G4Media.ro

Stoltenberg cere Georgiei să consolideze reformele democratice pentru a putea adera la…

Sursa foto: Nato.int

Stoltenberg cere Georgiei să consolideze reformele democratice pentru a putea adera la NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut luni Georgiei să consolideze reformele democratice, transmite AFP conform Agerpres.

„NATO rămâne alături de voi în timp ce vă continuaţi drumul către o democraţiei mai puternică şi o integrare euro-atlantică completă”, le-a transmis el georgienilor la Tbilisi, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Irakli Kobahidze. „Este important ca Georgia să continuă să-i întărească reformele interne, valorile democratice şi statul de drept, inclusiv prin organizarea de alegeri parlamentare libere şi corecte în octombrie acest an”, a subliniat Stoltenberg.

Liderii statelor membre ale NATO au decis, la summitul din 2008 de la Bucureşti, că Georgia poate deveni membră a alianţei. Fosta republică sovietică nu a obţinut însă deocamdată statutul oficial de candidată, reaminteşte AFP.

Guvernul condus de Kobahidze a fost criticat tot mai vehement pe plan internaţional pentru degradarea situaţiei din Georgia în privinţa respectului pentru democraţie. Opoziţia acuză partidul de guvernământ că încurajează alunecarea spre un regim autoritar şi că face jocul Rusiei.

Secretarul general al NATO a apreciat că ţara se confruntă cu probleme „foarte complicate” în domeniul securităţii, având în vedere „ambiţiile imperiale” ale Moscovei.

Georgia şi Rusia s-au confruntat în 2008 într-un război de scurtă durată. Obiectivul aderării la NATO este înscris în Constituţia georgiană şi susţinut, potrivit sondajelor de opinie, de circa 80% din cetăţeni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...