G4Media.ro

Studiu: șoferii care folosesc sistemele de infotainment au reacții mai slabe decât…

Studiu: șoferii care folosesc sistemele de infotainment au reacții mai slabe decât șoferii care au consumat alcool

Un studiu realizat de o organizație britanică din domeniul siguranței rutiere a scos în evidență pericolul la care se expun șoferii care folosesc intensiv funcțiile sistemelor de infotainment Android Auto și Apple CarPlay, conform unui studiu realizat de IAM RoadSmart și publicat de carscoops.com

În cadrul studiului șoferii au fost puși să parcurgă de trei ori un traseu predefinit în cadrul unui simulator. Primul parcurs al traseului a fost efectuat fără ca șoferii să interacționeze cu sistemul de infotainment. La ce de-a doua parcurgere șoferii au interacționat cu sistemul doar prin intermediul funcțiilor vocale, iar în cea de-a treia șoferii au folosit doar funcțiile touchscreen.

În cadrul studiului au fost cuantificate performanțe precum timpii de reacție, comportamentul la volan, procesul mișcării oculare dar și o componentă de autoevaluare a performanțelor, unde absolut toți subiecții și-au supraestimat rezultatele.

Ambele situații în care șoferii au interacționat cu sistemul de infotainment au arătat faptul că șoferilor le-a fost distrasă atenția, însă folosirea funcției touch are un impact mai mare asupra atenției.

„Se estimează că distragerea atenției este un factor determinant în aproximativ o treime dintre coliziunile de pe șoselele din Europa în fiecare an. Deși cercetări anterioare indică faptul că Apple CarPlay și Android Auto funcționează mai bine decât o multitudine de butoane și controale tradiționale, rezultatele acestui ultim studiu ridică semne de întrebare cu privire la dezvoltarea și utilizarea celor mai noi sisteme de infotainment din vehicul. Orice lucru care distrage ochii sau mintea unui șofer de la drum este o veste proastă pentru siguranța rutieră., menționează Neil Greig, directorul de cercetare al IAM RoadSmart.

În urma comparării rezultatelor acestui test cu rezultatele unor teste similare, în care subiecții erau sub influența alcoolului sau scriau mesaje în timp ce conduceau, au arătat faptul că utilizatorii sistemelor de infotainment au timpi de reacție mai mari decât conducătorii aflați sub influența alcoolului (o concentrație redusă de alcool) sau cei care scriu SMS-uri în timp ce conduc.

Rezultatele testului mai arată faptul că subiecții nu s-au uitat la drum timp de 16 secunde în cadrul testului și au întâmpinat dificultăți în menținerea poziției autovehiculului pe banda de mers, a unei viteze constante și în păstrarea distanței față de alt autovehicul.

Sursa: carscoops.com

Sursa foto: iamroadsmart.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Le vor scoate de pe mașinile noi?
    Nicidecum.
    Din contră se vor concentra pe comenzi vocale și chiar mentale.

    Mai era un studiu care spunea că atunci când conduci ghidat de gps cu sau fara indicații gps nu mai acorzi importanta marcajelor pe care le vezi în teren.