G4Media.ro

STUDIU O nouă specie de pangolin, descoperită de oamenii de ştiinţă

Sursa foto: Wikimedia Commons / Shukran888

STUDIU O nouă specie de pangolin, descoperită de oamenii de ştiinţă

O nouă specie de pangolin a fost descoperită de cercetători în urma analizei unor solzi ai acestui mamifer, care fuseseră confiscaţi, potrivit unui studiu publicat marţi, informează AFP, citată de Agerpres.

Până acum, oamenii de ştiinţă credeau că există doar patru varietăţi asiatice şi patru africane ale acestui mamifer nocturn, victima unui vast trafic mondial.

Un studiu publicat marţi în revista ştiinţifică Proceedings of the National Academy of Sciences a dezvăluit însă că o a noua specie a scăpat atenţiei oamenilor de ştiinţă.

Iniţial, analiza a 27 de solzi confiscaţi în Hong Kong în 2012 şi 2013 a fost cea care i-a pus pe cercetători pe urmele unei a noua specii. Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă nu au putut trage nicio concluzie definitivă la momentul respectiv, deoarece fragmentele de solzi disponibile erau în cantitate prea mică.

Pe baza acestor prime cercetări, cercetătorii au analizat apoi solzi confiscaţi în provincia chineză Yunnan (vest) în 2015 şi 2019 şi au descoperit o nouă linie, „distinctă de cele opt specii de pangolin cunoscute în prezent”.

Pentru că prezintă asemănări cu ramura asiatică a familiei pangolinilor, ce poartă numele de „Manis”, cercetătorii au numit-o „Manis mysteria”, cu referire la natura sa enigmatică.

Se crede că majoritatea pangolinilor asiatici care ajung în Hong Kong şi în provincia Yunnan sunt originari din Asia de Sud-Est.

Solzii acestui mamifer sunt căutaţi pentru a fi folosiţi în medicina tradiţională. Micul animal este, de asemenea, foarte apreciat pentru carnea sa.

Peste un milion de pangolini ar fi fost braconaţi în perioada 2004 -2014, însă, în 2016, comerţul internaţional al tuturor speciilor de pangolin a fost interzis.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...