G4Media.ro

„Street Food Festival” pe bulevardul Kiseleff și piaţă volantă de Florii în…

Sursa Foto: Pexels.com

„Street Food Festival” pe bulevardul Kiseleff și piaţă volantă de Florii în faţa sediului primăriei Sector 1

Un număr de 30 de producători români vor aduce savoarea gospodăriei tradiţionale, de Florii, la piaţa volantă din faţa sediului Primăriei Sectorului 1, iar oamenii care preferă mâncarea gătită în aer liber vor putea merge la „Street Food Festival” pe bulevardul Kiseleff, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis miercuri, în faţa sediului autorităţii locale de pe bulevardul Banu Manta nr. 9, de vineri până duminică, oamenii vor putea cumpăra de la piaţa volantă brânzeturi proaspete şi maturate, mezeluri din zona montană, flori de primăvară, prăjituri de casă, produse de post, fructe şi legume proaspete.

Vizitatorii pieţei volante vor avea ocazia să participe la tururi ghidate în sediul istoric al Primăriei Sectorului 1, unde pot admira frescele pictoriţei Olga Greceanu.

Pe bulevardul Banu Manta (între bulevardul Ion Mihalache şi strada General Vlădoianu Barbu) traficul rutier va fi închis, sâmbătă şi duminică, pentru a face loc jocurilor interactive, mini-terenurilor sportive, teatrului pentru copii şi expoziţiilor în aer liber.

Pentru cei care preferă mâncarea gătită în aer liber, sâmbătă şi duminică, între orele 12:00 şi 22:00, bulevardul Kiseleff (tronsonul dintre Piaţa Victoriei şi Casa Doina) se transformă într-un „paradis culinar”. Peste 60 de comercianţi de street food vor oferi preparate din peste zece bucătării internaţionale. Muzica live, artiştii stradali, zonele de relaxare în aer liber şi divertismentul pentru întreaga familie vor însoţi această experienţă în aer liber. În program se regăsesc, sâmbătă, de la ora 20:30, Şuie Paparude, iar duminică, de la ora 21:00, Bosquito. Intrarea este gratuită la toate evenimentele.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...