Studenții cer limitarea numărului de mandate ale rectorilor. ”Limitarea e benefică pentru asigurarea unui climat universitar democratic, pentru a preveni orice abuz de putere”
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică printr-o scrisoare publică avizul negativ emis de Guvernul României cu privire la PL-x nr. 344/2022, care, în esență, propune limitarea numărului de mandate ale rectorilor la două mandate.
”Poziția federației cu privire la acest subiect a fost constant prezentă în spațiul public încă de la adoptarea Legii nr. 1/2011 și până la actualul proiect al Legii Învățământului Superior, în sensul în care limitarea numărului de mandate este benefică pentru asigurarea unui climat universitar democratic, pentru a preveni orice abuz de putere în acest mediu și pentru a ne asigura că interesul primordial al conducerilor vizează bunul mers al comunității, iar nu consolidarea poziției dominante”, se precizează în document.
Ei spun că lăsarea deciziei la nivel de universitate ar fi o greșeală.
”Considerăm că stabilirea la nivel de universitate a limitei privind numărul de mandate ale rectorului ar reprezenta un regres cu privire la implementarea viziunii democratice generale de schimbare a liderilor după perioade de timp clar definite, noțiune aplicabilă altor instituții de interes public, la nivel național și mondial”, susține ANOSR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii