STUDIU „Ploile” de pe Soare încălzesc atmosfera astrului / Descoperirea „reprezintă un pas imens pentru fizica solară”
Sonda europeană Solar Orbiter a reuşit să observe de la o distanţă relativ mică „ploile coronale”, un fenomen care explică temperaturile ce depăşesc 1 milion de grade Celsius în coroana Soarelui, potrivit unu studiu prezentat la convenţia naţională a astronomilor din Regatul Unit, informează AFP, citată de Agerpres.
Observaţia realizată de Solar Orbiter „reprezintă un pas imens pentru fizica solară”, a declarat astronomul Patrick Antolin, de la Universitatea Northumbria din Newcastle upon Tyne, citat într-un comunicat. „Ea ne oferă indicii importante despre principalele mistere ale Soarelui” şi, mai ales, despre modul în care este încălzită coroana astrului.
Această temperatură „ne creează o problemă”, a explicat astronomul Frederic Auchere, de la Institutul de astrofizică spaţială, coautor al studiului coordonat de Patrick Antolin, ce urmează să fie publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
Temperatura internă a Soarelui, care atinge 15 milioane de grade Celsius în centrul său, scade până la circa 5.000 de grade Celsius la suprafaţa astrului, în fotosferă. „Problema” este că ea urcă la aproximativ 1 milion de grade Celsius dincolo de ea, în coroana solară, cel mai îndepărtat strat extern din atmosfera Soarelui, alcătuit din plasmă, un gaz puternic ionizat.
„Dacă ne imaginăm că suprafaţa Soarelui este un radiator, ar trebui să se facă mai frig pe măsură ce ne îndepărtăm de el, nu să se facă mai cald”, a explicat Frederic Auchere.
Explicaţia acestei încălziri se bazează pe observaţii fără precedent ale „ploilor coronale”.
Fizicienii cunoşteau deja acest fenomen de condensare a plasmei din coroana solară, care se răceşte pe alocuri şi care face să cadă picături de plasmă spre suprafaţa Soarelui, precum o ploaie.
„Ca o ploaie fină”
Efectul acestei „ploi” a putut fi observat de instrumentele de imagistică aflate la bordul sondei Solar Orbiter, lansată în spaţiu în 2020.
Precizia lor dezvăluie că norii de plasmă ating diametre de peste 200 de kilometri şi cad „ca o ploaie fină”, în timp ce în trecut puteau fi văzute „mari averse”, a relatat Frederic Auchere.
Din cauza gravitaţiei, aceste picături cad cu o viteză fenomenală, depăşind 200.000 de km/h, şi urmând buclele coronale, linii ale câmpului magnetic ce structurează întreaga atmosferă solară.
Solar Orbiter a dezvăluit că picăturile de ploaie coronală se comprimă şi se încălzesc în atmosfera ultrauşoară a coroanei solare, înainte să se lovească de suprafaţa Soarelui, semănând astfel cu stelele căzătoare (particule de materie încălzite care pătrund în atmosfera terestră). Impactul trimite apoi materie în sus şi unde de şoc, care încălzesc plasma din coroana solară.
„Se pare că este confirmată ipoteza că încălzirea nu se produce în coroană”, ci mai de jos, la suprafaţa Soarelui, a declarat astronomul Frederic Auchere.
Rămâne de explicat mecanismul fizic pentru această încălzire, ceea ce va implica „o activitate amplă de modelare teoretică”.
Sunt aşteptate şi alte observaţii făcute de Solar Orbiter, care s-a aventurat cel mai aproape de Soare în 2022, la puţin peste două treimi din distanţa ce separă Terra de astru. Acea apropiere a reprezentat o performanţă niciodată atinsă până atunci de o sondă care transportă la bordul ei telescoape şi instrumente ce funcţionează la adăpostul oferit de un scut termic la nivelul căruia temperatura cauzată de razele solare atinge valoarea de 500 de grade Celsius.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank