G4Media.ro

STUDIU Liliecii, animale evoluate care pot „prezice viitorul” în timp ce vânează,…

Sursa foto: Pexels

STUDIU Liliecii, animale evoluate care pot „prezice viitorul” în timp ce vânează, oferă hrană la schimb pentru a se împerechea şi ştiu chiar să se autoizoleze atunci când se îmbolnăvesc

Liliecii sunt vieţuitoare atât de evoluate încât sunt capabili să „prezică viitorul” în timp ce îşi urmăresc prada, conform constatărilor unui studiu publicat recent, citat marţi de The Independent și preluat de Agerpres.

Singurele mamifere capabile de zbor susţinut, liliecii sunt atât de pricepuţi la deplasarea prin aer încât pot depăşi păsările. În plus, ei polenizează plantele, folosesc ecolocaţia ca un sonar pentru a naviga în nopţile cele mai întunecate, sunt cunoscuţi pentru că obişnuiesc să ofere hrană la schimb pentru a se împerechea şi ştiu chiar să se autoizoleze atunci când se îmbolnăvesc.

Potrivit noului studiu, liliecii calculează cu exactitate unde se îndreaptă prada lor, construind modele predictive pe baza ecourilor. Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Maryland, Statele Unite, au declarat că modelele predictive ale liliecilor sunt atât de solide, încât ei pot continua să-şi urmărească prada în aer chiar şi atunci când aceasta dispare temporar în spatele obstacolelor care blochează ecoul, precum copacii.

Cercetătorii au declarat că, deşi capacitatea de a prezice posibilele rute pe baza informaţiilor vizuale a fost studiată pe larg, studiul lor este primul care se bazează pe informaţii auditive.

Echipa a precizat că acest studiu i-ar putea ajuta pe cercetători să obţină o perspectivă mai amplă asupra comportamentelor ghidate auditiv în rândul oamenilor şi al altor vieţuitoare, inclusiv în cazul persoanelor cu deficienţe de vedere care se folosesc de sunete pentru a se orienta.

„Aşa cum un jucător de tenis trebuie să ştie când şi unde să lovească mingea, un liliac trebuie să anticipeze când şi unde va intra în contact cu insecta pe care o vânează”, a declarat autoarea principală a studiului, Cynthia Moss, specialistă în neuroştiinţe şi profesoară de psihologie la Universitatea Johns Hopkins. „Insecta zboară. Liliacul la fel. În acest mediu care se schimbă foarte rapid, dacă liliacul ar miza doar pe informaţiile pe care le-a obţinut din cel mai recent ecou, ar rata insecta”, a explicat ea.

Liliecii folosesc perioadele de timp dintre fiecare apel de ecolocaţie şi ecourile rezultate pentru a determina distanţa la care se află prada. Cercetătorii au notat că liliecii îşi înclină capul pentru a surprinde modificările în intensitatea ecourilor aflând astfel unde se află prada în plan orizontal. Apoi, ei trebuie să combine informaţiile bazate pe ecou, cu privire la distanţa la care se află obiectul vizat şi direcţia acestuia, pentru a urmări cu succes o insectă care zboară cu mişcări neregulate.

Dar, pentru că liliecii sunt atât de pricepuţi la această tehnică, cercetătorii s-au întrebat dacă nu cumva liliecii folosesc aceste informaţii şi pentru a prezice direcţia în care se îndreaptă prada. „Am conceput modele matematice pentru a testa datele şi am propus diferite ipoteze despre ceea ce ar putea face liliecii”, a explicat coautoarea Clarice Anna Diebold.

Constatările contrazic noţiunea acceptată anterior, conform căreia liliecii nu prezic poziţia viitoare a unei insecte – o concluzie extrasă în mare parte dintr-un studiu din anii 80, realizat înainte ca imaginile video de mare viteză să fie disponibile pe scară largă.

„Chestiunea predicţiei este importantă deoarece un animal trebuie să planifice în avans pentru a decide ce va face în continuare”, a declarat una dintre autoarele studiului, Angeles Salles. „Un animal care se bazează pe vedere, sau un om, dispune de un flux de informaţii, însă pentru lilieci este remarcabil, deoarece fac acest lucru pe baza unor frânturi de instantanee acustice”, a precizat ea.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Sunt mai destepti decat votantii PSD.

  2. cotofenele sunt mai destepte.

  3. Zic să luam exemplu de la lilieci!!!

  4. Sunt mai evoluati decat barbarii romani cata vreme se orienteaza prin ultrasunete.

  5. Firește. Strănută într-o farfurie de orez și gata, știe ce o să facă umanitatea în următorii doi trei ani…

  6. Trebuia sa se autoizoleze mai bine acum un an si ceva

  7. Tot ce are creier ‘prezice’ viitorul, dar 100% nu sunteti constienti de treaba asta.