G4Media.ro

STUDIU: Simţul mirosului după COVID-19 revine în general în termen de opt…

Sursa foto: Pixabay

STUDIU: Simţul mirosului după COVID-19 revine în general în termen de opt luni

STUDIU: Simţul mirosului după COVID-19 revine în general în termen de opt luni

Cei care şi-au pierdut temporar mirosul din cauza COVID-19 se pot aştepta să şi-l recapete în câteva luni, susţine un studiu francez, potrivit DPA, citată de Agerpres.

La 49 dintre cei 51 de subiecţi testaţi, simţul mirosului a revenit în termen de opt luni, însă la două persoane acesta era încă afectat după un an.

Cercetătorii au descris acest prognostic drept unul excelent.

Studiul a fost condus de Marion Renaud de la Hopitaux Universitaires Strasbourg şi publicat joi de Jama Open Network.

Echipa de cercetare a constatat că mirosul a revenit pe deplin la aproximativ 84% dintre participanţii la studiu după doar patru luni şi la 96% după 12 luni.

Toţi participanţii au avut o pierdere iniţială a mirosului de peste şapte zile.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. bunul simt jurnalistic mai revine vreodata? am avut covid, nu mi-am pierdut nici un miros nevasta mea si fiica si-au pierdut vreo trei zile mirosul si voi veniți cu tâmpenii de genul 8 luni , nu va e rușine?

    • Nene, a nalfabetismul tau e concludent. Scrie clar in articol ca in studiu au fost inclusi pacienti cu pierdere initiala a mirosului de peste 7 zile. Sotia si fiica ta au fost norocoase sa scape dupa 3 zile.

    • Am 7 luni,de când aștept și gust și miros… nu am avut alte simptome. Nu știu ce să mai zic…

    • 2-3 cazuri nu sunt reprezentative pentru toată populația.

    • Exact la fel si la mine, Mihai! Eu nu mi-am pierdut deloc, iar nevestei si copiilor le-a revenit in max o saptamana! Bine, eu nu am avut decat un pic nas infundat, vreo 2 zile cand am avut covid, nici nu as fi stiut daca nu ma testam ca aveau cei din casa simptome! Tiberius, my friend, majoritatea nu se poate numi ”norocoasa”! Sunt exceptii, ghinionisti, cei care l-au pierdut pt atata timp.

  2. La mine a revenit partial dupa 6 luni iar acum, dupa 12 luni, e OK, dar inca nu e la nivelul pre-Covid. Mare porcarie!

  3. Asta e o veste foarte buna, inseamna ca poate sechelele aparute in urma imbolnavirii la un numar mic de oameni nu sunt pe viata. Cel putin pierderea mirosului pare temporara, fara efecte la nesfarsit.
    Usor usor poate se demonstreaza ca toate sechelele se pot trata sau dispar de la sine si ne mai linistim un pic.

    • Da, nu mai dormeam noaptea de griji dupa ce am avut covid cu nas infundat doua zile! mama, ce ma zvarcoleam, anxietati, alea, alea. Prin ce am trecu, mai faceam si pe mine de ras :)))))))))))))

  4. De 5 zile nu am gust sii miros.,sper să-mi revină în curând ca tare neplăcut este

  5. Voi astia cu comentarii naspa, care nu stiti despre ce vorbiti…
    Sa va vad in locul meu …am un an intreg de cand am avut covid,bine farma asimtomatica,am gust si miros distorsionat : carnea de orice fel are gust de putregai,iar parfumul meu dintotdeauna are miros de gunoi cu transpiratie.Mi-am pierdut deja increderea ca-mi voi reveni vreodata.Problema e cu risc imens pt. ca in orice moment te poti intoxica de la mancare alterata sau axfisia de la o scurgere de gaz sau poti lua chiar foc…nu ai nici un avertisment.
    Ati face mai bine sa va tineti parerile batjocoritoare pt. voi.

    • Am aceiasi problema , am un an de cand stau fara miros , groaznic nici doctorii nu stiu ce sa ti dea

  6. Bună seara, la mine sunt 17 zile de când nu am miros și este groaznic.Nu simpt parfumul meu preferat, nu simți fumul din bucătărie când pâinea este mai bine prăjită,faci mancare pentru familia ta fără sa știi cum este, dar cei care nu au trecut prin aceasta experienta, frica și alte simptome care apar de la o zi la alta , dureri musculare , frisoane , la mine lipsa somnului , nu ar mai avea comentarii rautacioase.Manifestarile sunt diferite de la o persoana la alta.Important este sa rămânem sănătoși, atât la minte cât și la suflet.