STUDIU: Demența este mai frecventă la persoanele căsătorite decât la cele necăsătorite / Persoanele necăsătorite sunt cu cel puțin 50% mai puțin predispuse la declin cognitiv

Cercetări recente au arătat că persoanele necăsătorite sunt mai puțin expuse riscului de demență decât persoanele căsătorite, anunță Psychology Today.

Un factor care contribuie la această situație poate fi faptul că persoanele singure reușesc mai bine să își mențină legăturile sociale. De asemenea, persoanele singure pot avea o varietate mai mare de experiențe interesante și unice.

Anul acesta a fost publicat un studiu de 18 ani privind demența în rândul a peste 24.000 de adulți în vârstă. Toți adulții necăsătoriți – indiferent dacă erau divorțați sau văduvi sau niciodată căsătoriți – aveau un risc mai scăzut de a dezvolta demență decât adulții căsătoriți. Riscul lor era cu cel puțin 50 la sută mai mic. Persoanele care au fost întotdeauna singure (niciodată căsătorite) au avut cel mai mic risc dintre toate, deși diferența dintre acestea și celelalte grupuri necăsătorite nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic.

Selin Karakose de la Florida State University și colegii săi și-au raportat constatările în „Starea civilă și riscul de demență peste 18 ani: Constatări surprinzătoare de la Centrul Național de Coordonare Alzheimer”, în Alzheimer & Dementia.

În cadrul studiului, 24.107 participanți cu vârste cuprinse între 50 și 104 ani (media a fost de 72 de ani) au fost evaluați în fiecare an timp de 18 ani. De fiecare dată, aceștia au efectuat teste neuropsihologice ale stării cognitive și au fost, de asemenea, evaluați de clinicieni. Rezultatele au arătat că persoanele care nu erau căsătorite erau mai puțin expuse decât cele căsătorite riscului de demență, Alzheimer sau demență cu corpul Lewy.

Când participanții s-au prezentat pentru prima dată, unii dintre ei aveau deja deficiență cognitivă ușoară. Dintre aceștia, tot printre cei necăsătoriți era mai puțin probabil ca afectarea lor ușoară să evolueze spre demență.

În timpul studiului, unii dintre participanții căsătoriți au devenit văduvi. Aceste văduve și văduvi au fost mai puțin susceptibili de a dezvolta demență decât participanții care au rămas căsătoriți.

Cercetătorii au examinat mulți alți factori care ar putea fi relevanți, precum vârsta, sexul, rasa, educația, fumatul și alte măsuri ale sănătății fizice și mentale.

Principalele constatări au apărut în mod repetat: Persoanele necăsătorite sunt mai puțin susceptibile de a dezvolta demență decât persoanele căsătorite. Au existat unele variații în ceea ce privește mărimea acestei diferențe, dar acestea au fost mici. De exemplu, avantajul bărbaților singuri față de bărbații căsătoriți a fost puțin mai mare decât avantajul femeilor singure față de femeile căsătorite. Bărbații necăsătoriți erau deosebit de puțin susceptibili de a dezvolta demență.

De ce persoanele necăsătorite sunt atât de puțin predispuse la declinul cognitiv?

Cercetătorii nu au putut spune cu certitudine de ce persoanele necăsătorite erau mai puțin susceptibile de a dezvolta demență decât persoanele căsătorite, dar au avut câteva sugestii. Ei s-au bazat pe o constatare care a fost reprodusă de mai multe ori – că persoanele singure sunt mai bune în a-și menține legăturile sociale – dar care nu este recunoscută suficient de des în jurnalele medicale.

„Persoanele necăsătorite sunt, de asemenea, mai susceptibile de a socializa cu prietenii și vecinii și sunt mai susceptibile de a se angaja în comportamente mai sănătoase decât omologii lor căsătoriți. Persoanele căsătorite tind să aibă mai puțină integrare socială și sunt angajate în interacțiuni mai puțin frecvente și de calitate inferioară în rețelele lor în comparație cu omologii lor necăsătoriți. Aceste aspecte pozitive ale bunăstării și legăturilor sociale pot servi potențial ca factori de protecție împotriva demenței în timp”, se precizează în studiu.

Într-un interviu acordat MedPage Today, Karakose a adăugat că persoanele singure pot fi mai autonome. Și acest lucru ar putea ajuta la explicarea capacităților lor cognitive mai durabile.

Multe studii care se presupune că susțin afirmația că căsătoria îi face pe oameni mai sănătoși compară persoanele căsătorite cu cele care nu sunt căsătorite la un moment dat. Dacă oamenii căsătoriți sunt, de fapt, mai sănătoși, aceasta nu este o dovadă că sunt mai sănătoși pentru că sunt căsătoriți și au acea relație specială cu soțul. Este o corelație; aceasta nu dovedește legătura de cauzalitate.

De exemplu, poate că în unele dintre aceste studii, persoanele căsătorite sunt mai sănătoase nu datorită unei relații speciale cu soțul/soția, ci pentru că au mai mult acces la asigurări de sănătate și la servicii medicale de înaltă calitate.

Implicația lăsată în suspensie în studiile în care persoanele căsătorite sunt mai sănătoase (sau mai fericite sau orice altceva) decât persoanele necăsătorite este că, dacă numai acele persoane necăsătorite s-ar căsători, ar deveni mai sănătoase. Urmărirea în timp a acelorași persoane, pentru a vedea dacă acestea devin, de fapt, mai sănătoase după ce se căsătoresc, este un studiu mai bun din punct de vedere metodologic (deși tot nu reușește să stabilească cauzalitatea).

O mulțime de studii arată că persoanele care se căsătoresc nu devin în mod durabil mai fericite decât au fost atunci când erau singure. Același lucru poate fi valabil și pentru sănătate. De exemplu, un studiu efectuat timp de 16 ani pe mai mult de 11.000 de adulți elvețieni a constatat că mariajul nu a protejat oamenii de declinul sănătății. De fapt, atunci când participanții s-au căsătorit, au raportat o stare de sănătate ușor mai proastă decât atunci când erau singuri. În timp, pe măsură ce mariajul lor a avansat, starea lor de sănătate a scăzut.