G4Media.ro

STUDIU Românii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume /…

STUDIU Românii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume / Bărbații beau aproximativ echivalentul unei sticle de vin pe zi

Cei mai înrăiți băutori din lume sunt în România, unde bărbații consumă, în medie, 8,2 măsuri de alcool pe zi. Ei sunt urmați de portughezi, cu 7,2 măsuri pe zi și de bărbații din Luxemburg, Lituania și Ucraina, care consumă, în medie, 7 măsuri de alcool în fiecare zi, scrie cotidianul american Washington Post, citând un studiu desfăşurat la nivel internaţional.

O băutură alcoolică standard a fost definită ca având în conţinutul ei zece grame de alcool. Numărul de unități alcoolice din băuturi se pot calcula prin înmulțirea cantității în mililitri cu concentrația alcoolică și împărțirea rezultatului la 1.000. De exemplu, o sticlă de vin de 750 ml cu o concentrație alcoolică de 12% va conține 9 măsuri de alcool – (750×12):1000.

O concluzie extrem de alarmantă a studiului este încă că limita de siguranţă în cazul consumului de alcool nu există, relatează Press Association, citată de Agerpres (studiul integral aici).

Alte cercetări realizate anterior au concluzionat că un consum moderat de alcool – aproximativ o băutură pe zi în cazul femeilor şi două pentru bărbaţi – poate oferi protecţie în faţa bolilor de inimă.

Însă autorii studiului recent insistă că orice beneficiu rezultat în urma consumului de alcool este depăşit de efectele sale nocive.

Consumul unei singure băuturi pe zi creşte cu 0,5% riscul de a dezvolta una dintre cele 23 de afecţiuni asociate alcoolului, estimează cercetătorii.

”Studii anterioare au identificat un efect protector al alcoolului în faţa unor afecţiuni, însă noi am descoperit că riscurile combinate asociate consumului de alcool cresc odată cu orice cantitate de alcool”, a declarat dr. Max Griswold, cercetător principal la Institutul pentru evaluarea sănătăţii din cadrul Universităţii Washington.

”În mod deosebit, asocierea dintre consumul de alcool şi riscul de cancer, răniri şi boli infecţioase compensează efectele protectoare faţă de boala cardiacă ischemică în cazul femeilor studiate. Deşi riscurile asupra sănătăţii asociate cu alcoolul încep prin a fi mici în urma consumului unei singure băuturi pe zi, ele cresc rapid pe măsură ce oamenii beau mai mult”, a precizat Griswold.

Oamenii de ştiinţă au compilat date de la 592 de studii la care au participat în total 28 de milioane de persoane şi au studiat aceste informaţii pentru a evalua riscurile consumului de alcool asupra sănătăţii.

Circa una din trei persoane de pe planetă – sau 2,4 miliarde – este consumatoare de alcool, au notat oamenii de ştiinţă ale căror concluzii au fost publicate în jurnalul medical The Lancet.

Anual, 2,2% dintre femei şi 6,8% dintre bărbaţi îşi pierd viaţa în urma unor probleme de sănătate asociate consumului de alcool, printre acestea numărându-se cancerul, tuberculoza şi bolile de ficat.

Alte efecte nocive al consumului de alcool sunt accidentele şi violenţa.

La nivel mondial, consumul de alcool ocupa în anul 2016 locul al şaptelea în topul factorilor de risc pentru deces prematur, se menţionează în studiu. Însă, consumul de băuturi alcoolice este cel mai important factor de risc la grupa de vârstă 15 – 49 de ani, cu 3,8 dintre decesele în rândul femeilor şi 12,2% dintre decesele în cel al bărbaţilor.

În cazul persoanelor cu vârsta peste 50 de ani, cazurile de cancer reprezintă principala cauză de deces asociată consumului de alcool – cu 27,1% dintre decese în rândul femeilor şi 18,9% în cel al bărbaţilor.

Creşterea cu 0,5% a riscului de a dezvolta una dintre cele 23 de afecţiuni asociate alcoolului înseamnă că 918 persoane din 100.000 care au consumat o băutură alcoolică pe zi vor dezvolta o problemă de sănătate în comparaţie cu 914 persoane care nu au băut alcool.

În cazul celor care consumă două băuturi pe zi riscul de a dezvolta o afecţiune asociată alcoolului este mai mare cu 7%.

Pentru persoanele care consumă cinci băuturi alcoolice pe zi riscul creşte cu 37%.

Orice protecţie oferită faţă de bolile de inimă, de accident vascular cerebral sau de diabet s-a dovedit a fi ”insignifiantă din punct de vedere statistic”, au concluzionat cercetătorii.

Tiparele de consum al băuturilor alcoolice variază considerabil la nivel mondial, se precizează în studiu. Danemarca s-a dovedit a avea cea mai mare proporţie de consumatori de alcool – 95,3% dintre femei şi 97,3% dintre bărbaţi. În Pakistan şi Bangladesh această proporţie este cea mai scăzută – doar 0,8% dintre bărbaţii pakistanezi şi 0,3% dintre femeile din Bangladesh consumă băuturi alcoolice.

Bărbaţii din România şi femeile din Ucraina beau cel mai mult – 8,2 şi respectiv 4,2 băuturi pe zi.

”Politicile pentru controlul alcoolului şi programele din domeniul sănătăţii trebuie revizuite la nivel mondial şi, de asemenea, trebuie luate în considerare recomandările privind abstinenţa de la consumul de băuturi alcoolice”, a declarat Emmanuela Gakidou, de la Institutul pentru evaluarea sănătăţii din cadrul Universităţii Washington.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. În sfârşit, suntem şi noi primii din lume la ceva!

  2. Rusii ne dau clasa de departe, nu exista studiu serios despre alcool in care rusii sa nu fie in top, papagalii astia de la Universitea din Washington habar nu au despre ce vorbesc…

  3. mai Matei,, esti un bun gazetar.. da frumos pe ecran,, si se gasesc destui sa puna botu`.! La urma urmei tre` sa castigi si tu o paine,, ca alcoolul nu prea mege pe burta goala!:))))

  4. O tara de betivi si alcoolisti,asta e Romania.Din astia sunt multi votanti a psd,caci au in permanenta o picla pe creier .
    Dintre astia multi sunt asistati sociali din cei cu mana intinsa si care nu vor sa lucreze, dar primesc lunar ajutoare de la tovarasii primari care au nevoie de votanti.
    Tara asta cu astfel de cetateni este o carciuma imensa!

  5. Trebuie verificat cu alte studii. Nici măcar scriitorii nu beau în medie un litru de vin pe zi. Şi n-au românii atâţia bani.

  6. Nu stiu cat de corect este studiul acesta, nu se potriveste deloc cu statisticile intrastat, World Bank(Romania locul 12) sau altele.

  7. Popor de betivi si hoti !
    Condus de alti hoti : dragnea valcov etc . Cui ii pasa
    Mai furam ceva , mergem la biserica sa cerem iertare si reluam hotia
    Nimeni nu intreaba de averile uriase ale Lor : dragnea valcov, stanescu etc etc Apropos Oprescu si Hrebenciuc cand se reabiliteaza ? .Dar Umbrarescu prietenul lui Ghita ce mai face ?
    Sunt de vina procuratura si SRI ca i-au prins furand !
    Tablourile in perete le-a zidit statul paralel ? La fel si Belina tot SRI l-a furat ?
    Stalpul dreptatii : Plesoianu si Buscu ce parere au de tablouri, lingouri etc ??
    Pacat de tara aceasta !
    Mai poate fi recuperata doar cu presiuni externe altfel …….;; O sa muriti cu Dragnea pe piept !!!
    Va avea soarta pe care si-o merita