Stoltenberg: NATO creşte numărul Forţei de Răspuns la peste 300.000 de militari
NATO va creşte masiv numărul Forţei de Răspuns la peste 300.000 de militari, a anunţat, luni, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, relatează Reuters.
„Vom transforma forţa de răspuns a NATO şi vom creşte numărul forţelor noastre de înaltă pregătire la peste 300.000”, a declarat Stoltenberg înaintea summitului NATO de la Madrid.
Forţa de Reacţie Rapidă a NATO are în prezent aproximativ 40.000 de soldaţi.
”Ne vom consolida, de asemenea, capacitatea de a ne întări în caz de conflict, cu ajutorul mai multor echipamente prepoziţionate, capacităţi desfăşurate dinainte, precum apărare antiaeriană, şi prin forţe pre-repartizate în apărarea anumitor aliaţi”, a mai anunţat norvegianul, citat de AFP.
La summitul de la Madrid, NATO îşi va schimba şi retorica cu privire la Rusia, care, în cadrul ultimei strategii a alianţei, din 2010, era încă prezentată drept un partener strategic.
”Nu va fi cazul în conceptul strategic pe care îl vom conveni la Madrid”, a subliniat Stoltenberg.
”Mă aştept ca aliaţii să afirme clar că Rusia reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii noastre, a valorilor noastre, a ordinii internaţionale bazate pe reguli”, a evocat el.
Sursa: News.ro
Sursa foto: NATO.int
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii