G4Media.ro

STUDIU Ce emoticoane sunt ”pe cale de dispariție” în Europa și în…

sursa foto: Domingo Alvarez/Unsplash

STUDIU Ce emoticoane sunt ”pe cale de dispariție” în Europa și în lume/ Cum sunt unele emoji-uri cooptate de organizații care propagă discursul urii

S-a înregistrat o scădere a utilizării anumitor emoji la nivel mondial. Eurosport prezintă emoji-urile pe cale de dispariție și de ce simbolul „OK” făcut cu mâna poate avea implicații mult mai întunecate decât pare la prima vedere.

Potrivit unui raport recent realizat de Superside, mai multe emoji sunt la un pas de dispariție.

Studiul, intitulat: „Raportul Emoji: Ce emoticoane sunt pe cale de dispariție?”, analizează utilizarea și volumul de căutare al primelor 100 de emoji-uri din întreaga lume, utilizând software-ul Keyword Tool.

Concluzia este că unele dintre emoticoanele care au făcut cândva furori – și care ne-au oferit unul dintre cele mai proaste filme ale secolului XXI, „The Emoji Movie” din 2017 – vor urma acum calea punctelor și liniuțelor care le-au precedat.

Superside a descoperit că 14 emoji-uri au înregistrat o scădere a utilizării la nivel mondial și că nu totul este în regulă pentru simbolul „ok”, care se află pe primul loc pe lista celor pe cale de dispariție. Acesta a coborât 66 de locuri în clasamentul popularității din 2013 până în prezent.

„Fața înroșită” ocupă locul al doilea, urmată de „persoana care ridică ambele mâini în semn de celebrare”.

La nivel global, SUA, Regatul Unit și Slovacia au „fața zâmbitoare” drept cel mai periclitat emoji, în timp ce în Europa, emoji-ul „fața care țipă de frică” dispare încet – folosirea sa a scăzut cu 47% în țările europene, cu precădere Franța și Germania.

Irlanda, Grecia, Islanda și Cehia conduc detașat în ceea ce privește renunțarea la simbolul „ok”.

Deci, ce se află în spatele declinului utilizării anumitor emoji?

Ei bine, pentru început, dominația emoji-urilor mai noi și, de asemenea, asocierea nefericită a unor emoji-uri cu grupuri care propagă discursul urii. De exemplu, emoji-ul care reprezintă o pungă cu bani a fost asociat antisemitismului, în timp ce simbolul „ok” făcut cu mâna menționat anterior a fost folosit de unii internauți ca o „expresie sinceră a supremației albe”, potrivit Ligii Anti-Defăimării (Anti-Defamation League, sau (ADL). Organizația militantă neo-fascistă nord-americană de extremă-dreapta The Proud Boys (Băieții Mândri) folosește des acest simbol în timpul mitingurilor.

Studiul subliniază, de asemenea, că un sondaj Statista din 2023 a descoperit că 1/10 bărbați au declarat că nu au folosit niciodată emoticoane, comparativ cu 1/20 femei. Un sondaj YouGov a descoperit, de asemenea, că utilizarea emoji-urilor scade pe măsură ce vârsta crește, 15% dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste declarând că nu au folosit niciodată un emoji, comparativ cu doar 3% dintre respondenții cu vârsta cuprinsă între 18 și 44 de ani.

Există, de asemenea, faptul că Generația Z consideră din ce în ce mai mult că utilizarea anumitor emoji este destul de respingătoare și „foarte millennial”. Aceștia fie se orientează către unele mai noi, mai ușor de înțeles, fie le evită cu totul.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...