STUDIU Delfinii își „zâmbesc” unul altuia atunci când se joacă și pentru a evita neînțelegerile

Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, potrivit unui nou studiu, delfinii cu gât mare ar putea folosi o tactică similară în timp ce se joacă unii cu alții.

Studiul, care a fost publicat în revista iScience, a constatat că delfinii fac o expresie cu gura deschisă, comparabilă cu un „zâmbet”, în timpul jocului, transmite CNN.

Pentru a efectua cercetarea, un grup de oameni de știință de la instituții din Italia și Franța au observat 11 delfini de la Zoomarine Roma și alți 11 de la Planète Sauvage din vestul Franței jucându-se între ei, cu dresorii lor umani și pe cont propriu. Cercetătorii au constatat că mamiferele marine „zâmbeau” aproape întotdeauna când se aflau în câmpul vizual al partenerului lor de joacă, iar acesta le „zâmbea” înapoi o treime din timp.

Acest lucru sugerează că este o formă de comunicare, au spus ei, formulând ipoteza că, „zâmbindu-și” unul altuia, delfinii ar putea împiedica jocurile lor să degenereze într-o luptă reală din cauza unei comunicări greșite. Dar, deși expresia lor seamănă cu un zâmbet pentru oameni, expertul în comunicarea cu delfinii Heather Hill, profesor de psihologie la Universitatea St. Mary din San Antonio, Texas, care nu a fost implicată în studiu, avertizează împotriva extrapolării prea mari.

„Cred că delfinii răspund cu gura deschisă în timpul situațiilor de joc și … pare rezonabil să fie o formă de comunicare. Nu mă simt confortabil să-l numesc zâmbet, pentru că ei folosesc, de asemenea, afișarea gurii deschise într-o mulțime de alte contexte”, a declarat ea pentru CNN, subliniind utilizarea acestuia în acte agresive, solitare și jucăușe.

„Ar trebui să o interpretăm doar ca un schimb de guri deschise care are loc între doi indivizi pentru a comunica «hei, suntem pe aceeași pagină»”, a adăugat ea. „Asta înseamnă neapărat că, pentru că este un joc, este plăcut și, prin urmare, noi doi ne zâmbim unul altuia așa cum ar face-o un om sau un cimpanzeu… Nu sunt sigură că sunt pregătită să fac următorul pas.”

Foarte iubiți – și antropomorfizați – de oameni, delfinii sunt cunoscuți pentru spiritul lor jucăuș, viața socială bogată și comunicarea complexă între ei. Delfinii au multe moduri diferite de a se juca împreună, cum ar fi săriturile sau răsturnările deasupra apei, lovirea suprafeței apei cu coada, luptele sau surfingul prin valuri. Dar, în ciuda reputației jucăușe a delfinilor, expresiile lor faciale în timpul jocului nu au fost niciodată investigate până acum, deși studiile au stabilit că alte mamifere, precum oamenii și maimuțele, comunică cu gura deschisă, cu expresii asemănătoare zâmbetului atunci când se joacă.

Cercetătorii celui mai recent studiu au constatat că 92% dintre cazurile în care delfinii au folosit expresia gurii deschise au avut loc atunci când se jucau între ei, mai degrabă decât cu oameni sau singuri. Atunci când delfinii erau angajați într-o interacțiune agresivă sau într-o activitate mai relaxantă, cum ar fi înotul paralel sau înotul cu capul în jos, oamenii de știință nu au observat expresia „zâmbitoare”.

Cercetătorii au remarcat, de asemenea, importanța comunicării vocale a delfinilor în timpul jocului lor și au spus că acest lucru ar putea fi un punct central pentru studiile viitoare, deoarece nu au înregistrat aceste semnale. „Delfinii au dezvoltat unul dintre cele mai complexe sisteme vocale din lumea animală, dar sunetul îi poate expune și la prădători sau la cei care trag cu urechea”, a declarat într-un comunicat autorul corespondent Livio Favaro, zoolog la Universitatea din Torino.

„Atunci când delfinii se joacă împreună, un amestec de fluierături și indicii vizuale îi ajută să coopereze și să atingă obiectivele, o strategie deosebit de utilă în timpul jocului social, când sunt mai puțin atenți la prădători”, a adăugat el. Toți delfinii observați pentru acest studiu trăiesc în captivitate.

Hill a menționat că comportamentul „zâmbitor” apare probabil și în sălbăticie, dar poate mai rar, deoarece își petrec mai mult timp căutând hrană și evitând prădătorii. „Următorul pas ar fi să aplicăm aceeași metodologie … să lucrăm cu aceste specii sălbatice și să vedem ce fac în același tip de context”, a spus ea.