G4Media.ro

STUDIU Facebook rămâne cea mai populară platformă de social media în rândul…

Sursa foto: Unsplash/ Azam Kamolov

STUDIU Facebook rămâne cea mai populară platformă de social media în rândul românilor / 43% dintre români consideră că televiziunea este principala sursa de informare, iar 48% aleg să citească mai frecvent știri online

Facebook rămâne cea mai populară platformă de social media, cu o acoperire de 93% în rândul utilizatorilor români de Internet din mediul urban, în timp ce 43% consideră televiziunea ca principala sursă de informare, arată rezultatele unui studiu, publicat marţi, citat de Agerpres.

Conform cercetării New Media Adoption, realizată de agenţia de media Spark Foundry, membră a Publicis Groupe România, comparativ cu anii anteriori, românii au folosit mediul online într-o măsură mai mare. Astfel, au fost mai prezenţi pe platforme (53%) şi pe reţelele sociale (48%) şi au făcut mai multe plăţi (55%) şi cumpărături online (52%).

Totodată, restricţiile şi limitările acestei perioade i-au determinat să citească mai frecvent ştiri online (48%) şi să se uite mai des la filme şi seriale (43%).

În acelaşi timp, în contextul pandemiei, utilizatorii de Internet din mediul urban au accesat reţelele de socializare în special pentru a-şi ocupa timpul liber, pentru a se relaxa (65%), dar şi pentru a păstra legătura cu cei dragi (64%), motive regăsite în special la persoanele mature, cu vârsta peste 45 de ani.

La capitolul celor mai accesate platforme social media, Facebook continuă să fie cea mai populară, cu 93% dintre sufragii în mediul urban, fiind folosită de toate grupele de vârstă, dar mai ales de către persoanele de peste 55 de ani (98%).

De asemenea, persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani sunt mai atrase de platforme precum Instagram şi Pinterest, iar tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani preferă TikTok, Snapchat, Reddit sau chiar LinkedIn. În schimb, utilizatorii de peste 45 de ani preferă să acceseze Twitter.

Potrivit sursei citate, peste trei sferturi (78%) dintre cei chestionaţi afirmă că imaginile rămân cel mai popular tip de conţinut din social media, urmaţi de tinerii (18-24 ani) care preferă videoclipurile (72%) sau stories pe Instagram (45%), persoanele cu vârste cuprinse între 35-44 ani mai atrase de live streaming (19%), iar cele cu vârsta cuprinsă între 45 şi 55 de ani interesate de postările brandurilor preferate (44%) şi de imaginile şi videoclipuri 360 grade (29%).

Persoanele de peste 55 de ani apreciază, cu preponderenţă, articolele (61%) şi conţinutul audio (33%).

Pe segmentul de e-commerce prin reţelele de socializare, datele centralizate în studiu relevă faptul că opt din zece utilizatori de Internet din mediul urban sunt de părere că funcţia de etichetare folosită de branduri pentru comerţul electronic este utilă pentru că reduce timpul de căutare a produsului (74%) şi oferă toate detaliile despre preţ, fără a fi nevoie să acceseze site-ul web (78%).

Printre cei care au întreprins activităţi de gaming se află persoanele cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani care au descărcat şi au jucat jocuri pe smartphone într-o măsură mai mare faţă de valul anterior (61%), iar cele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani au jucat în reţea cu persoane necunoscute (39%).

Aproape două treimi (64%) dintre cei chestionaţi au susţinut că vizionează programe TV împreună cu familia, iar 41% au declarat că, în ultimul an, au urmărit programe TV sau online pentru copii mai mult decât o făceau înainte de pandemie. „De altfel, TV-ul rămâne sursa de informare principală pentru 43% dintre români, aceştia declarând că preferă mai degrabă să se uite la ştiri decât să citească informaţiile online. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani au petrecut mai mult timp în faţa televizorului, activitate ce i-a apropiat mai mult de familie”, se precizează în cercetare.

Studiul a fost realizat de agenţia de media Spark Foundry, prin interviuri online, pe un eşantion de 805 persoane, de sex feminin şi masculin, cu vârsta peste 18 ani, utilizatoare de Internet, din mediul urban, în perioada 8 – 15 septembrie 2021.

Sursa foto: Unsplash/ Azam Kamolov

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Lăsați Facebook-ul, că vi se ard ouăle fierte!

  2. Atunci cercetarea e facuta deja. Mai ramane impachetarea mesajelor de constientizare conform distributiei optiunilor.