Studiu MedLife: Răspunsul imun după prima doză de vaccin anti-COVID este scăzut la persoanele care nu au trecut anterior prin boală
Răspunsul imun după prima doză de vaccin anti-COVID este scăzut la persoanele care nu au trecut anterior prin boală, însă la cele care au fost infectate în trecut titrul de anticorpi neutralizanți este semnificativ încă din primele zile după administrarea primei doze de vaccin, sunt concluziile unui studiu realizat de MedLife pe 741 de persoane.
„Acest lucru întărește ipoteza lansată de alte grupuri de cercetători din Europa și SUA, conform căreia o singură doză de vaccin ar putea fi eficientă pentru persoanele care au trecut prin boală”, susțin specialiștii companiei private.
Probele analizate în cadrul acestui studiu provin în proporție de 82% de la femei cu vârste cuprinse între 21 și 82 de ani și de 18% de la bărbați cu vârste între 20 și 79 de ani. Pentru a observa în dinamică evoluția titrului de anticorpi, probele au fost analizate în intervalul 18-20 zile de la administrarea primei doze de vaccin și respectiv, la 8-12 zile de la administrarea rapelului.
Din eșantionul analizat s-au evidențiat două categorii: 85% sunt persoane fără istoric de infecție COVID-19 în trecut, în timp ce 15% au trecut anterior prin boală, având confirmarea infecției prin test RT-PCR efectuat anterior. Specialiștii anunță că doar 2 persoane din eșantionul studiat nu au dezvoltat anticorpi în urma vaccinării. În ceea ce privește infectarea cu SARS-CoV-2, studiul arată că 4 persoane dintre cele care nu au trecut anterior prin boală s-au pozitivat după administrarea primei doze de vaccin, în timp ce nicio persoană din lotul analizat nu a fost testată pozitiv la 10-12 zile de la administrarea rapelului.
Răspunsul imun după prima doză de vaccin este scăzut la persoanele care nu au trecut anterior prin boală
Analiza probelor prelevate de la persoanele care nu au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în trecut arată faptul că răspunsul imun rămâne scăzut înaintea rapelului, având în vedere că 48% dintre cei care au primit prima doză nu au dezvoltat anticorpi anti-Spike IgG într-o concentrație mai mare de >=80AU/ML în intervalul 18-20 de zile de la administrarea vaccinului. Totodată, specialiștii au identificat și o persoană care nu a dezvoltat deloc anticorpi în acest interval. În schimb, s-a observat că procentul persoanelor care au dezvoltat anticorpi anti-Spike IgG într-o concentrație >=80AU/ml, deși nu au trecut anterior prin boală, crește considerabil, la 99,5%, la 8-12 zile de la administrarea celei de-a doua doze. Totuși, există o persoană care nu dezvoltat anticorpi nici în acest interval de la rapel.
„Cele trei vaccinuri care se administrează în acest moment în România nu sunt identice ca structură de determinant antigenic, dar toate trei vor sensibiliza celulele imune și vor genera anticorpi anti-S (Spike). La prima doză de vaccin, la un organism care nu a mai fost în contact cu virusul SARS-CoV-2, este de așteptat ca răspunsul imun să nu fie foarte intens și prelungit. În schimb, a doua doză vine să “întărească” memoria celulelor producătoare de anticorpi, astfel încât răspunsul imun să fie de durată și suficient de puternic pentru a neutraliza o viitoare infecție virală”, a explicat Dr. Bogdan Dabu, medic primar medicină de laborator în cadrul MedLife.
Persoanele care au fost infectate anterior cu SARS-CoV-2 dezvoltă un titru de anticorpi anti-S semnificativ mai mare după prima doză de vaccinare
Pe de altă parte, în cazul persoanelor confirmate anterior cu infecție COVID-19, specialiștii MedLife atrag atenția că titrul de anticorpi neutralizanți este semnificativ, încă din primele zile după administrarea primei doze de vaccin. Acest lucru întărește ipoteza lansată de alte grupuri de cercetători din Europa și SUA, conform căreia o singură doză de vaccin ar putea fi eficientă pentru persoanele care au trecut prin boală. De altfel, pe eșantionul studiat toate persoanele care au trecut anterior prin infecție aveau dezvoltat un titru ridicat de anticorpi neutralizanți în intervalul 18-20 zile de la prima doză, se arată în comunicatul MedLife.
Compania anunță că demersul de cercetare continuă, obiectivul fiind acela de a monitoriza pe termen mediu și lung (3, 6 luni) evoluția în dinamică a titrului de anticorpi dobândiți post-vaccinare și identificarea precoce a momentului în care titrul de anticorpi neutralizanți începe să scadă. Totodată, compania are în desfășurare un amplu studiu de secvenţiere a genomului SARS-CoV-2, urmărind traseul și mutațiile pe care virusul le poate suferi.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii