreun exemplar de ştiucă, în condiţiile în care până atunci puteau păstra cinci kilograme pe zi.

„Ar trebui să înţelegem că specia se află într-un real declin şi că fiecare dintre noi poate contribui la refacerea stocurilor de ştiucă. Aş îndrăzni să spun că specia ar trebui oprită la reţinere atât la pescuit recreativ/sportiv cât şi, cel puţin pentru un an sau doi, la pescuitul comercial, bineînţeles cu plata compensaţiilor acolo unde este cazul şi în condiţiile legii”, a menţionat guvernatorul Marinov.

El a mai spus că, pentru protejarea speciei, ARBDD ar trebui să decolmateze zonele de reproducere şi a menţionat că aceste intervenţii se vor realiza în anii următori.

Referindu-se la faptul că ordinul de prohibiţie a fost publicat în ultimii ani la finele perioadei de reproducere a ştiucii, guvernatorul Marinov şi-a exprimat speranţa ca în 2023, actul normativ semnat de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii să apară în luna ianuarie.

„Specia depune icrele în perioada ianuarie-februarie, dar o dorim protejată de la 1 ianuarie până la 15 martie”, a precizat guvernatorul Rezervaţiei.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina, a recunoscut că exemplarele de ştiucă sunt rare în capturile pescarilor.

„Ştiuca este foarte puţină, pentru că vara a migrat în zone adânci. Este, dar nu în cantităţile care trebuiau să fie”, a afirmat Verbina.

El a amintit că în ordinele de prohibiţie a pescuitului de până în acest an perioadele de prohibiţie pentru ştiucă erau prevăzute pentru doi ani consecutivi, astfel încât exemplarele din această specie să fie protejate în fiecare an, indiferent de data la care ordinul de prohibiţie este publicat în Monitorul Oficial.

Juriştii din cele două ministere au constatat că acea menţiune nu se încadrează în prevederile legii”, a explicat preşedintele FOPPDD.

Pe fondul declinului speciei, preţul unui kilogram de icre de ştiucă s-a dublat în urmă cu doi ani, iar în momentul de faţă preţul acestuia la un pescar este de circa 400 de lei.

„Piaţa reglează preţurile. Dacă este puţină, creşte preţul. (…) Vine ştiuca din Grecia, se prelucrează la noi, se pune sare, după modelul românesc, şi rezultatul se vinde ca icre de ştiucă din Delta Dunării. Şi la crap, la fel”, a afirmat preşedintele FOPPDD, Dan Verbina.

Conform datelor făcute publice pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, anul acesta, ordinul de prohibiţie a pescuitul a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 25 martie, iar prohibiţia la ştiucă s-a încheiat pe data de 15 martie.

Capturile de ştiucă au variat de-a lungul timpului de la o cantitate maximă de 2.666 de tone, în anul 1965, la 4 tone, în anul 1995, potrivit lucrării „Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”, semnată de cercetătorul Institutului Naţional Delta Dunării, Vasile Oţel.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Sa pescuiasca TOT cat se poate…… trebuie bani pentru concedii, dai dreaq de pesti ca apar altii….

  2. Urmeaza prohibitia si la speciile cinegetice distruse de lacomia purtatorilor de arme si a braconierilor. Felicitari, nemancatilor.

    • Păi nu ajunsese Năstase și Bittner stăpîni pe Deltă? Că hrănea madam Dana peștii în fiecare dimineață și seară, mai avea puțin și le punea și crotalii ca la oile lui Daia… M-am dus și eu turist în deltă și am mîncat saramură de macrou, că altceva nu aveau în congelator.

    • Stai jos inteligentule, vânătoarea este interzisă in Delta Dunării de peste 10 ani

  3. Pai v-ați lăudat cu amenzile luminii date câtorva turiști, pentru marii branconieri din Deltă cu motoare de 250 de cai putere…nimic, a am uitat, branconajul a fost eradicat in Deltă, pentru ei nu exista amenzi.

  4. Dacă s-ar dori cu adevărat protejarea Deltei ar trebui interzise motoarele termice mai mari de 40 de cai pe canalele mici și lacuri, apoi ar trebui constituita o infrastructura de control a navigației și pescuitului, știucă nu a mai migrat nicăier, nu mai exista, că dovada că în deltă anul trecut au fost două concursuri de pescuit sportiv cu cei mai buni pescari in domeniu, chiar toți să fie așa de slabi încât abia au prins câteva mârlițe, daca juriștii care n-au competente de mediu fac reguli de prohibiție e clar că nu se dorește salvarea Deltei.

  5. În fiecare an braconierii fac legea pescuitului în Delta Dunării și în fruntea ARBDD sunt numiți niște oameni numiți de braconieri .
    Am ajuns să mâncăm pește din țări care nu au bălți și râuri
    Un lucru este sigur: Delta este plină de rechini care sunt gata sa devoreze orice încercare de a readuce la viață acest colț de rai!!!

    • Oare de ce – cand fu cu scandalu’ -a fost atat de mare spaga pentru numirea in functia de Guvernator a unui personaj care nu avea nimic altceva care sa-l lege de natura decat ca-i placea Vantu’ si sa calareasca nisipurile cu 4×4…?
      Spaga, nu indemnizatia aferenta postului – neimportanta!!

  6. Sa dispară sacoșarii, marii pescari sportivi care bagat tot la butoi pa sare, și calculează sejurul in Delta in funcție de cheltuieli si câștig

  7. Iubesc Delta Dunării.
    Sunt mai multe cauze care au dus la dispariția știucii:
    1. Braconajul. Cine sunt cei care braconează? În niciun caz pescarii sportivi, pentru că nu sunt ei cei care comercializează peștele.
    2. Pescuitul comercial. Delta e plină de plase de toate felurile. Am văzut pescari localnici care întindeau plase monofilament de sute de metri pe Lumina și pe Puiu ziua în amiaza mare. În general, pescarii sportivi nu rețineau știuca sub dimensiune, pe când plasele nu aleg, omoară tot ce prind, indiferent de dimensiune. Mi s-a întâmplat să pun mâna pe niște plase pentru a elibera păsările care se prinseseră în ele și așa am văzut știuculițe moarte și alți pești în acele plase.
    3. Lipsa controalelor. Nu există o poliție a Deltei. În 12 ani, de când merg toamna în Deltă, am fost controlat o singură dată, cu vreo zece ani în urmă. De fapt, cine să controleze ce se întâmplă în Deltă dacă cei care exploatează resursa piscicolă sunt colegi de partid cu cei numiți să reglementeze și să protejeze situația Deltei?
    4. Încălzirea vremii. Iarna nu mai e iarnă, lacurile și canalele nu mai îngheață, ceea ce face ca pescuitul știucii pentru comercializarea icrelor să fie posibil exact în perioada ei de reproducere, când icrele au ajuns la maturitate. În 2021, am prins multe mârlițe pe care, evident, le-am eliberat, iar asta îmi dădea speranță că vom avea ce prinde în viitor, dar anul trecut, în octombrie, timp de 7 zile, trei oameni nu am prins decât o singură mârliță, de știucă matură nemaifiind vorba.
    5. Peștele de la cap se împute, spune o vorbă din bătrâni, capul fiind o clasă politică hămesită, care numai de protejarea resurselor naturale ale țării nu se ocupă, dimpotrivă!