STUDIU Aproape 1 din 5 adulţi din SUA care au avut COVID au simptome persistente/ Tinerii, mai predispuşi la long-COVID decât cei mai în vârstă
Aproape 1 din 5 adulţi americani care au declarat că au avut COVID-19 în trecut încă mai au simptome, potrivit datelor unor sondaje colectate în primele două săptămâni din iunie, au declarat miercuri oficiali americani din domeniul sănătăţii, citaţi de Reuters, transmite News.ro.
În general, 1 din 13 adulţi din Statele Unite are simptome de long-COVID care durează de trei luni sau mai mult după ce a contractat pentru prima dată boala şi pe care nu le avea înainte de infectare, au arătat datele.
Datele au fost colectate în perioada 1-13 iunie de către Biroul de recensământ al SUA şi analizate de Centrul American pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).
Simptomele de long-COVID variază de la oboseală, bătăi rapide ale inimii, dificultăţi de respiraţie, dificultăţi cognitive, dureri cronice, anomalii senzoriale şi slăbiciune musculară.
Acestea pot fi debilitante şi pot dura săptămâni sau luni după recuperarea de la infecţia iniţială.
Analiza CDC a constatat, de asemenea, că adulţii mai tineri au fost mai predispuşi să aibă simptome persistente decât adulţii mai în vârstă.
De asemenea, potrivit studiului, femeile au fost, de asemenea, mai predispuse să aibă COVID de lungă durată decât bărbaţii, 9,4% dintre femeile adulte din SUA raportând simptome COVID de lungă durată, comparativ cu 5,5% dintre bărbaţi.
Studiul a constatat că aproape 9% dintre adulţii hispanici au COVID de lungă durată, mai mult decât adulţii albi şi negri şi mai mult decât dublul procentului adulţilor asiatici.
Au existat, de asemenea, diferenţe în funcţie de statele americane, Kentucky şi Alabama raportând cel mai mare procent de adulţi cu simptome long-COVID, în timp ce Hawaii, Maryland şi Virginia au raportat cel mai mic procent, potrivit sondajului.
sursa foto: Unsplash
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii