G4Media.ro

STUDIU Emisiile de CO2 ale Chinei vor intra într-un declin structural din…

sursa foto: Pexels

STUDIU Emisiile de CO2 ale Chinei vor intra într-un declin structural din 2024, datorită unei creşteri record a capacităţilor regenerabile

Emisiile de CO2 ale Chinei ar putea intra într-un declin structural încă din 2024 graţie unei creşteri record a capacităţilor regenerabile, arată un studiu realizat de Centrul de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA), informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

China este în prezent cel mai mare producător mondial de gaze cu efect de seră şi intenţionează să ajungă la neutralitatea emisiilor de carbon în 2060, respingând solicitările vizând adoptarea unor obiective mai ambiţioase. Agenţia Internaţională a Energiei estimează că China ar urma să fie singură responsabilă pentru 45% din emisiile rezultate de pe urma combustibililor fosili între 2030 şi 2050.

În paralel, însă, China instalează în viteză capacităţi de energie regenerabilă, astfel că numai parcurile fotovoltaice instalate în 2023 sunt echivalente cu două treimi din capacităţile totale ale SUA, potrivit unui studiu al CREA publicat luni pe site-ul britanic dedicat climei Carbon Brief.

„Noile capacităţi fotovoltaice, eoliene, hidroelectrice şi nucleare vor genera, numai în 2023, 423 de Terawaţi -oră (TWh) pe an, adică echivalentul consumului total de electricitate al Franţei”, susţine o echipă de cercetători de la CREA condusă de Lauri Myllyvirta.

Potrivit analiştilor, emisiile de CO2 ale Chinei ar putea intra într-un declin structural încă din 2024, în pofida unei relansări de 4,7% în ritm anual în trimestrul al treilea din 2023. Acest declin ar putea fi unul structural pentru că „ritmul de dezvoltare a energiilor cu emisii reduse de carbon este în prezent suficient nu doar pentru a acoperi dar şi pentru a depăşi creşterea medie anuală a cererii totale de electricitate a Chinei”, se arată în raportul menţionat.

Totuşi, avansul energiilor regenerabile „ameninţă interesele industriei carbonului şi guvernelor locale care sunt puternic dependente de sectorul cărbunelui. Ne putem aştepta ca aceşti actori să reziste la tranziţie şi să o blocheze”, avertizează Carbon Brief.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. ne batem joc de viitorul copiiilor nostri