STUDIU Supremaţia dinozaurilor, povestită de rămăşiţele fosilizate din sistemul lor digestiv

Rămăşiţe fosilizate din sistemul digestiv al dinozaurilor reprezintă indicii ale ascensiunii spectaculoase a acestora la supremaţie asupra regnului animal, în urmă cu peste 200 de milioane de ani, conform unui studiu publicat miercuri, transmite AFP, citată de Agerpres.

Se cunosc multe despre existenţa şi dispariţia dinozaurilor, în urmă cu 66 de milioane de ani. Însă „ştim foarte puţine despre ascensiunea lor”, o adevărată cucerire a lumii în circa treizeci de milioane de ani, a declarat pentru AFP paleontologul Martin Qvarnstrom de la Universitatea din Uppsala, autor principal al studiului publicat în Nature.

Echipa de cercetători supervizată de paleontologul Grzegorz Niedzwiedzki, de la aceeaşi universitate, oferă o trecere în revistă exhaustivă a peste 500 de bromalite, rămăşiţe fosilizate din ceea ce dinozaurii din Bazinul Polonez au digerat, degurgitat şi excretat.

Prin identificarea conţinutului acestor rămăşiţe şi prin asocierea lor cu dinozaurii, cercetătorii „pot începe să facă legătura între cine a mâncat pe cine sau ce”, a declarat Qvarnstrom. Astfel, se poate afla „cum s-a schimbat rolul ecologic al dinozaurilor de-a lungul timpului”.

Coproliţii, excremente fosilizate, au fost testaţi cu tehnici de ultimă oră, cum ar fi microtomografia prin sincrotron. A fost dezvăluită astfel prezenţa unor rămăşiţe de gândaci aproape intacţi, vertebre sau dinţi de peşte, fragmente de plante sau oase zdrobite.

Prin încrucişarea acestor date cu informaţii din sfera paleontologiei şi evoluţiei climei şi florei, cercetătorii au întocmit un model al dominaţiei progresive a dinozaurilor.

– „Precursori” –

Acest lucru este ilustrat de diametrul şi de lungimea medie a bromalitelor de vertebrate, care s-au triplat în cazul celor din Bazinul Polonez în decurs de 30 de milioane de ani.

Gabaritul proprietarilor lor va urma, în această perioadă de la sfârşitul triasicului până la începutul jurasicului.

„Precursorii” acestei linii de descendenţă, exemplarele de Silesaurus, sunt „destul de mici”, măsurând doar un metru până la gât şi cântărind cel mult 15 kilograme.

Dar în condiţiile în care animalul dominant de la acea vreme, dinozaurul din clasa Dicynodontia, o specie de patruped ce cântărea câteva tone, se hrănea exclusiv cu conifere, Silesaurus avea un avantaj major: era omnivor.

„Studiindu-i excrementele, vedem că mânca tot felul de lucruri, o mulţime de insecte, peşti şi plante”, a explicat Qvarnstrom.

Oportunist şi omnivor, el se va adapta rapid la schimbările radicale din mediul înconjurător, precum episodul pluvial din carnian.

Umiditatea a condus la o mare diversificare a florei, ceea ce i-a surprins pe marii erbivori ai momentului, incapabili sa se adapteze acestei schimbări de alimentaţie.

Silesaurus, iar mai târziu dinozaurii erbivori cu gât lung – strămoşii lui Diplodocus – se vor „ospăta cu aceste noi plante”. Devenind din ce în ce mai mari, ei au stimulat creşterea teropodelor, dinozaurii care stăteau pe două picioare şi erau mai degrabă carnivori.

Aşadar, la începutul jurasicului, peisajul era dominat de erbivore impunătoare şi de carnivore feroce.

– „Un dram de noroc” –

„Dinozaurii au avut un dram de noroc, dar au fost, de asemenea, foarte bine adaptaţi la acest mediu în schimbare”, a rezumat Qvarnstrom.

Studiul are grijă să nu aplaneze dezbaterea asupra motivelor acestei supremaţii. El îi pune faţă în faţă pe susţinătorii „excluziunii competitive” – ce atribuie avantaje anatomice şi fiziologice dinozaurilor – şi pe cei care cred în „înlocuirea oportunistă”, conform căreia anumite grupuri ar fi beneficiat de dispariţia altora, după cum a notat profesorul de paleontologie Lawrence H. Tanner de la Le Moyne College din New York, SUA, într-un articol care însoţeşte studiul.

Echipa de la Universitatea din Uppsala presupune că o combinaţie a acestor două abordări a condus la „domnia” dinozaurilor, schimbările de mediu coincizând cu adaptarea dietei.

Această cercetare ar trebui văzută ca un „punct de plecare pentru lucrări viitoare”, a subliniat Lawrence Tanner.

Pentru că, chiar dacă se bazează pe o „metodologie deosebit de creativă”, cu o serie de mijloace tehnice remarcabile, ea rămâne „limitată în context şi în întindere” la Bazinul Polonez, care făcea parte la acea vreme din super-continentul Pangeea.

Martin Qvarnstrom şi-a exprimat speranţa că „modelul construit într-o zonă poate fi adevărat pentru altele”, în special în sudul super-continentului Pangeea, care a asistat la apariţia primilor „dinozauri adevăraţi”.