G4Media.ro

Strategia Gabrielei Firea la Primăria Capitalei: toți o sabotează, Opoziția și Guvernul

Membri PSD alături de Președintele, Liviu Dragnea la congresul Partidului Social Democrat, în București, sâmbătă, 10 martie 2018. Inquam Photos / Alberto Grosescu

Strategia Gabrielei Firea la Primăria Capitalei: toți o sabotează, Opoziția și Guvernul

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și-a făcut un obicei din a da vina pe colegii săi de partid, dar și pe Opoziție pentru nerealizări, însă propriul program electoral cu care a câștigat alegerile în 2016 și declarațiile sale publice o contrazic flagrant. Fapt fără precedent, în ultimii aproape doi ani de când este primar general, Gabriela Firea a acuzat și amenințat toate cele trei Guverne PSD (Grindeanu, Tudose, Dăncilă), dar și Opoziția, creionând tabloul unei conspirații generale împotriva sa.

(FOTO: Inquamphotos/ Alberto Grosescu)

Relevant în acest sens este și cel mai recent scandal, de zilele trecute, privind asfaltarea gropilor din Capitală. Gabriela Firea a promis în programul său electoral că în ce privește „contractele cu firmele de asfaltare vor fi puse pe baze noi, astfel încât să se asigure rezolvarea operativă a tuturor problemelor din carosabil, precum și reabillitarea periodică a tuturor arterelor administrate de municipalitate, cu încadrarea în ținte bugetare sustenabile.”(Capitolul „Programul de Administrație a Străzilor Municipiului București”)

La aproape doi ani de atunci, Firea susține că este obligată să lucreze încă o lună „în baza vechilor contracte”, dând vina pe ceea ce a „moștenit” și pe Opoziție.

„Suntem obligați să lucrăm încă o lună în baza vechilor contracte, mult mai scumpe și care pun tot felul de condiții. Vom face o serie de calcule cu specialiștii noștri și vom compara cât ar fi costat în această primăvară asfaltarea, reabilitarea bulevardelor, arterelor, trotuarelor, prin propriile companii și cât va costa factura pe vechile contracte pe care le-am moștenit. Diferența o vom imputa consilierilor generali ai PNL, care obligați, forțați, manipulați chiar, amenințați de către domnii Ludovic Orban și Cristian Bușoi, nu votează în Consiliul General pentru interesul cetățenilor. Fac un apel direct la domnul europarlamentar Cristian Bușoi, președintele PNL București, să lase politicianismul ieftin la o parte, să lase propriile interese de partid, atât domnia sa, cât și domnul președinte PNL, Ludovic Orban, să nu se mai opună unui model nou, modern, european de administrație și să nu mai blocheze toate aceste societăți”, a declarat primarul general pe 11 aprilie.

Gabriela Firea și-a schimbat planul din campania electorală privind asfaltarea, a delegat acest serviciu către Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje înființată de ea, acuzând în același timp Opoziția că a votat împotriva proiectului său.

Ce nu a spus edilul în declarația sa din 11 aprilie este că proiectul mai sus invocat primise deja undă verde și fără votul Opoziției. Dovada că planul lui Firea a trecut în Consiliul General poate fi găsită chiar pe site-ul Primăriei Capitalei, care a informat anterior, respectiv pe 28 martie 2018, că la propunerea Primarului General „consilierii generali au aprobat proiectele de hotărâre privind delegarea unor servicii publice către 9 dintre cele 22 de companii care formează Holdingul Municipal”.

Astfel, anunța Primăria, „Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București S.A. se va ocupa de construirea, modernizarea, repararea și întreținerea marilor bulevarde și a arterelor din București, pasajelor rutiere și pietonale subterane și supraterane, inclusiv a elementelor de mobilier urban”.

În replică la acest scandal, Opoziția a explicat prin vocea consilierului său Ciprian Ciucu de ce ar fi „încă o cascadorie mediatică” a primarului general tărăboiul privind asfaltarea: „PNL are doar 8 consilieri generali, din 55. USR mai are 15, deci opoziția are 23 iar puterea PSD+ALDE+PMP are 32. Votul de acum 2 săptămâni la care se referă și l-a trecut, cu majoritate simplă, chiar dacă noi am votat împotrivă. Deci minte! Și chiar dacă nu-i trecea, nu făcea ea în două săptămâni ce n-a făcut în doi ani. Cu un an în urmă a înființat firmele, între timp le-a capitalizat cu 200 mil euro (!!!) și le-a populat cu apropiați, puși în funcții de directori și prin consiliile de administrație; Banii, cei 200 de milioane de euro, i-a luat de la investițiile nerealizate, o parte dintre acestea fiind lucrări de infrastructură rutieră; Bucureștiul e plin de gropi pentru că Administrația Străzilor este în disoluție, angajații nu mai fac nimic așteptând să fie dați afară iar o parte preluați de trei dintre companii. Companiile nu sunt funcționale, este exact așa cum am prevăzut, n-au fost în stare să le capaciteze. N-au suficienți ingineri, muncitori, utilaje. Să capacitezi o companie de construcții este mai dificil decât să deschizi un SRL în Voluntari. Dacă ar fi prioritizat lucrările și dat drumul la proceduri de atribuire din timp, acum deja n-am mai fi avut cratere pe bulevarde”, a acuzat Ciucu.

Firea numără paturile spitalului municipal ca Pristanda steagurile

Gabriela Firea a transformat majoritatea proiectelor într-o comedie politico-administrativă jucată pe scena Bucureștiului. Când primarul general al Capitalei nu este contrazis de chiar programul său și de documente aprobate, proiectele sunt dezumflate de propriile declarații.
Un exemplu în acest sens îl constituie și înființarea Spitalului Metropolitan, măr al discordiei între Firea și Guvernele partidului său. Primarul general a numărat de atâtea de ori câte paturi va avea mult trâmbițatul spital, încât i-a ieșit de fiecare dată un alt număr. În scădere.

Gabriela Firea, pe 9 mai 2017, citată de Agerpres: „Ca şi proiecte, municipiul Bucureşti împreună cu judeţul Ilfov intenţionăm, şi am inclus deja primele sume în bugetul actual, construirea unui spital metropolitan, care să deservească pacienţii din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov, care să conţină circa 2.000 de paturi şi care va costa circa 300 de milioane de euro”.

Gabriela Firea, pe 2 februarie 2018, citată de Agerpres: „Potrivit primarului general, spitalul metropolitan va avea 1.500 de paturi, va costa în jur de 300 de milioane de euro şi va fi finanţat în totalitate din bugetul Primăriei Capitalei”.

Gabriela Firea, pe 22 martie 2018, pe site-ul Primăriei Capitalei: „Subliniez încă o dată că spitalul Metropolitan se va construi într-un interval de timp decent, rezonabil, adică în trei ani de la ordinul de începere a lucrărilor, atât cât durează edificarea unui spital de 1.000-1.200 de paturi, și nu în 20 de ani, cât a stipulat Ministerul Finanțelor Publice, ca o măsură birocratică asiguratorie pentru perioada de transfer a terenului de la Guvernul României la Primăria Municipiului București”.

Ce i-a reușit Gabrielei Firea

Dacă la capitolul realizări, în plan administrativ, primarul general a încasat numeroase minusuri, în plan politic Gabriela Firea a jucat major sub umbrela proiectelor Capitalei sau a altora inventate pe parcurs.
La aproape doi ani de la preluarea mandatului de primar, Firea are deja un palmares politic bogat.
Gabriela Firea este liderul social-democrat care a dat startul public al răsturnării Guvernului Grindeanu. Totodată, Firea este unul dintre principalii lideri care au zgâlțâit Guvernul Tudose, la pachet cu încolțirea lui Liviu Dragnea. De asemenea, Gabriela Firea este cea care a amenințat cu demisia din toate funcțiile politice, la scurt timp după instalarea Guvernului Dăncilă la Palatul Victoria.

Toate aceste acțiuni i-au asigurat primarului Capitalei o maximă vizibilitate, sporindu-i influența în partid.

Firea contra Grindeanu (4 iunie 2017): ”Privesc şi eu cu atenţie şi puţină îngrijorare faptul că domnul preşedinte (Liviu Dragnea – nr.) a explicat că premierul (Sorin Grindeanu – nr.) nu se mai consultă la fel de des cu dumnealui ca la început, că nu se mai întâlnesc la fel de des ca la început. Motivele pentru care sunt în această situaţie nu le cunosc, dar mă îngrjiorează faptul că premierul nu mai are timp să se întâlnească cu preşedintele partidului, în condiţiile în care avem un program de guvernare asumat politic. Deschid şi o paranteză şi vă spun că şi eu personal am nemulţumiri faţă de modul în care anumiţi miniştri se raportează la problemele Bucureştiului. Reprezentanţii anumitor ministere pun în dificultate activitatea Primăriei Capitalei. Tot ceea ce solicită Primăria Capitalei către Guvern se loveşte ca de un zid. Avem o relaţie mai proastă decât pe vremea tehnocraţilor. Categoric sunt dezamăgită pentru că am tras şi semnale publice, am trimis scrisori. Nu am mers doar în anumite emisiuni ca să-mi exprim nemulţumirea, am trimis scrisori oficiale şi reacţia a fost una negativă”.

Firea contra Tudose (30 noiembrie 2017 – stenograme apărute în presă, confirmate ulterior): „Dl. Prim ministru, am memorie buna și au fost și martori la discuțiile noastre… nu e de mirare ca nu le mai recunoașteți. Vă descrie întregul caracter și comportament. (…) Am tăcut jumătate de an. Jumătate de an în care ați consumat energie și timp pentru a ma bloca, pentru a stopa toate proiectele comune Guvern-Primăria Capitalei. V-ați încălcat propriile promisiuni ca veți sprijini proiectele Capitalei României. (…). Dl Iohannis este în campanie electorala pentru prezidențiale, iar Dvs sunteți în campanie electorală pentru preluarea PSD. Nu negați, este inutil, o știu și o simt din ce în ce mai multi colegi. Dvs sunteți de la Brăila, și nu de la Craiova, Dvs nu știți ce este statul paralel, deși nu ați avut curajul să spuneți asta în Cex, Dvs numiți penale două colege, Dvs nu vă coborâți să citiți scrisoarea președintilor Parlamentului, pe Dvs nu va îngrijorează situația ministrului de Interne care nu v-a sunat și, deci, subiectul nu există, Dvs aveți agenda și program paralele față de din ce în ce mai mulți dintre noi… Dumnezeu este mare și ne știe sufletul tuturor…”

Firea contra Tudose și Dragnea (14 ianuarie 2018): „Cei doi lideri, președintele și premierul, au obligația de a înceta imediat disputele politice! Au greșit amândoi. Acum trebuie să îndrepte lucrurile. Amândoi! A fost o greșeală lipsa consultării cu noi la nominalizarea premierilor Grindeanu și Tudose. O analiză democratică reală, în forurile de conducere ale partidului, ne-ar fi ferit de cele două crize politice.
De cealaltă parte, premierul a știut când a fost numit care era structura guvernului. (…) Le cer celor doi lideri să se gândească în primul rând la români. Să accepte că depind unul de celălalt. Așa e în democrație: partidul nu poate conduce fără un guvern, iar guvernul nu poate funcționa fără o majoritate parlamentară. Cei doi lideri au OBLIGAȚIA să găsească o cale de colaborare. Să își asume, cât mai urgent, eventual în scris, principiile acestei colaborări. E o obligație în primul față de cetățeni și apoi față de partid”.

Firea contra Guvernului Dăncilă (5 martie 2018): „Sunt primar al Capitalei de un an şi jumătate. În premieră, Bucureştiul a fost câştigat de şapte primari PSD, unul general şi şase de sectoare, şi din nefericire guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria nu ne-au sprijinit. (…) Dacă voi avea susţinerea colegilor de la Bucureşti şi din Organizaţia de femei pentru un post de vicepreşedinte naţional, voi candida, dar asta nu mă împiedică ca, în momentul în care voi constata că în continuare proiectele Capitalei sunt blocate, într-un timp rezonabil pe care doamna prim-ministru îl ştie, pentru că am dialogat pe acest subiect, dacă aceste termene sunt depăşite, eu nu mai aştept, aşa cum am făcut până acum. Am iertat, am plecat, am sperat din nou, am luat-o din nou cu munca de Sisif. Nu! Îmi dau demisia, măcar consider că nu am o voce în BPN”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Pentru cati banii incaseaza as stii sa mint mult mai bine si sa ma victimizez.Se stie ca moldovenii sant cei mai buni povestitori adica mincinosi .in 2 ani de mandat nu se vede nimic iar banii cheltuiti sant scursi la canal.

    • Adrian, în limba română se scrie câți bani nu câti banii, aș ști nu as știi, sunt nu sânt și după punct se începe scrierea cu literă mare.

    • Oau! Cinci greșeli de ortografie și două de punctuație în doar trei fraze. Aproape că sunt tentat să ignor neadevărul din mesajul tău discriminator.

  2. Femeia asta este dereglata rau de tot. Sa ajungi sa-i ameninti cu justitia pe cei din opozitie ca nu-ti voteaza proiectele, sau sa-i acuzi de toate relelele Bucurestiului cand de 10 ani orasul e de facto administrat de psd, asta e un semn de boala psihica. Cred ca Gabriela Vranceanu Firea Pandele ot Bacau si Voluntari are o personalitate narcisista, dornica de primplan, admiratie, adulatie, apreciere si aprobare (acelasi gen de personalitate dependenta de media si aprobare publica gen Trump). Macinata , probabil, de anumite complexe de inferioritate legate de originea ei modesta, si de o ambitie maladiva, in sinea ei considera ca este imposibil sa greseasca, sa se insele catusi de putin in deciziile pe care le ia. Dovada sta, nu-i asa , traseul ei fulminant pe scena politica. Din „vedeta” media, plamadita de mainile maiastre ale „profesorului” Voiculescu , pana in prim planul politicii nationale, cine poate sa nege stralucirea ei in mizeria politicii romanesti? Nu va avea liniste decat in momentul in care va fi candidatul psd la presedintia Romaniei. Nici mai mult nici mai putin. Asta e blestemul Bucurestiului si al bucurestenilor. Sa fie condusi de niste indivizi avizi de putere care nu vad primaria Bucurestilor ca pe institutia fundamentala pentru progresul orasului ci ca trambulina catre cea mai inalta functie in stat. Asta este pohta ce pohtesc ei.
    PS Ii asteptam in marea politica si pe Mihai Gadea, Alesandra Stoicescu, Mircea Badea si tot activul de la antena 3. Sunt convins ca vor avea un succes fulminant in politica

    • Nu chiar. Este chiar foarte smechera. Mai mult ca sigur vrea sefia PSD-ului. Eu asa o simt. Se vrea mare zeita salvatoare care va da tara inapoi cetatenilor din mainile dictatorului. Sa vedem ce iese… nu trebuie sa ne mai bucuram de mancatoria dintre ei, asa a fost si cu Grindina si cu 2doze. Ne-am bucurat toti pana am vazut ca tot la shamanul mustacios a (re)venit puterea.

      P.S. orasul este captivul PSD-ului de 30 de ani, doar ca si-au tot schimbat numele de-a lungul timpului, insa aceeasi incompetenti agramati si corupti sunt

  3. Firea = o impostura si o acoperire , o fantoma cu iie si cruciulita pe sub taior pastrata pentru acoperi entitatea reala denumita Pandele. De aici ar trebui inceputa orice relatare despre primarul MB. Restul faptelor prezentate de g4, Ciucu sau altii sunt astfel perfect explicabile : pentru ca Pandele.

  4. Vai celor ce cred că vor culege altceva decât ceea ce au semănat!

    • Personajul ăsta penibil-malefic care este”duamna” Firea a ajuns primar și datorită modificării legislației privind alegerea într-un singur tur, plus blatului sinucigaș făcut la vremea aia de PNL, care a ratat șansa de a deveni un partid credibil.
      Am un sentiment de neputință când “ei” își ajustează permanent legile iar aceia dintre noi care încercăm să schimbăm ceva prin vot (că doar așa e în democrație) încă n-am conștientizat că participăm la o farsă, un simulacru de legitimizare a hoției.

  5. N-are importanta care sunt originile Gabrielei Vranceanu Firea Pandele s.a.m.d.
    Ca-i din Moldova sau de oriunde alta parte. Ca este o taranca parvenita cu mamaliga-n dintii din fata. Ca este o emigranta fripturista si orice alt invectiv pe care i l-am putea arunca in fata. Nici unul din acestea nu sunt cauza pentru care nu se vede nimic bun dupa 2 ani de mandat de primar al Bucurestilor. Femeia este depasita complet de vastitatea si gravitatea problemelor Bucurestiului. Mai mult, nici de buna credinta nu da dovada. Este o reprezentanata ilustra a tot ce este mai rau in politica romaneasca in general si PSD-ist in special. Pare ca-i lipseste orice calitate care ar ajuta-o sa-si indeplineasca in conditii onorabile mandatul. Vai noua invinsilor!

  6. Mai nasol e ca a cam fost ”sabotata” si de catre ”Mama Natura”…! Daca nu avea betesug, probabil ca ”tintea” nitel mai sus de … Voluntari.
    Destul de abrupta trecerea de la Jupan de Bilderberg, la Jupan de Pipera…!

  7. Nu este nimic complicat aici.
    Bucurestenii au ales-o pe Firea primarita pt ceea ce a promis ca va face si va drege.
    Acum, dupa 2 ani de mandat, aceiasi bucuresteni s-au lamurit ca Firea nici n-a facut si nici n-a dres absolut nimic din ceea ce a promis.
    Cei care i-au dat votul nu sunt interesati de ofurile si de scuzele balbaite ale Firoscoasei. Ei vor sa vada rezultate, iar acele rezultate nu exista.
    A fost aleasa ca sa rezolve probleme, nu ca sa vina zilnic cu justificari infantile ca nu poate sa faca nimic din cauza ca….ba Guvernul, ba Opozitia, ba premierul, ba dracu, ba lacu…

    Individa asta este absolut incompetenta.
    Asta e tot.