STUDIU: Omicron supravieţuieşte mai mult timp pe plastic şi piele faţă de variantele anterioare / Testarea nazală, cea mai bună metodă pentru depistarea infecției
Omicron supravieţuieşte mai mult timp pe suprafeţe din plastic şi pe piele faţă de variantele anterioare ale coronavirusului, conform testelor de laborator realizate de cercetători japonezi, scrie Reuters, preluată de News.ro.
„Rezistenţa sa în mediu” ridicată – capacitatea sa de a rămâne infecţioasă – ar fi putut ajuta Omicron să înlocuiască Delta ca variantă dominantă şi să se răspândească rapid, au spus specialiştii.
Pe suprafeţele din plastic, timpii medii de supravieţuire ai tulpinii originale şi ale variantelor Alpha, Beta, Gamma şi Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore şi, respectiv, 114 ore, în comparaţie cu 193,5 ore pentru Omicron.
Pe mostrele de piele de la cadavre, timpul mediu de supravieţuire a virusului a fost de 8,6 ore pentru versiunea originală, 19,6 ore pentru Alpha, 19,1 ore pentru Beta, 11,0 ore Gamma, 16,8 ore pentru Delta şi 21,1 ore pentru Omicron.
Pe piele, toate variantele au fost complet inactivate după 15 secunde de expunere la dezinfectanţi pentru mâini pe bază de alcool. „Prin urmare”, concluzionează cercetătorii, „este foarte recomandat ca în prezent infecţia să fie controlată prin (igiena mâinilor) folosirea de dezinfectanţi… aşa cum a propus Organizaţia Mondială a Sănătăţii”.
Testarea nazală, cea mai bună pentru teste rapide antigen
Pentru a depista Covid-19, ar trebui testare nazală conform instrucţiunilor producătorului şi nu cea de salivă, arată noul studiu.
S-a constatat că din 115 voluntari cu teste PCR pozitive, testele din salivă au depistat cu aproape 40% mai puţine cazuri decât cele nazale. Un studiu separat din Spania, publicat şi pe medRxiv, a constatat că tamponarea interiorului obrazului este, de asemenea, mult mai puţin fiabilă decât tamponarea nărilor pentru detectarea virusului infecţios.
Studii recente au sugerat că Omicron este detectabil mai repede în gât decât în nas, ceea ce i-a determinat pe unii experţi să sfătuiască oamenii să-şi facă teste de salivă, deşi Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a susţinut că testele ar trebui să fie utilizate conform instrucţiunilor.
Unităţile de îngrijire, pe termen lung afectate mai puţin de Omicron
Cercetătorii din Anglia au comparat ratele de spitalizare la rezidenţii din 333 de unităţi înainte şi după ce varianta Omicron a devenit dominantă. Dintre 398 de rezidenţi infectaţi înainte de apariţia Omicron, 10,8% au necesitat spitalizare, comparativ cu 4% din 1.241 infectaţi cu Omicron. Vârsta medie a rezidenţilor infectaţi a fost de 85 de ani.
Cercetătorii au observat, de asemenea, mai puţine decese din cauza Covid-19 în perioada Omicron, deşi au spus că este prea devreme pentru a trage concluzii ferme cu privire la efectul variantei asupra mortalităţii.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii