G4Media.ro

Stoltenberg: Ucraina câştigă teren în contraofensiva sa. Fac progrese. Poate nu atât…

Sursa foto: Yasuyoshi CHIBA / AFP

Stoltenberg: Ucraina câştigă teren în contraofensiva sa. Fac progrese. Poate nu atât de mult pe cât am sperat, dar câştigă teren treptat

Ucraina face progrese în contraofensiva începută în iunie pentru a recupera teritoriile confiscate de Rusia, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, chiar dacă a admis că aceasta avansează lent, din cauza fortificaţiilor şi câmpurilor minate ruseşti, relatează Reuters, citată de News.ro.

„Ucrainenii câştigă treptat teren. Au reuşit să străpungă liniile de apărare ale forţelor ruseşti şi avansează”, a declarat Jens Stoltenberg în declaraţii făcute la Parlamentul European, într-o întâlnire cu membrii subcomisiei pentru securitate şi apărare şi ai delgaţiei pentru relaţii cu Adunarea Parlamentară a NATO.

De la lansarea ofensivei sale, Kievul s-a străduit să străpungă liniile ruseşti bine consolidate şi s-a confruntat cu critici tot mai ample în presa occidentală pentru concentrarea forţelor în locuri care ar fi nepotrivite. Cu toate acestea, având în vedere resursele militare extinse ale Moscovei şi disensiunile din rândurile sale, ambele părţi au măsurat succesele recente prin preluarea controlului asupra unor sate mici sau asupra unor mici buzunare de teren.

Stoltenberg spune însă că era de aşteptat ca ofensiva să avanseze încet. „Nimeni nu a spus vreodată că va fi uşor”, a subliniat el. „Aproape niciodată în istorie nu am văzut mai multe mine pe câmpul de luptă decât vedem astăzi în Ucraina. Aşa că era evident că acest lucru va fi extrem de dificil”, le-a explicat el europarlamentarilor.

Oficialii ucraineni au declarat în ultima săptămână că forţele lor au reuşit să treacă de prima linie de apărare a Rusiei, dar că acum se confruntă cu alte zone în care Moscova a avut timp să-şi construiască fortificaţii şi câmpuri de mine.

„Fac progrese. Poate nu atât de mult pe cât am sperat, dar câştigă teren treptat”, a spus şeful NATO. „Câteva sute de metri pe zi, ceea ce înseamnă că atunci când ucrainenii câştigă teren, ruşii pierd teren”, a subliniat Stoltenberg.

Lăudând forţele ucrainene pentru realizările lor pe câmpul de luptă, el a adăugat: „Punctul de plecare este că armata rusă era a doua cea mai puternică din lume. Iar acum, armata rusă este a doua cea mai puternică în Ucraina. Acest lucru este destul de impresionant pentru ucraineni”, a punctat Stoltenberg.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Păi nu trebuie să avanseze prea mult. Dacă ajung în Tokmak pot opri liniile de aprovizionare terestre către Herson și Crimeea, ceea ce înseamnă că pot asedia malul de vest al Niprului, la fel cum au făcut cu cel de est. Dacă le iese asediul (și am înțeles că trupele rusești de acolo oricum stau prost cu echipamentul) pot recupera toată regiune Herson și izola (din nou) Crimeea.

    Ori asta este cam tot ce pot obține de la ofensivă. I-ar poziționa mult mai bine în negocieri. Să recupreze tot teritoriul ocupat de ruși este nerealist.

  2. Nerealist in visele tale probabil. Sau urmează să scoată ruși armata aia buna și puternică?