G4Media.ro

Studenţii antreprenori vor beneficia de granturi de până la 100.000 de euro…

Foto: InquamPhotos - Ilona Andrei

Studenţii antreprenori vor beneficia de granturi de până la 100.000 de euro dacă prin afacerile pe care le propun pentru finanţare creează maximum 5 locuri de muncă

Potrivit unui program dedicat, adoptat joi de Guvernul României, studenţii antreprenori pot beneficia de granturi de până la 100.000 de euro, dacă prin afacerile pe care le propun pentru finanţare creează maximum 5 locuri de muncă.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, că valoarea programului naţional pentru studenţi este de 30 de milioane de euro, iar în funcţie de solicitări, prin mecanismul de supracontractare, aceasta poate fi majorată la 150 de milioane de euro.

Programul cu fonduri europene dedicat studenţilor presupune sprijin prin acordarea de granturi sau de burse.

„Programul naţional dedicat studenţilor este un apel de proiecte pentru care depunerea cererilor de finanţare va avea loc începând cu data de 15 iulie. Valoarea programului este de 30 de milioane de euro şi în funcţie de solicitări, prin mecanismul de supracontractare, valoarea poate să ajungă la 150 de milioane de euro. Este vorba de susţinerea antreprenoriatului studenţesc”, a precizat ministrul Boloș.

Se preconizează că în urma derulării programului vor fi create aproximativ 4.500 de locuri de muncă.

Programul are în vedere trei forme de sprijin financiar. Pe de-o parte este vorba de acordarea de granturi pentru studenţi, cu valoarea minimă de 40.000 de euro pentru crearea a două locuri de muncă, însă aceasta poate creşte până la 100.000 de euro pentru un număr de maximum 5 locuri de muncă create în afacerile pe care le propun pentru finanţare.

O a doua formă de sprijin tot în cadrul proiectului este legată de asigurarea unei burse sociale pe o perioadă de şase luni, perioadă în care studenţii se formează în ceea ce priveşte abilităţile antreprenoriale. Bursa este de 650 de lei pe lună şi apoi, o dată cu demersurile pe care le fac pentru afacerile pe care urmează să le finanţeze, pentru locurile de muncă nou create studenţii vor putea beneficia, timp de un an, de 2.250 de lei pe lună.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. 5 LOCURI DE MUNCA CA SA PLATEASCA O SUTIME DIN MULTIPLELELE PENSII SI SALARII ALE DORNEANULUI.

    CCR TOCAMAI A MAI RIDICAT UN ZID PENTRU PROIECTIA INFRACTORILOR !

    TOTUL PENTRU INFRACTORI! TOTUL PENTRU INFRACTORI! TOTUL PENTRU INFRACTORI!

    DOMNIA INFRACTOIRLOR PENTRU 1000 DE ANI. CU CCR IN „CERURI”!

    • Maximum 5 locuri? Asta inseamna 5, 4, 3, 2, 1 sau 0 locuri de munca. Adica ZERO.
      Poate minimum 5

    • S-a strecurat o eroare destul de urâțică in titlu, beneficiază de granturi dacă crează cel puțin 5 locuri de munca, adică minim 5 locuri de munca, nu maxim.

  2. Miroase a spalare de bani pt. puii de securici. Pai cu 100 000 creezi mai mult de 5 locuri de munca …

    • *Chiar vreau sa vad transparenta maxima la afacerea asta. G4Media, stati geana. Pe ce criterii se vor da, care, ce si cum, meritocratic, tot, CV, cazier, arbore genealogic.

      Subliniez afirmatia precedenta, prima propozitie.

  3. Este clar ca analiza de risc si de impact nu a fost făcută pana la capăt.
    Studenții nu au experiența relevantă in lumea afacerilor, iar dacă vor înființa o firma vor copia de la alții modele de business si restul placintei; deci dacă acest program va avea un impact, acela va fi ca va creste procentul plagiatului si al furtului de proprietate intelectuala.

    Soluția era sa oferiți acei bani pentru cei care au cel puțin 5 ani (ideal peste zece ani) de experiența de lucru si sa le finanțați idea/ startup-ul cu €100k dacă vor angaja fiecare cel puțin 4 studenți/ proaspăt absolvenți sau ca asociați… pentru ca inteleg ca acel buget era strict pentru sprijinirea financiară a tinerilor si a spiritului lor antreprenorial.

    Asa, vor fi bani aruncați pe apa sâmbetei si o creștere a furtului de proprietate intelectuala.

  4. Studentii antreprenori vor inlocui robotul de bucatarie cu hilotul de bucatarie.

  5. SIGUR!!!!!……Studenții din decada 2021-2030!!Cei care termină acum….să se înscrie la o altă facultate!!!Le face Grindă 30 de cămine studențești!!!!Va dati seama cum vor arăta, în contextul în care ,lui de la o grindă ,i-a ieșit o casă de 900 mp!!!!