STUDIU: Cooperarea dintre furnicile roşii, o soluţie în faţa ameninţărilor la adresa sănătăţii / A fost identificat un grup care joacă rolul de pompe funebre, dar şi exemplare care vor oferi ajutor în caz de urgenţă

Lecţie de viaţă şi de moarte din partea furnicilor roşii: pentru a contracara riscul sanitar cauzat de cadavrele infectate ale semenilor lor, exemplarele cărora le sunt alocate funcţii de pompe funebre beneficiază de cooperarea excepţională a altor membri ai coloniei, conform unui studiu citat miercuri de AFP, transmite Agerpres.

„Există ajutor reciproc în colonie atunci când riscul sanitar devine mult mai mare”, a declarat pentru AFP autorul principal al studiului, Quentin Avanzi, doctorand în biologie la Universitatea Liberă din Bruxelles.

La specia Myrmica rubra, comună pe continentul european, aproape toate exemplarele sunt gata să coopereze, mai degrabă decât să lase această muncă în seama unei minorităţi de specialişti, cu riscul unei evacuări prea lente.

Această furnică socială contribuie la viaţa coloniei sale – ce include mai multe regine şi până la 2.500 de furnici lucrătoare – prin specializarea în sarcini precum îngrijirea larvelor sau aprovizionarea cu hrană.

Studiul publicat în jurnalul ştiinţific Royal Society Open Science a identificat un grup care joacă rolul de pompe funebre, dar şi exemplare care vor oferi ajutor în caz de urgenţă.

Pentru a face acest lucru, cercetătorii s-au folosit de vulnerabilitatea furnicii, care este omnivoră, la o ciupercă care se dezvoltă pe cadavrele micilor insecte cu care se hrăneşte.

Această ciupercă, Beauveria bassiana, este un agent patogen „foarte generalist”, care îşi ucide gazda depunând pe carapace spori ce vor germina şi vor străpunge acest scut, înainte de a se dezvolta „mâncând întregul interior” al victimei sale, potrivit cercetătorilor.

Furnicile ştiu să identifice cadavrele infectate în acest fel, acoperite cu un fel de mucegai, muscardină albă. Întrebarea era cum scapă de ele.

Echipa de oameni de ştiinţă de la Bruxelles a înfiinţat colonii experimentale, fiecare alcătuită din două regine şi 225 de furnici lucrătoare, dintre care două treimi sedentare, care lucrează în muşuroi, şi o treime care rămân în afara muşuroiului, specializate în aprovizionare şi apărarea acestuia.

Cercetătorii au marcat apoi individual o sută de furnici din fiecare colonie, prin lipirea unui pătrat mic multicolor pe abdomenul lor înainte de a le plasa într-un mic muşuroi artificial.

Experimentul a permis identificarea a cinci grupe: furnici care caută hrană, furnici care se ocupă în mod intermitent de căutarea hranei, furnici lucrătoare rămase înăuntru, furnici responsabile de îngrijirea puilor şi furnici inactive.

Cercetătorii le-au filmat comportamentul după introducerea unor cadavre de furnici sănătoase şi apoi a rămăşiţele vizibil contaminate.

Prima constatare: furnicile rămân precaute în preajma unui cadavru, de care „se apropie fără să-l atingă cu antenele, principalul lor organ senzorial”, a notat Quentin Avanzi.

A doua constatare: furnicile care se ocupă în mod intermitent de căutarea hranei joacă în mod prioritar rol de lucrători de pompe funebre atunci când se confruntă cu un cadavru necontaminat, pe care îl transportă, uneori cu mare dificultate, până la ieşirea din muşuroi, înainte ca furnicile specializate în căutarea de hrană să scape de el mai departe.

Scenariul se schimbă în mod radical în faţa unui cadavru vizibil infectat. Chiar dacă furnicile inactive rămân deoparte, toate celelalte se implică în evacuare. Chiar şi furnicile responsabile de îngrijirea puilor, în timp ce rămân în contact cu preţioasele larve ale coloniei.
Operaţiunea se desfăşoară rapid şi eficient, potrivit cercetătorului. Dacă evacuarea unui cadavru necontaminat durează între 40 de minute şi 2/3 ore ore, pentru un cadavru contaminat „se poate trece de la câteva minute la jumătate de oră, în cazul celor mai lente”.

Ultima constatare: unele furnici se dovedesc a fi adevărate igieniste, făcându-şi toaleta frecvent cu mandibulele. Cercetătorul a aflat că „cele care vor acorda mai târziu prioritate cadavrelor sunt şi cele care se îngrijesc cel mai mult”.

Prin urmare, aceste „igieniste” ar putea juca un rol-cheie în buna stare de sănătate a coloniei, detectând rapid agenţii patogeni care ar putea-o ameninţa.

Prezenţa lor poate fi explicată prin genetică, a notat Patrizia D’Ettorre, profesor de etologie la Universitatea Sorbonne Paris Nord, care nu a fost implicată în acest studiu. Furnicile, la fel ca albinele, a subliniat ea, au „descendenţi care sunt mai igienişti decât alţii”. Myrmica rubra are particularitatea de a fonda colonii poligame, cu mai multe regine. Astfel, „poate că unul dintre aceşti descendenţi este mai igienist decât altul”, a declarat ea.