G4Media.ro

STUDIU 3 din 10 români cred că inflația nu va reveni niciodată…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

STUDIU 3 din 10 români cred că inflația nu va reveni niciodată la normal / Aproape jumătate din populația globală a remarcat fenomenul ‘shrinkflation’:  produsele devin mai mici, dar prețurile rămân neschimbate

Cel mai recent sondaj Ipsos Global Inflation Monitor arată că, în medie, o treime dintre oamenii din 33 de țări vor avea mai mulți bani de cheltuit în următorul an, pe măsură ce prețurile vor scădea ușor în multe locuri. Aproape jumătate din populația globală a remarcat fenomenul numit ‘shrinkflation’: faptul că produsele devin mai mici, dar prețurile rămân neschimbate, se arată într-un comunicat transmis G4Media.ro

Inflația anuală a scăzut în România, de la 8,3% în luna octombrie la 6,7% în noiembrie, iar pentru prima dată din 2020 încoace indicele prețurilor de consum este subunitar. Banca Națională a României a reconfirmat la 7,5% prognoza de inflație pentru finele acestui an, dar a revizuit estimarea de inflație pentru 2024 la 4.8% (de la 4.4%). Previziunile privind inflația pentru 2024 sunt realizate în contextul modificării anunțate a accizei la petrol și la produsele din tutun, precum și eliminării plafonării prețurilor la produsele esențiale.

Cea mai recentă ediție a Monitorului global al inflației realizat de Ipsos evidențiază dificultățile continue în contextul crizei costului vieții, cu mici licăriri de optimism economic în rândul populației din mai multe țări din întreaga lume.

Starea generală de spirit 

O proporție semnificativă dintre români (32%, față de 46% la nivel global) declară că sunt de părere că țara lor se află în recesiune. O pondere similară consideră că România nu se află în recesiune, iar 37% nu au putut oferi nici un răspuns. Alături de Belgia, Elveția și Mexic, România înregistrează cea mai mare proporție a cetățenilor care nu știu să spună dacă traversăm sau nu o criză economică.

În medie, şase din zece persoane la nivel global se confruntă cu un anumit nivel de presiune financiară, iar trei din zece (27%) declară că au dificultăți în a se descurca din punct de vedere financiar. În mod surprinzător, România este în rândul ultimelor 6 țări care declară că resimt presiune financiară, respectiv a doua țară din lume (43%), după China (45%), în care cetăţenii spun că se descurcă financiar, comparativ cu o medie globală de 28%. Doar 6% dintre români declară că se simt confortabil cu nivelul de trai, faţă de 10% dintre respondenţii la nivel mondial.

În România, 28% dintre cetățeni „abia se descurcă” din punct de vedere financiar (față de 33%, media globală), iar alți 22% (față de 27% la nivel global, în medie) declară că întâmpină dificultăți financiare. Cu toate acestea, mai mulți români cred că nivelul lor de trai (32%) și venitul disponibil (28%) vor crește în următorul an.

Micșorarea ambalajelor alimentează iritarea consumatorilor

În cele 33 de țări incluse în studiu, aproape jumătate dintre consumatori (46%) spun că au observat că dimensiunile produselor au devenit mai mici, dar prețul a rămas același. Micșorarea dimensiunilor se observă cel mai mult în Europa, Marea Britanie având cea mai mare proporție de persoane care remarcă această practică (64%), urmată îndeaproape de consumatorii din Franța (63%) și Germania (62%).

Românii se situează în jumătatea inferioară a clasamentului: 40% dintre ei spun că au remarcat acest fenomen. Tot românii sunt cei care, comparativ cu media globală, menționează în mod semnificativ mai mult categoriile de produse pentru care au remarcat acest fenomen, de la pâine (56%), brânză (50%), gustări sărate (47%) până la iaurt (45%).

Unu din doi respondenți la nivel global (48%) consideră inacceptabil faptul că producătorii reduc dimensiunea produselor comercializate menținând prețurile la același nivel, ca modalitate de a răspunde la creșterea costurilor. Dezacordul față de această practică este mai mare în Europa și în America de Nord, francezii (67%) fiind cei mai supăraţi. Românii se arată mai toleranți; doar 38% dintre conaţionalii noştri consideră inacceptabilă această practică.

În plus, 27% dintre români (față de 22%, media globală) spun că au remarcat modificarea ingredientelor produselor pe care le cumpără, în așa fel încât prețul produselor să nu se schimbe. Vorbim, în acest caz, de fenomenul de skimpflation.

Presiunea rămâne. Așteptări față de 2024.

Unu din trei cetățeni la nivel global (32%) este optimist că lucrurile vor reveni la normal în următorul an sau mai devreme, comparativ cu 24% dintre români. În același timp, 21% pe plan mondial (față de 28% dintre români) cred că inflația nu va reveni niciodată la normal.

În următorul semestru, 7 din 10 români se așteaptă la o creștere a costului cumpărăturilor alimentare (72%), a costurilor cu utilitățile/ energia (69%), a costurilor cu combustibilul (68%) și a altor cumpărături pentru gospodărie (69%).

Inflația rămâne o preocupare semnificativă pentru publicul global: 62% dintre cetăţenii celor 33 de țări incluse în studiu se așteaptă ca rata inflaţiei să crească în anul următor. Procentul este identic în România.

“Banca Centrală Europeană a stabilit, de mult timp, la 2% targetul de inflație pentru zona Euro. Cu toate astea, rigiditatea țintei de 2%, care a fost menținută atât de mult timp, nu mai este aplicabilă într-o epocă de schimbări profunde pe piața muncii, în lanțul global de aprovizionare și în condițiile unor rezerve limitate de energie, alimente și locuințe. Din acest motiv, probabil că ar fi mai realist să considerăm o țintă mai flexibilă, de 2,5%-3,0%.

Scăderea inflației la o singură cifră în România este doar aparent o veste bună. Am trecut prin toate cele trei etape până acum, și anume: creșterea prețurilor la materii prime, șocul inflaționist – prin creșterea prețurilor la energie și la produse alimentare, și suntem acum în punctul în care inflația generală a depășit ceea ce se numește inflația subiacentă (adică valoarea inflației fără energie și alimente netransformate), un indicator de referință pentru inflația reală, cea care se simte cel mai mult în buzunarul consumatorilor”, spune Alina Stepan, Country Manager Ipsos România.

Despre studiu

Studiul Ipsos a fost realizat sub forma interviurilor online în 33 de țări, în perioada 20 octombrie – 3 noiembrie 2023, în rândul a 24.792 adulți cu vârste cuprinse între 16-74 de ani (respectiv 500 interviuri în România).

Datele sunt ponderate astfel încât compoziția eșantionului fiecărei țări să reflecte cât mai bine profilul demografic al populației adulte conform celor mai recente date de recensământ.
Sondajul are o marjă de eroare de +/- 3,5 puncte procentuale pentru un eșantion de 1.000 de persoane, respectiv +/- 5,0 puncte procentuale pentru un eșantion de 500 de persoane.

Grupul internaţional de origine franceză Ipsos reprezintă una dintre cele mai mari companii în domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris şi este prezent în 90 de ţări. Ipsos este cel mai mare grup de cercetare prezent în România, cu peste 1.000 de angajaţi.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...