Stop OUG-uri pe economie! Cererea investitorilor străini pentru guvern: Doar în ultimele 12 luni au făcut obiectul unor OuG-uri subiecte de o importanță covârșitoare
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) cere guvernului Dăncilă să oprească practica tot mai frecventă de a adopta prin Ordonanțe de Urgență măsuri radicale și cu efecte majore în economie. FIC cere executivului, printr-un comunicat de presă, adoptarea acestor măsuri prin proiecte de lege transmise în Parlament, unde să fie supuse dezbaterii politice reale
Investitorii străini dau câteva exemple de măsuri de mare impact adoptate în ultimul an prin OUG: transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, parteneriatele public-private, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, rectificarea bugetară, achizițiile publice, absorbția fondurilor europene, legea insolvenței, Fondul Suveran pentru Investiții și Dezvoltare, Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală etc.
Comunicatul integral:
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) , a remarcat în ultima perioadă o schimbare de abordare a modului în care factorii de decizie, dar mai ales Guvernul, tratează luarea deciziilor care afectează mediul de afaceri și societatea românească în general.
Guvernul își creează sieși, dar și cetățenilor și mediului de afaceri sentimentul greșit că economia se află în fața unor probleme insurmontabile și că în orice clipă trebuie adoptat un act normativ cu celeritate excepțională pentru a îndrepta lucrurile.
Datele oficiale arată un anumit nivel de stabilitate a indicatorilor macroeconomici care contrazic acest sentiment. Chiar dacă există îngrijorări legitime legate de disponibilitatea forței de muncă, inflație sau nivelul deficitului, economia României operează deocamdată la parametri normali și trebuie tratată ca atare.
De aceea, credem că pentru buna funcționare a economiei, Guvernul României nu ar trebui să continue să adopte sau să modifice legislație fundamentală prin Ordonanțe de Urgență (OuG) și mai ales fără o consultare reală și structurată cu mediul de afaceri și părțile relevante.
Faptul că unele schimbări legislative au fost anunțate la începutul mandatului, prin programul de guvernare, nu justifică adoptarea lor prin OuG-uri. Simplul anunț al acestora nu constituie o consultare. Similar, Guvernul nu poate folosi argumentul că aceste modificări sunt utile mediului de afaceri pentru că ele nu îndeplinesc două elemente cheie: transparență și predictibilitate.
OuG-urile, ca orice inițiativă legislativă, au nevoie de o perioadă de consultare, de înțelegere a mecanismelor ce trebuie adaptate și de o minimă evaluare a efortului pentru implementare. De aceea, conform reglementărilor în vigoare se acordă consultării publice timpul necesar (între 10-30 de zile), dar și un anumit parcurs instituțional de avizare pe care constatăm, cu regret, că Guvernul încearcă și din ce în ce mai des reușește să îl parcurgă în 24-72 ore.
Doar în ultimele 12 luni au făcut obiectul unor OuG-uri subiecte de o importanță covârșitoare: transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, parteneriatele public-private, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, rectificarea bugetară, achizițiile publice, absorbția fondurilor europene, legea insolvenței, Fondul Suveran pentru Investiții și Dezvoltare, Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală etc. FIC consideră că majoritatea măsurilor adoptate de Guvern trebuie să ia forma unor proiecte de lege care mai apoi să fie dezbătute în Parlamentul României. Un astfel de proces de legiferare, folosind rolul de drept al Parlamentului, va produce legi mai bine adaptate economiei reale și mai stabile în timp.
Această abordare ar oferi mai multe ocazii de consultare a părților relevante, fie în clipa când este promovat de Guvern, fie în cadrul dezbaterilor parlamentare.
Invităm Guvernul și Prim-ministrul la o dezbatere amplă despre calitatea legiferării în România și despre dialogul cu mediul de afaceri, la care FIC este pregătit să contribuie cu profesionalism. Considerăm că ar fi în beneficiul României ca acest dialog să fie purtat într-un cadru formal, cu argumente tehnice, în mod transparent iar rezultatul se va reflecta în calitatea actelor normative adoptate. Membrii FIC își exprimă deplina disponibilitate de a dialoga constructiv pe oricare dintre măsurile din programul de guvernare sau politicile economice pe care Guvernul le consideră necesare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii