G4Media.ro

STUDIU De ce sunetele naturii, precum susurul apelor şi cântecele păsărilor, sunt…

Sursa foto: Pexels

STUDIU De ce sunetele naturii, precum susurul apelor şi cântecele păsărilor, sunt benefice pentru sănătate / Cercetător: Sunetele naturale sunt un bun indicator al unui mediu sigur, ceea ce permite o odihnă psihică

Petrecerea timpului în natură ascultând susurul unui râu sau cântecele păsărilor este benefică pentru sănătate, potrivit unui studiu care a cuantificat beneficiile sunetelor naturii atât asupra bunei dispoziţii, cât şi asupra performanţelor cognitive, stresului, sensibilităţii şi a durerii, informează AFP, citată de Agerpres.

Studiul, condus de Rachel Buxton, biolog în cadrul Universităţii Carleton din Canada, a fost publicat luni în revista ştiinţifică PNAS.

”Avem tendinţa de a examina mediul înconjurător acustic din punctul de vedere al poluării sonore şi al manierei în care acest lucru perturbă fauna şi flora”, a explicat cercetătoarea pentru AFP. ”Mulţi dintre noi, biologii, sunt foarte interesaţi tocmai de un aspect contrariu: care sunt beneficiile unui mediu acustic natural?”, a adăugat ea.

Cercetătoarea şi echipa sa au trecut în revistă literatura dedicată acestui subiect. Cercetările anterioare, în cea mai mare parte, au fost realizate în laborator sau într-un mediu spitalicesc, voluntarii fiind rugaţi să asculte diferite sunete.

Dintr-un total de 36 de studii existente, şapte dintre acestea au examinat efectele asupra ritmului cardiac, tensiunii arteriale, durerii resimţite şi a stresului, pus în evidenţă de nivelul de cortizol.

Restul cercetărilor au măsurat consecinţele asupra bunei dispoziţii sau a performanţelor cognitive.

Combinând toate efectele pozitive asupra grupurilor de participanţi expuşi la sunete din natură, cercetătorii au remarcat o ameliorare cu 184% a stării generale de sănătate.

Sunetele respective au determinat totodată o reducere cu 28% a nivelului de stres şi de disconfort.

Printre sunetele cu cel mai mare impact s-au numărat: susurul apei, urmat de trilurile păsărilor, apoi o combinaţie a acestora două.

Echipa de cercetători a analizat totodată înregistrări sonore realizate în 68 de parcuri naţionale americane în ultimii 15 ani, în 221 de locuri diferite.

Sunetele au fost clasificate astfel: emise de oameni, de animale sau de fenomene ale naturii (vânt, ploaie, apă…).

Sunetele produse de apă şi de păsări au putut fi ascultate în 23%, respectiv până la 42% din timp.

Parcurile cu cea mai bună calitate sonoră (numeroase sunete naturale şi puţine sunete emise de oameni) se află în Alaska, Hawaii şi în nord-vestul Statelor Unite.

Parcurile cele mai frecventate însă au fost cele cu un mediu sonor preponderent produs de oameni.

Cu toate acestea, potrivit analizelor realizate în laborator, ”avem dovezi că ascultarea sunetelor naturii şi a zgomotelor este în continuare mai benefică pentru sănătate decât dacă aţi asculta doar zgomote”, a explicat Rachel Buxton.

Ce anume determină însă acest efect benefic? Nimeni nu ştie cu adevărat, însă cercetătoarea a formulat o ipoteză: ”Din punct de vedere evolutiv, un mediu acustic care conţine multe sunete naturale este un bun indicator al unui mediu sigur – ceea ce permite o odihnă psihică”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Pai sa puna suntele alea si in trenurile aflate in mers – sa te faci bine. Alea de le descria Cosmin Prelipceanu in direct ca fiind pline de pisshat

  2. ma intrebam eu de ce PNL organizeaza noi zboruri cu sparanghelisti in plin scenariu rosu