
Stoltenberg: Nu avem niciun indiciu că explozia din Polonia ar fi fost rezultatul unui atac deliberat al Rusiei / Cel mai probabil, o rachetă antiaeriană ucraineană
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că nu există niciun indiciu că racheta care s-a prăbușit în urmă cu o zi în Polonia „ar fi fost rezolutul unui atac deliberat” din partea Rusiei. Potrivit acestuia, analizele preliminare indică faptul că incidentul a fost cauzat de rachete antiaeriene ucrainene lansate împotriva rachetelor rusești de croazieră.
„Analiza noastră preliminară sugerează că incidentul a fost probabil cauzat de o rachetă de apărare aeriană ucraineană lansată pentru a apăra teritoriul ucrainean de atacurile rachetelor de croazieră rusești”, a spus el.
„Să fiu clar, nu este vina Ucrainei. Rusia poartă responsabilitatea atacului pe măsură ce își continuă războiul ilegal împotriva Ucrainei”, a subliniat el, cerând Moscovei să oprească „acest război lipsit de logică”.
NATO și-a „sporit semnificativ” prezența în partea de est a Europei cu mai multe trupe și cu o putere aeriană și navală „semnificativ de substanțială”, a declarat Stoltenberg.
El a spus că salută faptul că tot mai mulți aliați furnizează sisteme de apărare aeriană Ucrainei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii