G4Media.ro

Studiu: Reducerea poluării aerului ar duce la evitarea a peste 50.000 de…

Studiu: Reducerea poluării aerului ar duce la evitarea a peste 50.000 de decese pe an în Europa

Reducerea poluării aerului la nivelurile recomandate de OMS ar permite evitarea a peste 50.000 de decese pe an în Europa, potrivit unui studiu publicat miercuri, care solicită acţiuni rapide, informează AFP, citată de Agerpres.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că poluarea aerului ucide peste şapte milioane de persoane pe an la nivel mondial şi provoacă, de asemenea, boli dar şi absenteism de la locul de muncă.

Pragul recomandat de OMS pentru particulele fine PM2,5 este de 10 mg/m3 în medie pe an, iar pentru dioxidul de azot (NO2) de 40 mg/m3 în medie pe an.

Nocivitatea particulelor fine pentru sănătate este dovedită, în special în zonele urbane (mortalitate, boli cardiovasculare şi respiratorii, tulburări ale sarcinii şi ale dezvoltării fetale şi altele).

Studiul, publicat în revista Lancet Planetary Health, a calculat decesele premature legate de aceşti doi poluanţi în 1.000 de oraşe europene.

Respectarea recomandărilor OMS ar permite evitarea a 51.213 decese premature pe an, potrivit cercetătorilor.

Studiul „arată că numeroase oraşe nu fac încă suficient pentru a combate poluarea aerului”, a declarat Mark Nieuwenhuijsen de la Institutul pentru Sănătate Globală din Barcelona (ISGlobal).

Numărul deceselor asociate poluării aerului variază în funcţie de oraşe – localităţile situate în câmpia fluviului Pad, în Italia, cele din Polonia şi din Republica Cehă fiind în mod deosebit afectate.

În schimb, capitala islandeză Reykjavik, oraşele Tromso din Norvegia, Umea din Suedia şi Oulu din Finlanda sunt mai puţin expuse.

În medie, 84 de procente din populaţia oraşelor sunt expuse la niveluri de PM 2,5 peste cele recomandate de OMS, iar 9 procente la niveluri prea mari de NO2.

Pentru Sasha Khomenko, care se numără printre autorii studiului, este important să fie puse în aplicare măsuri adaptate condiţiilor locale, date fiind variaţiile nivelurilor de poluare. Schimbările vizează traficul rutier, industria, aeroporturile şi porturile, dar şi încălzirea pe bază de lemn şi cărbune.

sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Spuneti asta primarului din Suceava. Si lui flutur…

    • V-a bagat Flutur la Suceava mai mult de 19 grade? El nu stie ca a² + b² = c^^c² ⇒ standarde europene?

  2. Nici o zi fara propaganda UE despre clima, inclazire globala, poluare, green, blue, etc..

  3. Daca se vrea asa ceva, s-ar putea. Doar daca oamenii nu ar mai fi comozi si nu ar mai folosi masina pentru orice desplasare. Mai ales romanasii cei comozi :)))) Care merg cu masina chiar si pentru numai 100 metri. Si mai grav e ca isi invata si puradeii la fel.