G4Media.ro

STUDIU Exerciţiile intense în week-end sunt la fel de bune ca antrenamentele…

Sursa foto: Unsplash / Jonathan Borba

STUDIU Exerciţiile intense în week-end sunt la fel de bune ca antrenamentele regulate pentru reducerea riscului a peste 200 de boli / Cum s-a făcut cercetarea

S-a constatat că atât exerciţiile fizice regulate pe parcursul săptămânii, cât şi exerciţiile fizice intense, efectuate doar în week-end, reduc riscul a peste 200 de boli, inclusiv hipertensiunea şi diabetul, transmite News.ro.

Conform unui studiu recent, persoanele care fac exerciţii fizice mai intense la sfârşit de săptămână pot obţine beneficii similare pentru sănătate la fel ca cei care urmează o rutină de exerciţii fizice mai regulate, distribuite uniform pe parcursul săptămânii.

Studiul, condus de cercetători de la spitalul Massachusetts General din Statele Unite, a analizat dacă o concentrare a exerciţiilor fizice moderate până la viguroase într-una sau două zile pe săptămână, denumită şi abordarea „războinucului de weekend”, oferă aceleaşi beneficii pentru sănătate ca şi distribuirea exerciţiilor fizice pe mai multe zile.

Publicat joi, în revista Circulation, studiul a arătat că ambele modele de exerciţii fizice au fost asociate cu un risc mai scăzut de a dezvolta peste 200 de boli diferite.

„Se ştie că activitatea fizică afectează riscul multor boli”, a declarat dr. Shaan Khurshid, coautor principal al studiului şi cardiolog la spitalul Massachusetts General, într-un comunicat al spitalului.

„Arătăm aici beneficiile potenţiale ale activităţii războinicilor de weekend pentru riscul nu numai al bolilor cardiovasculare, aşa cum am arătat în trecut, ci şi al bolilor viitoare care acoperă întregul spectru, de la afecţiuni precum boala renală cronică la tulburări de dispoziţie şi nu numai”.

Cum s-a desfăşurat studiul?

Cercetătorii au utilizat datele provenite de la aproape 90.000 de persoane din cadrul studiului UK Biobank şi au analizat legătura dintre modelele de activitate fizică şi riscul de apariţie a 678 de afecţiuni din 16 tipuri de boli.

Participanţii au purtat accelerometre la încheietura mâinii pentru a-şi urmări activitatea fizică totală şi intensitatea exerciţiilor pe parcursul unei săptămâni.

Aceştia au fost împărţiţi în trei categorii, în funcţie de îndeplinirea sau nu a pragului săptămânal recomandat de 150 de minute de exerciţii fizice.

Primul grup, denumit „războinici de weekend”, şi-a concentrat majoritatea sau toate exerciţiile fizice într-una sau două zile, cum ar fi în weekend, îndeplinind în acelaşi timp obiectivul de 150 de minute.

Al doilea grup, cel al „practicanţilor obişnuiţi de exerciţii fizice”, şi-a distribuit activitatea fizică mai uniform pe parcursul săptămânii, dar a atins, de asemenea, nivelul ţintă de activitate, în timp ce al treilea grup, denumit „inactiv”, a fost format din persoane care nu au atins nivelul recomandat de exerciţii fizice.

Care au fost rezultatele?

Studiul a constatat că ambele modele de exerciţii fizice, „războinicii de weekend” şi persoanele care fac exerciţii fizice în mod regulat, au fost asociate cu un risc redus de mai mult de 200 de boli, impactul cel mai semnificativ fiind observat asupra afecţiunilor cardiometabolice, cum ar fi hipertensiunea şi diabetul.

În mod specific, cei care au urmat modelul de exerciţii al „războinicilor de weekend” au înregistrat un risc cu 23% mai mic de hipertensiune, comparativ cu o reducere de 28% în rândul celor care fac exerciţii în mod regulat.

Riscul de diabet a fost redus cu 43% pentru luptătorii de weekend şi cu 46% pentru cei care făceau exerciţii în mod regulat.

Beneficiile ambelor modele de exerciţii au fost observate în toate categoriile de boli testate, inclusiv afecţiuni precum boala renală cronică şi tulburările de dispoziţie.

Aceste constatări vin ca o continuare a unui studiu anterior realizat tot de cercetători de la Massachusetts General anul trecut, care a constatat că ambele modele de exerciţii au fost asociate cu beneficii cardiovasculare similare.

Acestea includ un risc mai scăzut de atacuri de cord, insuficienţă cardiacă, bătăi neregulate ale inimii şi accident vascular cerebral.

„Deoarece pare să existe beneficii similare pentru războinicul de weekend faţă de activitatea regulată, este posibil ca volumul total de activitate, mai degrabă decât modelul, să fie cel mai important”, a spus Khurshid.

„Intervenţiile viitoare care testează eficacitatea activităţii concentrate pentru a îmbunătăţi sănătatea publică sunt justificate, iar pacienţii ar trebui încurajaţi să se angajeze în activităţi fizice conforme cu ghidul folosind orice model care poate funcţiona cel mai bine pentru ei”, a adăugat el.

Rezultatele cheie ale studiului:

  •  În comparaţie cu inactivitatea, un model de exerciţii fizice de tip „războinic de weekend” (care concentrează cea mai mare parte a activităţii fizice moderate până la viguroase într-una sau două zile pe parcursul săptămânii) sau un model de activitate fizică distribuit mai uniform au fost asociate cu riscuri similare mai scăzute de boli în 16 categorii.
  •  Efectele protectoare au fost observate în ceea ce priveşte afecţiunile cardiace şi digestive, precum şi sănătatea mintală şi bolile neurologice.
  •  Constatările indică faptul că modelele de activitate fizică concentrată pot fi la fel de eficiente pentru prevenirea bolilor ca şi modelele în care exerciţiile sunt distribuite pe parcursul săptămânii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...