
„Stresul iese prin piele și este contagios”. Un studiu legat de contagiunea psihologică arată modul în care stresul trece de la vorbitor la audiență
Un neurolog celebru a avertizat oamenii cu privire la efectele negative pe care stresul le poate avea asupra organismului – inclusiv asupra faptului că poate fi „contagios” și poate contribui la acumularea de grăsime abdominală.
Dr. Tara Swart a vorbit pe larg despre acest lucru cu gazda podcastului Diary Of A CEO, Steven Bartlett.
Stresul, spune ea, un sentiment pe care majoritatea dintre noi l-am experimentat, apare, de obicei, ca răspuns la tensiunea mintală sau emoțională.
Potrivit Tarei Swart, atunci când o persoană se confruntă cu anxietate sau frică, organismul eliberează hormoni de stres, precum adrenalina și cortizolul, ca reacție. În perioadele de stres, organismul eliberează niveluri mai mari de cortizol, care apoi intră în sânge.
Ea a mai explicat că, în opinia ei, stresul este contagios, deoarece se poate scurge prin transpirația unei persoane și îi poate afecta pe alții. Neurologul spune că acest stres contagios i-ar putea face și pe alții să experimenteze niveluri crescute de stres, având un impact asupra sănătății lor mintale și fizice generale.
„Cortizolul este principalul hormon de stres și se va scurge din transpirația noastră (…) câțiva centimetri în jurul nostru (…) intră în pielea tuturor celorlalți și îi va afecta”, a afirmat Tara Swart.
Ea a mai spus că este important să fim conștienți de propriile noastre niveluri de stres și să recunoaștem potențiala influență pe care o poate avea asupra celor din vecinătatea noastră.
Declarațiile Tarei Swart sunt susținute și de o serie de studii realizate la nivel mondial pe subiectul contagiunii stresului.
Seturi mari de date despre sănătatea și comportamentul uman au permis oamenilor de știință să studieze modul în care suntem influențați de comportamentele celor din jurul nostru.
- MedLife a publicat un articol care tratează pe larg problema stresului, plecând de la cauze și până la simptome și efecte asupra organismului. Articolul citează o bibliografie extinsă pe acest subiect.
Tony W. Buchanan este un specialist recunoscut la nivel mondial, doctor în psihologie și neuroștiințe, autor al mai multor articole și studii legate de efectele stresului și de contagiunea lui.
”Suntem puternic influențați de comportamentele celor din jurul nostru. Sentimentele și fiziologia stresului arată aceeași contagiune. Acest model este evident pentru oricine a observat un vorbitor emoționat în fața publicului. Publicul se poate simți la fel de stresat ca și vorbitorul.
În cercetarea stresului uman, o modalitate de a provoca un răspuns la stres este de a le cere oamenilor să vorbească în public. Sondajele plasează adesea vorbirea în public în fruntea listei cu cele mai mari temeri ale oamenilor.
De asemenea, este eficient în a provoca un răspuns fiziologic de stres sub formă de ritm cardiac crescut, tensiune arterială și cortizol.
În laboratorul nostru le cerem oamenilor să țină un discurs în fața asistenților de cercetare instruiți să observe pasiv vorbitorul, fără a arăta nicio reacție. Această situație de observație socială pasivă este remarcabil de eficientă în a provoca un răspuns de stres la vorbitor. Lipsa de reacție din partea asistenților de cercetare pare oarecum mai rea decât feedback-ul negativ.
După ce am efectuat această cercetare timp de mulți ani, colegul meu și cu mine am observat că discursul părea eficient în a provoca un răspuns de stres în noi, ca și în vorbitori. Desigur, acestea au fost doar observații anecdotice, dar ne-au determinat să proiectăm un studiu de cercetare pentru a testa dacă am putea observa modificări fiziologice atât la observatori, cât și la vorbitori.
Pentru a evalua astfel de răspunsuri, am colectat mostre de salivă pentru a măsura cortizolul, hormonul de stres. Ceea ce am descoperit ne-a surprins: atunci când cei care țineau discursul au arătat răspunsuri ridicate la cortizol, cei din audiență au arătat și ei niveluri ridicate. Am descris această potrivire drept «rezonanță fiziologică».
Era ca și cum sistemul de stres din vorbitor ar avea un impact direct asupra sistemului de stres din observatori”, a scris acesta, într-un articol din Psychology Today.
Miza acestor cercetări stă, în final, în concluzia studiului: fii atent la cei din jur, dacă ei sunt stresați, cel mai probabil și tu ești.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank