Stratfor: Cum determină geopolitica cea mai mare schismă a ortodoxiei orientale din ultimul mileniu

Acordarea autocefaliei (autoguvernării) Bisericii Ortodoxe a Ucrainei și ulterioara rupere a Bisericii Ortodoxe Ruse de Patriarhatul Ecumenic de Constantinopol marchează una dintre cele mai mari schisme din lumea ortodoxiei din ultimul mileniu, scrie agenția americană de analize Stratfor, citată de Rador.

– Manevra Ucrainei de a obține independența ecumenică de Moscova e parte a unei inițiative mai generale de separare de Rusia și e probabil să ducă la mai multe fricțiuni între cele două țări.
– Decizia Constantinopolului și separarea Rusiei pot duce la fracturi mai ample în lumea ortodoxă orientală, întrucât Moscova va încerca probabil să-și convingă aliații ortodocși să se rupă și ei, în vreme ce alte ramuri ar putea încerca să obțină și ele autocefalia.

Ce s-a întâmplat

Pe 15 octombrie Biserica Ortodoxă Rusă a anunțat ruperea tuturor relațiilor cu Patriarhatul Ecumenic de Constantinopol (numit astăzi Istanbul), liderul ortodoxiei orientale. Ruptura survine după ce Patriarhatul acceptase pe 11 octombrie să acorde autocefalie Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, plasând-o astfel pe calea independenței față de Biserica Ortodoxă Rusă. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a salutat măsura Constantinopolului, afirmând că el „a risipit în sfârșit iluziile imperiale și fanteziile șovine ale Moscovei”. Biserica Ortodoxă Rusă a dat un comunicat în care afirmă că decizia este „în afara limitelor canonice” și că oficiali de la Moscova s-au angajat să dea „o replică fermă și dură”.

Context

Ortodoxie orientală din Ucraina și Rusia a fost unită sub Biserica Ortodoxă Rusă din 1686, atunci când Patriarhatul Moscovei a primit controlul asupra arhiepiscopiei Kievului și puterea de a-l numi pe mitropolitul acesteia, cunoscut și sub denumirea de patriarh. Ucraina are în prezent trei confesiuni ortodoxe, dintre care cea mai mare este Biserica Ortodoxă Ucraineană sub autoritatea Patriarhatului de Moscova. Acea ramură a rămas subordonată Rusiei la căderea URSS-ului și deține peste 12.000 de parohii. Ele reprezintă aproape o treime din totalul parohiilor aflate sub controlul Bisericii Ortodoxe Ruse, iar în Ucraina se află și unele cu o importanță simbolică aparte, cum ar fi Lavra Kiev-Pecersk și catacombele ei. Celelalte două confesiuni sunt Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului de Kiev, cu 4.800 de parohii, și Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală, cu 1.000 de parohii.

Primatul Patriarhatului de Moscova e contestat de Patriarhatul de Kiev încă de la prăbușirea URSS-ului, iar această luptă s-a intensificat în ultimii cinci ani.
Un punct de răscruce a survenit în aprilie, când Poroșenko a depus cerere de autocefalie la Patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu I. Bartolomeu e considerat drept „primul între egali” în rândurile clerului ortodox răsăritean și lider al celor aproximativ 300 de milioane de adepți răspândiți prin întreaga lume.

Rusia este de multă vreme nemulțumită de acest statut de primul între egali deținut de Constantinopol și a încercat să conteste și să erodeze acest rol. Rusia se consideră bastionul dominant al ortodoxiei orientale – iar Biserica Ortodoxă Rusă deține ea singură 150 de milioane de adepți – și cele două scaune patriarhale au și câteva neînțelegeri doctrinare, Constantinopolul dorind să se apropie mai mult de Vatican. Toate acestea au făcut ca între cele două entități să existe mai degrabă o rivalitate decât un parteneriat.

Conferind autocefalie, Constantinopolul efectiv i-a reabilitat pe Patriarhul Filaret de Kiev și pe Patriarhul Macarie al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Autocefale. Ambii șefi fuseseră excomunicați la începutul anilor ’90 de către Biserica Ortodoxă Rusă, iar acordarea autocefaliei a abolit această anatemă impusă atât lor cât și adepților lor.

După decizia lui Bartolomeu, Patriarhul Filaret a declarat că va convoca un conciliu al liderilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene Autocefale pentru a alege un nou șef al unei bisericii autocefale unite a Ucrainei. Măsura marchează începutul fondării unei biserici independente a Ucrainei, în afara controlului Moscovei și a patriarhului ei, Kirill. Din acest motiv, decizia luată de Constantinopol a fost adoptată în definitiv în propriul interes, întrucât astfel slăbește ramura ortodoxă rusă și ar putea reduce amenințarea pe care o reprezintă ea pentru Constantinopol.

De ce e important

Decizia și consecințele ei pot duce la una dintre cele mai mari schisme din lumea ortodoxă a ultimului mileniu. Din punct de vedere geopolitic, autoguvernarea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei este parte a unei inițiative mai generale de separare de Rusia de după revolta Euromaidan și conflictul armat ce i-a urmat în Ucraina. Kievul caută să reducă influența Moscovei, iar independența ecumenică ar putea eroda substanțial „puterea blândă” a Rusiei în Ucraina.

Afirmându-și autonomia ortodoxă, Rusia ar putea urma o abordare mai combativă și ar putea căuta să-și folosească greutatea geopolitică, precum și poziția în cadrul religiei, pentru a încerca să convingă și alte ramuri să se rupă de Constantinopol și să privească spre Moscova ca nou centru al religiei. Ruptura Rusiei cu Constantinopolul ar putea duce la fracturarea ortodoxiei orientale în două tabere pro-Moscova, respectiv pro-Constantinopol.

De fapt, aliați ai Rusiei precum Serbia și Belarus s-au plasat deja de partea Patriarhatului de Moscova și au condamnat acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Ruptura ar putea determina totodată bisericile ortodoxe din alte țări care sunt mai puțin apropiate de Rusia – cum ar fi Muntenegru și Macedonia – să preseze mai tare pentru a obține autocefalia de la Constantinopol. În cazul câtorva alte țări, între care Grecia, România și Bulgaria, situația este mai complexă și e neclar în ce direcție ar putea să se îndrepte.

De urmărit

– Selectarea unui șef: Autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei se va materializa doar după ce un congres de unificare a bisericilor țării va conveni asupra unui primat al noii biserici. Acesta va fi cel mai probabil Patriarhul Filaret, de 89 de ani. Congresul îl va însărcina pe nou alesul primat cu finalizarea constituirii noii biserici și cu asigurarea funcționării ei. Cele mai delicate chestiuni vor fi denumirea noii biserici și redistribuirea proprietăților.

– Dispute privind situri: Câteva dintre siturile și bisericile din Ucraina cele mai venerate vor fi revendicate deopotrivă de bisericile rusă și ucraineană. Patriarhatul de Kiev a revendicat deja faimoasa Mânăstire a Peșterilor din Kiev, de secol 11, și Mânăstirea Adormirii Maicii Domnului din Pociaiv. Ambele situri sunt în prezent controlate de Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului de Moscova și există risc de proteste și de vandalism.

– Violență: Deocamdată nu au apărut violențe ca urmare a rupturii, însă ambele tabere au emis mai multe avertismente. Poroșenko a declarat: „Dacă vedeți oameni care îndeamnă la ocuparea unei lavre, mânăstiri ori biserici prin forță, ar trebui să știți că ei sunt agenții Moscovei. Obiectivul Kremlinului este să aprindă un război religios în Ucraina.” Vadim Novinskii, parlamentar din blocul opoziției, a prezis un „război civil” și ciocniri pentru proprietăți „în fiecare sat și fiecare oraș”. El a promis că se va alătura personal apărătorilor unei mânăstiri, Lavra Kiev-Pecersk. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat: „Dacă evenimentele vor denatura în practici abuzive, evident, Rusia va proteja interesele creștinilor ortodocși, la fel cum Rusia protejează interesele celor de etnie rusă și populațiilor vorbitoare de limba rusă de pretutindeni.”

– Conflictul mai larg Rusia-Ucraina: Tensiunile de pe urma rupturii s-ar putea propaga și în alte zone de conflict între cele două țări, ducând la intensificări ale războiului din estul Ucrainei, o înmulțire a atacurilor cibernetice și asasinarea unor personaje politice și religioase din Ucraina.

– Răspunsuri ale altor țări ortodoxe: Schisma Constantinopol-Moscova constituie probabil primul pas în tentativele Rusiei de a convinge și alte biserici ortodoxe să-i urmeze exemplul. Însă alții ar putea fi circumspecți când vine vorba de a permite Moscovei să devină într-atât de dominantă și vor prefera actualul sistem, întrucât Constantinopolul nu deține greutatea geopolitică a Moscovei și, în consecință, reprezintă o amenințare potențială mai mică la adresa propriei lor independențe. Totuși, unele biserici autonome și autocefale ar putea urma exemplul Moscovei ca urmare a presiunii Kremlinului, creând potențialul pentru o falie geopolitică și religioasă chiar și mai adâncă în rândul țărilor ortodoxe.

Sursa: Rador/ Traducere: Andrei Suba/ Sursa Foto: Sursa: eleftherostypos.gr