G4Media.ro

Studiu Conservation Carpathia: Avem cea mai mare densitate de lupi din Europa…

Sursa foto: Pixabay

Studiu Conservation Carpathia: Avem cea mai mare densitate de lupi din Europa de Nord, dar de două ori mai mică decât în Parcul Yellowstone din SUA

Fundaţia Conservation Carpathia a făcut publice, sâmbătă, rezultatele preliminare ale unui studiu de monitorizare pe baza ADN a populaţiei de lupi din Munţii Făgăraş, densitatea estimată fiind de 2,35 la 10.000 de hectare, semnificativ mai mare decât în ţările din Europa de Nord, dar de două ori mai mică decât densitatea din Parcul Yellowstone din SUA, informează News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Fundaţia Conservation Carpathia, s-a încheiat o altă etapă a studiului de monitorizare prin metode ADN a populaţiei de lupi (Canis lupus) în Munţii Făgăraş. Specialiştii fundaţiei au început activitatea în iarna 2017-2018 şi au completat cu date în fiecare iarnă, până în prezent. Studiul demonstrează că un program de monitorizare pe termen lung poate fi dezvoltat în Carpaţii româneşti şi că poate schimba managementul faunei sălbatice, astfel încât luarea deciziilor să fie făcută pe date ştiinţifice.

Fundaţia Conservation Carpathia gestionează 78.000 hectare (5 fonduri cinegetice) în sud-estul Munţilor Făgăraş, unde crează un model de convieţuire a oamenilor cu animalele sălbatice bazat pe prevenţie – intervenţie – compensare.

Conform sursei citate, prevenţia presupune donarea de Ciobăneşti carpatini şi instalarea de garduri electrice pentru a întări paza de noapte în gospodăriile sau fermele localnicilor de sub munte, până în prezent fiind donaţi 46 de astfel de câini şi fiind puse la dispoziţie gratuit 40 de garduri electrice, care sunt eficiente. Intervenţia presupune crearea unor echipe de intervenţie rapidă, care să acţioneze pentru rezolvarea conflictelor directe dintre animale sălbatice şi localnici, iar din mai 2019 până în prezent cele două echipe au răspuns la 508 sesizări. Totodată, măsurile compensatorii presupun înlocuirea în timp real a animalelor domestice omorâte de carnivore mari, fiind donate 38 de oi şi 9 vaci în schimbul celor pierdute de 22 de locanici.

Pentru studului, lipsa zăpezii din ultimii ani a reprezentat o adevărată provocare pentru că a fost greu să se găsească urmele lupilor.

„Din numărul total de probe analizate până în prezent, adică 505, 53% au confirmat amprenta genetică a speciei lup, 34% au fost probe cu ADN insuficient, restul fiind probe mixte cu alte specii. Acest lucru arată că lupul nu este o specie uşor de studiat. Prin comparaţie, avem un succes mai mare la urs (65%) si la cerb (75%). Este greu de studiat mai ales dacă zăpada lipseşte, fiindcă nu putem găsi probe proaspete care au încă ADN. Analizând relaţiile parentale genetice dintre lupii din zona de proiect, i-am grupat în şase haite cu o mărime variind între 3 şi 7 lupi per haită, dar cu o dinamică destul de mare în interiorul familiilor de la o iarnă la cealaltă. Densitatea estimată de noi este undeva la 2.35 lupi/ 10.000 de hectare, semnificativ mai mare decât în ţările din Europa de Nord, dar de două ori mai mică decât densitatea din Parcul Yellowstone din SUA”, a explicat Ruben Iosif, biolog, coordonator al echipei monitorizare faună Conservation Carpathia.

Şi în sezonul decembrie 2021 – mai 2022 specialiştii fundaţiei continuă cu strângerea de probe, iar rezultatele finale ale studiului vor fi publicate în primul trimestru al anului 2023.

Potrivit fundaţiei, lupul, cunoscut din legende străvechi precum povestea lupoaicei ce i-a hrănit pe Romulus şi Remus, sau element central pe stindardul de luptă al dacilor, are un loc important în lanţul trofic al pădurii până astăzi. Acolo unde lupii au fost exterminaţi, ecosistemele s-au schimbat radical, s-au înmulţit cervidele şi s-a creat un dezechilibru prin suprapăşunatul vegetaţiei forestiere. Chiar şi cursuri de râuri deviate sunt rezultatul dispariţiei lupilor, în ţări care acum încearcă să-i readucă în ecosistem. Cel mai cunoscut exemplu este cel al Parcului Naţional Yellowstone din SUA.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Parcul ala e de 5 ori cat romania ce rost are comparatia…

  2. din titlu inteleg ca ne afla in Europa de Nord……

  3. „… element central pe stindardul de luptă al dacilor…” , ati ramas tot la istoria de scoala primara scrisa de insi ce preluau alti insi ce citau alti insi care n-auzisera la vremea lor de dragoni.
    Stindardul de lupta al dacilor era un dragon nu un ” sarpe cu cap de lup” cum inca se bat cimpii pe la noi, a fost preluat si de romani si avea si un nume, „dracon” ii spuneau romanii.

  4. Pe cei roșii din PCR-USL i-ați numărat ?

  5. Ce m-am linistit.
    Avem mai multi lupi decat aia din nord.
    Aia mai au doi noi mai avem trei.
    La noi lupul este pe cale de extinctie.
    In 5-6 ani or sa dispara.
    Este o politica cu bataie lunga.
    Prin inmultirea copitatelor se va da liber la vanatoare in cativa ani.