STUDIU 134.000 de persoane ar putea muri în Statele Unite până în decembrie, din cauza Covid-19 / 70.000 de vieţi ar putea fi salvate dacă mai mulţi americani ar purta măşti
Aproximativ 134.000 de persoane ar putea muri în Statele Unite ale Americii până în decembrie, din cauza Covid-19, dacă nu se vor impune mai multe măsuri de siguranţă. Numărul ar creşte dacă măsurile se relaxează, afirmă cercetătorii americani, potrivit cnn.com citat de News.ro
Estimările Institutului de Metrică şi Evaluare a Sănătăţii (IHME), din cadrul Universităţii din Washington, includ însă şi un aspect pozitiv: aproximativ 70.000 de vieţi din cele 134.000 ar putea fi salvate dacă mai mulţi americani ar purta măşti.
“Depinde de ce fac conducătorii noştri şi de ce fac guvernele”, a declarat la CNN Chris Murray, care conduce IHME.
De la începutul pandemiei, au murit în SUA cel puţin 175.416 persoane din cauza Covid-19. Institutul din Washington estimează că dacă nimic nu se va schimba în privinţa abordării de către americani a prevenirii propagării coronavirusului, în septembrie rata deceselor va scădea, dar apoi va creşte, iar la 1 decembrie totalul deceselor va ajunge cu aproximaţie la 310.000.
Însă estimările pot fi afectate de schimbările de comportament. Astfel, dacă actualele restricţii cu privire la distanţarea socială şi la purtarea măştii se vor relaxa, rata deceselor zilnice ar putea ajunge la 6.000 în decembrie, mai mare decât cea estimată acum.
Pe de altă parte, dacă un număr semnificativ de americani în plus faţă de acum ar purta măşti, totalul deceselor estimate până la 1 decembrie arr scădea cu aproape 70.000. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui ca aproape 95 la sută din populaţia SUA să poarte măşti.
În ultimele săptămâni, în unele zone ale SUA rata cazurilor de infectare cu coronavirus a scăzut, dar rata deceselor a fost relativ mare.
Vineri, media pe o săptămână a deceselor zilnice era 987.
În SUA s-au înregistrat până acum 5,8 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus şi aproape 180.000 de decese. Cea mai tânără victimă este o fetiţă de 6 ani din Florida.
Sursa: News.ro
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii