STUDIU Singurătatea pe termen lung crește riscul de accident vascular cerebral în rândul vârstnicilor

Singurătatea cronică poate crește semnificativ riscul de accident vascular cerebral la adulții în vârstă, potrivit unui nou studiu condus de Școala de Sănătate, arată Harvard Gazette. 

„Singurătatea este considerată din ce în ce mai mult o problemă majoră de sănătate publică. Constatările noastre evidențiază în continuare de ce este așa”, a declarat autorul principal Yenee Soh, cercetător asociat în cadrul Departamentului de Științe Sociale și Comportamentale a universității.

„Mai ales atunci când este experimentată cronic, studiul nostru sugerează că singurătatea poate juca un rol important în incidența accidentului vascular cerebral, care este deja una dintre principalele cauze ale invalidității și mortalității pe termen lung la nivel mondial”.

Studiul a fost publicat în eClinicalMedicine.

În timp ce cercetările anterioare au asociat singurătatea cu un risc mai mare de a dezvolta boli cardiovasculare, puține au examinat în mod specific impactul asupra riscului de accident vascular cerebral. 

Acest studiu este unul dintre primele care examinează asocierea dintre singurătate și riscul de accident vascular cerebral pe o perioadă mai lungă de timp.

Folosind datele colectate într-un studiu anterior, în perioada 2006-2018, cercetătorii au evaluat asocierea dintre evoluția singurătății și incidența accidentelor vasculare cerebrale de-a lungul timpului. În perioada 2006-2008, 12.161 de participanți – toți adulți de cel puțin 50 de ani care nu au avut niciodată un accident vascular cerebral – au răspuns la întrebări pe Scala de singurătate UCLA revizuită. 

Cercetătorii au stabilit nivelul de singurătate al fiecărui participant în baza acestor răspunsuri. Patru ani mai târziu (2010-2012), 8.936 de participanți care au rămas în studiu au răspuns din nou la aceleași întrebări. 

Cercetătorii au plasat apoi participanții într-unul dintre cele patru grupuri, în funcție de scorurile lor de-a lungul celor două perioade de timp: constant scăzut (cei care au obținut scoruri scăzute pe scara de singurătate atât la momentul inițial, cât și la follow-up); remitent (cei care au obținut scoruri ridicate la momentul inițial și scăzute la follow-up); debut recent (cei care au obținut scoruri scăzute la momentul inițial și ridicate la follow-up); și constant ridicat (cei care au obținut scoruri ridicate atât la momentul inițial, cât și la follow-up).

Constatările au arătat o legătură între singurătate și riscul mai mare de accident vascular cerebral și au arătat că singurătatea cronică a crescut cel mai mult riscul.

Atunci când singurătatea a fost evaluată doar la momentul inițial, participanții considerați singuri au avut un risc cu 25 % mai mare de accident vascular cerebral decât cei care nu au fost considerați singuratici 

În rândul participanților care au raportat singurătatea la două momente, cei din grupul cu un nivel constant ridicat au avut un risc cu 56% mai mare de accident vascular cerebral decât cei din grupul cu un nivel constant scăzut, chiar și după luarea în considerare a unei game largi de alți factori de risc cunoscuți.

În timp ce analizele de bază sugerează că singurătatea la un moment dat a fost asociată cu un risc mai mare, cei care au experimentat o singurătate remitentă sau recentă nu au prezentat un model clar de risc crescut de accident vascular cerebral – sugerând că impactul singurătății asupra riscului de accident vascular cerebral apare pe termen mai lung

„Evaluările repetate ale singurătății pot ajuta la identificarea celor care sunt singuri în mod cronic și, prin urmare, prezintă un risc mai mare de accident vascular cerebral. 

Dacă nu reușim să abordăm sentimentele lor de singurătate, la o scară micro și macro, ar putea exista consecințe profunde asupra sănătății”, a declarat Soh. „În mod important, aceste intervenții trebuie să vizeze în mod specific singurătatea, care este o percepție subiectivă și nu ar trebui să fie confundată cu izolarea socială”.

Autorii studiului au remarcat că sunt necesare mai multe cercetări pentru a înțelege mecanismele potențiale care stau la baza acestui fenomen și că rezultatele studiului au fost limitate la adulții de vârstă mijlocie și mai în vârstă și nu pot fi generalizate la persoanele mai tinere.