Studiu comandat de guvernul Dăncilă: Nu salariile mari opresc exodul de creiere, ci calitatea instituțiilor, standardul de trai și încrederea în alegeri

Un studiu comandat de România în contextul Președinției Consiliului UE și realizat de Centrul pentru Studii de Politică Europeană (CEPS) arată că salariile mari și taxele mici nu mai sunt singurele motive care determină migrația masivă a populației calificate din estul Europei spre alte țări. Analiza discutată de miniștrii Finanțelor din UE în întalnirea informală a ECOFIN de la finalul săptămanii punctează tendințele recente ale mobilității forței de muncă în UE și ia în considerare provocările pe care le generează în țările de origine.

O constatare importantă este că, odată cu reducerea diferențelor salariale între state, factorii structurali devin mai importanți în decizia de a emigra. Statele care au cele mai mari probleme în a spori calitatea vieții cetățenilor lor, prin cheltuieli publice eficiente și prin furnizarea de bunuri publice de înaltă calitate, pot suferi cele mai mari pierderi cu forța de muncă.

Totodată, studiul arată că, desi emigranții contribuie semnificativ la PIB-ul țărilor gazdă și veniturile lor pot aduce beneficii considerabile celor care au rămas acasă, efectele negative ale exodului de creier lasă urme puternice pe plan economic și social. Plecarea forței de muncă calificate erodează baza de impozitare, făcând mai dificil pentru guverne să finanțeze cheltuielile curente și să acopere datoria publică.

De remarcat că la finalul întâlnirii ECOFIN în care a fost prezentat acest studiu, ministrul Eugen Teodorovici a avut o ieșire criticată dur. El a spus că țările europene din care pleacă multă forţă de muncă spre restul Uniunii Europene ar trebui să se gândească la un pachet agresiv de măsuri care să aducă o soluţie pentru mobilitatea selectivă, care duce la exodul creierelor. Teodorovici mai vorbise și în noiembrie 201 despre impunerea unor restricții pentru muncitorii români din UE.

• Puteți citi aici studiul integral

Romania conduce detașat clasamentul cu cei mai mulți emigranți din UE

Analiza realizată de CEPS la comanda Romaniei arată că mobilitatea cetățenilor UE a crescut substanțial în ultimii ani. Aproape 4% din cetățenii UE cu vârsta activă (20-64 ani) locuiesc acum într-un alt stat membru decât cel de origine (pentru anul 2017 cifra este de 3,8%). Această cotă a crescut cu aproximativ 50% în ultimii 10 ani, dat fiind că în 2007 procentul nu depășea 2,5%.

Datele arată diferențe foarte mari între țări: dacă în Germania fenomenul nu depășește 1%, în România se apropie de 20%. Mai exact, în țara noastră fluxul a ajuns la aproximativ 1% pe an, ba chiar în anumiți ani depășind 1,5%. Procentul este cu mult mai mare decât fluxul de cetățeni din statele vecine, din Europa Centrală și de Sud-Est, după 2010.

O problemă uriașă o ridică emigrația în masă a unei anumite categorii profesionale, de exemplu, ingineri, medici sau asistente medicale, deoarece aceste categorii ajută la furnizarea de servicii critice populației țării respective. Comisia Europeană (2018) raportează că România este sursa a aproape jumătate din toată asistența medicală ce a emigrat în UE, Italia reprezentând țara principală de destinație. În cazul Italiei, fenomenul nu se referă predominant la medici.

Analiza CEPS punctează că astfel de pierderi pot ridica în mod clar îngrijorări serioase cu privire la furnizarea de servicii de sănătate pentru populația de origine. România are cea mai mică densitate de medici din UE după ce aproximativ 25% din medici au părăsit țara.

De ce pleacă?

Pe lângă diferențele salariale și de șomaj, există factori de natură structurală pentru care oamenii decid să se mute în altă țară.

Analiza CEPS arată că emigranții, în special cei cu abilități profesionale și calificări, părăsesc țările unde instituțiile publice sunt slăbite și merg spre statele unde acestea funcționează. Calitatea instituțiilor contează mai mult pentru emigranții calificați, în timp ce emigranții necalificați par să fie atrași de beneficiile sociale generoase din țările spre care se îndreaptă.

Dincolo de calitatea instituțiilor, cercetările recente au subliniat că standardul de viață și așteptările legate de oportunitățile economice individuale pot influența intențiile de a se muta într-o altă țară. Relevante nu sunt doar standardul general de viață sau cel care vizează zona în care trăiește, ci oportunitățile pentru copiii, satisfacția față de venitul gospodăriei și încrederea în alegerile naționale.

Inclusiv BERD (2018) a analizat rolul facilităților urbane în luarea deciziilor privind emigrația. Studiul sugerează că, dacă oamenii sunt mai satisfăcuți de calitatea aerului și a apei, educația, asistența medicală, de locuințele și infrastructura rutieră în țara de origine, ei își reduc cu o treime intenția de a emigra. Aceasta este echivalentă cu o majorare salarială ce ar diminua diferențele salariale dintre țările de origine și de destinație cu aproximativ 70%.

De asemenea, Indexul de progres social un indicator al „capacității unei societăți de a satisface nevoile umane de bază ale cetățenilor săi, să stabilească factorii care permit cetățenilor și comunităților să consolideze și să susțină calitatea vieții lor, să creeze condiții pentru ca toți indivizii să-și atingă întregul potențial”, arată că România și Bulgaria sunt la coada clasamentului.

Efectele economice și sociale ale emigrației în masă

Vestea bună este că diferențele salariale între țările destinatare și cele de origine nu mai sunt atăt de mari. Este evident că pentru Bulgaria, Polonia și România s-a înregistrat o convergență considerabilă. De exemplu, raportat la salariile din Italia, veniturile angajaților din România au crescut de la aproximativ 30% în 2007 la aproximativ 45% în 2015 și se estimează că vor crește la aproape 60% până în 2020.

Interesant este și „produsul cetățeanului”, adică contribuția la venituri sau la valoare adăugată realizată de cetățeni în străinătate. În cazul României, câștigul total al 20% din populația activă care lucrează în altă parte a UE este egal cu aproximativ 50% din câștigurile totale ale celor rămași acasă. Pentru Polonia, această proporție este de aproximativ 20%. Din acest motiv, câștigurile cetățenilor care au emigrat sunt de o maximă importanță pentru venitul global al celor care au rămas în țară.

Muncitorii care au emigrat din Polonia și România contribuie fiecare, anual, cu aproximativ 50 de miliarde de euro în valoare adăugată la economiile țărilor gazdă, oferind astfel o contribuție importantă la economia europeană. Mult peste contribuția măsurată doar prin PIB-ul țării de origine.

Din punct de vedere al sumelor trimise acasă de muncitorii romăni, varful a fost în anii 2007 și 2008 cand remiterile au ajuns la 3,5% din PIB. De-a lungul timpului, sumele au scăzut la aproape 1,5% din PIB. În termeni absoluți, remiterele reprezintă aproximativ 60% din investițiile străine directe.

Vestea proastă subliniată de studiul CEPS este că reducerea forței de muncă poate avea un impact negativ atât asupra finanțelor publice, cât și asupra creșterii economice actuale și potențiale. Efectele asupra activității economice duc la scăderea bazei de impozitare și, implicit, la scăderea veniturilor fiscale. Remiterile ar putea compensa parțial acest lucru: prin finanțarea consumului, cresc veniturile fiscale bazate pe consum.

Dar remiterile ar putea, de asemenea, să amplifice efectul negativ asupra veniturilor fiscale prin influențarea deciziei de a rămane în campul muncii (prin creșterea venitului minim pentru care oamenii sunt dispuși să lucreze, scăzand astfel și mai mult baza de impozitare). Un alt efect al emigrării este acela că, în cea mai mare parte, se referă la populația cu vârstă de muncă. Persoanele în vârstă rămase în țară vor pune o presiune și mai mare asupra sistemului de pensii și a ponderii cheltuielilor din sănătate în totalul cheltuielilor bugetare.

• Puteți citi aici studiul integral

Foto: