G4Media.ro

Stresul psihic și tehnic – printre cele mai mari dificultăți pentru profesori…

sursa foto: Pexels

Stresul psihic și tehnic – printre cele mai mari dificultăți pentru profesori în primul an de pandemie / Ei încep să înțeleagă “pedagogia din spatele tehnologiei”, după un an dominat de școala online – studiu Universitaria cu 10.000 de cadre didactice participante

Stresul “psihic, social și tehnic”, lipsa metodologiei pentru școala online și timpul insuficient pentru organizarea lecțiilor au fost cele mai mari dificultăți reclamate de către profesori în privința predării la distanță, în pandemie, potrivit unui studiu pe această temă realizat de Consorțiul Universitaria, care reunește cinci dintre cele mai mari universități din România. Lucrurile au evoluat considerabil în atitudinile față de școala online, iar pedagogia a ajuns să primeze, ca interes, în fața tehnologiei, pe parcursul ultimelor 12 luni, a spus pentru Edupedu.ro Ovidiu Pânișoară, reprezentant al Universității din București și participant la realizarea studiului. Pe de altă parte, el arătat că o chestiune anume a rămas relativ constantă, conform profesorilor participanți: capacitatea diferită a elevilor cu rezultate bune sau mai puțin bune la învățătură de a se adapta la tehnologia școlară. 

Raportul va fi finalizat peste câteva săptămâni, urmând să fie comparate detaliat cele două sondaje, după cum a spus pentru Edupedu Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului pentru Formarea Profesorilor din cadrul Universității din București și participant la realizarea studiului.

Acesta semnalează două dintre comparațiile-cheie, una referitoare la modul cum profesorii se raportau la pedagogie și tehnologie în martie 2020, respectiv în februarie 2021; a doua – referitoare la modul cum, în opinia profesorilor, elevii cu rezultate bune, respectiv mai puțin bune continuă să se adapteze diferit la tehnologia școlară.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. …e clar, trebuie niste sporuri…

  2. Calculatoarele moderne sunt de cca 30 de ani disponibile, iar orice om cu o facultate, care nu le poate folosi și are un „stres tehnic”, trebuie să meargă la cules sparanghel.