STUDIU 40% dintre persoanele infectate cu virusul HIV declară că au fost discriminați de prieteni: ”Mi s-a spus ca am SIDA și să nu mă apropii de ei că vor lua și ei”
40% dintre persoanele infectate cu virusului HIV/ SIDA declară că au fost discriminați de prieteni, 35% de personalul medical care nu tratează HIV în mod obișnuit (de exemplu, la serviciile de medicina muncii sau la maternitate), iar restul au fost discriminați pe internet (29%) sau de angajați din sistemul public, de exemplu la Poliție (18%), se arată într-un studiu realizat de fundația Baylor. Studiu a fost dat publicității joi, 1 decembrie, când este marcată Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA („World AIDS Day”).
Iată ce declară câțiva dintre pacienții discriminați, potrivit realizatoriului studiului:
- O pacientă ne-a declarat: „Am fost internată pentru cezariană, iar personalul de acolo a avut un comportament foarte neadecvat față de mine”.
- Un alt pacient spune: „Mi s-a spus ca am SIDA și să nu mă apropii de ei că vor lua și ei”,
- Iar un altul declară: ”La medicina muncii, după ce am fost întrebat dacă iau tratament pentru diferite boli și am spuns că da, pentru HIV, medicul a transmis asta către angajator. Am avut probleme ulterior!
Un alt aspect relevat de studiu este faptul că pacienții se feresc să fie văzuți atunci când vin la clinica HIV pentru medicamente și îngrijire:
- 48% dintre aceștia sunt prudenți, tot în încercarea de a preveni situații de stigmatizare și discriminare.
„Remarcăm faptul că stigmatizarea și discriminarea au scăzut în ultimii 15 ani, dacă ne raportăm la datele anterioare, dar totuși peste 20% dintre pacienți tot mai trec prin experiențe nu doar neplăcute, dar și traumatizante. La clinica Baylor pacienții sunt tratați pe principii de respect și egalitate, și de asemenea în multe locuri lucrurile s-au schimbat în bine, dar mai sunt multe lucruri de făcut. Rezultatele studiului nostru pot îndruma autoritățile și factorii de decizie în prioritizarea acțiunilor anti-stigmă și discriminare”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră.
Context
Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA („World AIDS Day”) este marcată în fiecare an la 1 decembrie, pentru a aminti oamenilor din întreaga lume să fie uniţi în lupta împotriva HIV/SIDA, prin susţinere oferită bolnavilor cu HIV, dar şi prin activităţi de comemorare a persoanelor care au murit din cauza SIDA, conform site-ului worldaidsday.org.
Sloganul sub care se desfăşoară, în 2022, Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA este „Rock the Ribbon”, fundiţa roşie purtată putând mesajul de solidaritate cu persoanele care trăiesc cu HIV, la nivel mondial. Fundiţele roşii pot fi comandate online pe site-urile https://www.worldaidsday.org/the-red-ribbon/; https://www.worldaidsday.org/fundraising/; https://www.nat.org.uk/ourshop. Totodată, poate fi descărcată fundiţa roşie virtuală (de pe site-ul https://www.worldaidsday.org/virtual-red-ribbon/), ea putând fi postată pe reţelele social media folosind #RockTheRibbon.
De asemenea, se pot face donaţii online pentru strângerea de fonduri în vederea susţinerii pacienţilor cu HIV/SIDA, pe site-ul https://donorbox.org/rock-the-ribbon.
Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA reaminteşte populaţiei şi instituţiilor guvernamentale că virusul HIV există, că e nevoie în continuare de strângere de fonduri, de campanii active, de prevenţie, de luptă împotriva prejudecăţilor şi îmbunătăţirea educaţiei pentru sănătate şi prevenţie.
La nivel mondial, se estimează că există 38 de milioane de persoane care trăiesc cu acest virus. Cu toate că el a fost descoperit în 1984, până în prezent a făcut peste 35 de milioane de victime. În prezent, studiile ştiinţifice avansate în tratamentul HIV şi legislaţia care protejează persoanele cu HIV au făcut ca numărul cazurilor mortale să scadă.
Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA a fost instituită în 1988, în cadrul Conferinţei mondiale privind SIDA, de la Londra. Scopul marcării acestei zile este nu doar pentru a sărbători rezultatele obţinute în îmbunătăţirea accesului la tratament şi servicii de prevenţie, ci şi pentru a spori gradul de conştientizare a efectelor devastatoare ale SIDA şi susţinerea măsurilor de combatere a acesteia. În fiecare an, se desfăşoară campanii pentru a atrage atenţia asupra riscurilor de transmitere a virusului HIV şi asupra posibilităţilor actuale de prevenţie şi tratament, menţionează site-ul https://www.worldaidsday.org/.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank