Studiu: Țările UE au atins niveluri ridicate de dezvoltare umană. Doar Bulgaria și România s-au aflat în afara clasamentului primelor 50 de țări din lume la Indicatorii de Dezvoltare Umană

Proiectul european s-a născut din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial. Într-un context istoric foarte particular, caracterizat printr-un conflict în creștere și o disidență ideologică între Uniunea Sovietică și Statele Unite, națiunile europene democratice s-au reunit într-un proces care ar trebui descris ca fiind de succes în termeni generali, scrie The Conversation, citată de Rador.

De atunci, Comunitatea Europeană a reușit să se consolideze ca spațiu de libertate, democrație și salvgardare a drepturilor fundamentale ale omului. Iar Uniunea ulterioară a știut să coexiste cu propriile sale contradicții, inseparabile într-un proiect alcătuit din câteva zeci de state cu traiectorii istorice diferite, precum și cu structuri sociale și culturale diverse.

Leagănul statului bunăstării

Există o idee recurentă care permite definirea tuturor țărilor care au aderat la proiectul Uniunii în diferitele sale etape: cea a creșterilor indicatorilor de dezvoltare umană, creșteri în funcție de puterea statului bunăstării.

Lecțiile trecutului, învățate între războaie și în timpul Războiului Rece, au servit la întărirea rolului instituțiilor care au fost capabile să dezvolte o agendă reformistă. Asta s-a întâmplat datorită consolidării unor modele fiscale avansate, capabile să promoveze consensul social și economic larg, care a caracterizat societatea postbelică.

Consolidarea statului bunăstării a fost, într-adevăr, una dintre trăsăturile distinctive ale proiectului european, la care se adaugă transferul de competențe în diferite domenii ale politicii macroeconomice. Europa comerțului și integrării complete a piețelor a avut misiunea de a funcționa ca mecanism de prevenire a conflictelor între statele membre.

Naționalismul economic și politic care devastase Europa și dăduse aripi fascismului trebuia înlocuit cu o agendă de cooperare care să articuleze o Europă a popoarelor, unită prin valori și interese comune.

Arhitectura instituțională comunitară în sine, cu sistemul său de control și echilibru și modalitățile de vot -inclusiv dreptul de veto în Consiliu, a fost concepută în acest scop de a echilibra interesele naționale și marile proiecte europene.

Căutarea unui consens larg a fost întotdeauna dificilă în acest sens. Multe dintre negocierile de la cel mai înalt nivel au fost rezolvate în sesiuni maraton cu ușile închise, dar, de-a lungul timpului, multe dintre obiectivele fundamentale au fost atinse.

Instituțiile și dezvoltarea umană

Țările membre ale Uniunii Europene se caracterizează prin faptul că au atins niveluri ridicate de dezvoltare umană. În urma calificărilor Națiunilor Unite, în 2019, dintre țările UE, doar Bulgaria și România (pozițiile 53 și 54) s-au aflat în afara clasamentului primelor 50 de țări din lume la Indicatorii de Dezvoltare Umană (IDU), în timp ce patru au fost pe primele zece poziții.

Bulgaria a trecut de la 0,7 (2000) la 0,81 (2019) în referința menționată, iar România prezintă o tendință pozitivă foarte similară. Ceea ce este relevant în această chestiune este să observăm tendința pozitivă pe termen mediu pe care au cunoscut-o aceste națiuni.

IDU oferă cea mai largă viziune posibilă asupra nivelului de dezvoltare socială, economică, democratică și culturală a unui stat sau regiune. Este un indicator care analizează variabile multiple, inclusiv condițiile materiale obiective, îngrijirea sănătății, accesul la educație, funcționarea și transparența instituțională și protecția drepturilor fundamentale.

Pe scurt, înțelegem că această îmbunătățire a condițiilor obiective de viață în Europa se bazează în principal pe consolidarea menționată mai sus a statului bunăstării și pe acordurile comerciale multilaterale semnate în cadrul comunității. Uniunea Europeană a reușit astfel să se consolideze ca o piață integrată de peste patru sute patruzeci de milioane de locuitori, dotată, în multe cazuri, cu o monedă comună.

Globalizare și democrație

Dincolo de lumini, panorama europeană oferă, însă, și unele umbre. Uniformitatea fiscală între statele sale membre este o situație încă nerezolvată. Unul dintre cele mai mari puncte slabe ale sale se observă în această lipsă de armonie fiscală.

Dificultățile în realizarea transferului suveranității naționale în vederea articulării politicilor comunitare în agricultură, politica industrială sau pescuit sunt, de asemenea, în centrul atenției mass-media. Atât pentru efectul său direct asupra dezvoltării Uniunii, cât și pentru capacitatea sa de a mobiliza curentele politice populiste.

Protecționismul și critica la adresa globalizării au câștigat teren în ultimul timp în rândul unei părți relevante a opiniei publice europene. Problemele derivate din creșterea fluxurilor migratorii, inegalitatea tot mai mare, problemele de guvernare internațională și lipsa de respect pentru instituțiile democratice ar putea fi capabile să le erodeze grav.

Criza coronavirusului și războiul

În acest context, managementul crizei de sănătate cauzată de coronavirus a reactivat proiectul european și și-a arătat capacitatea de a mobiliza resurse în toate domeniile. Solidaritatea europeană a fost evidentă în disponibilitatea fondurilor publice și în proiectele de reactivare economică.

În plus, reactivarea a fost considerată o oportunitate de promovare a proceselor de transformare economică și ecologică. Creșterea durabilă și incluzivă, precum și reducerea emisiilor poluante, stau la baza proiectelor de investiții masive cunoscute sub numele de fonduri UE Next Generation.

Invazia rusă în Ucraina, în schimb, a plasat din nou Uniunea în fața oglinzii propriilor slăbiciuni existențiale, dincolo de o supunere evidentă la interesele militare ale NATO sau de incapacitatea de a-și gestiona propria politică externă.

Războiul a deschis un nou front dezvăluind dependența energetică excesivă a Europei de regimuri autoritare sau autocrații. Țări și regimuri în care drepturile fundamentale ale omului, care alcătuiesc esența filozofică a proiectului european, sunt încălcate în mod flagrant.

Europa democrației și a libertății a reușit să se consolideze de zeci de ani la căldura combustibililor fosili și a acordurilor comerciale cu parteneri care probabil nu ar putea face parte din instituțiile comunitare.

Autocrați binevoitori, ca să folosim ideea prezentată de William Easterly, au participat la conferințe, recepții și procesiuni oficiale. Au fost prezenți în situații privilegiate în forurile internaționale, din pura conveniență economică a țărilor occidentale.

Se pare că, în februarie 2022, Vladimir Putin a decis că a sosit momentul să activeze tot capitalul politic, economic și militar acumulat până la acel moment.

Costul democrației

Europa este în război, cel puțin un război economic și comercial. Și se trezește la o răscruce de drumuri, cu o ieșire dificilă. Sancțiunile economice dispuse pentru a pedepsi economia rusă și a descuraja Kremlinul, în vederea obținerii unei încetări a focului nu par să aibă efectul dorit.

Prețul internațional al gazelor și petrolului a crescut, iar dependența Europei de livrările rusești s-a dovedit mai înrădăcinată decât se aștepta. Prin urmare, principala sursă de finanțare pentru una dintre părțile în conflict nu a fost grav afectată.

Fără o alternativă fezabilă pe termen scurt, economia europeană rămâne în mod necesar dependentă de importurile de gaze rusești și, în plus, nu există unanimitate în ceea ce privește necesitatea stabilirii unei politici comune în acest sens.

Dimpotrivă, întărirea alianțelor strategice dintre China și Federația Rusă în materie energetică slăbește și mai mult poziția europeană de negociere.

O fantomă bântuie Europa

În timp ce toate acestea se întâmplă, inflația începe în tăcere să erodeze economia reală a familiilor și companiilor europene.

Experiența istorică oferă dovezi ample ale relevanței pe termen scurt a proceselor inflaționiste. Inflația susținută în timp slăbește consumul, descurajează investițiile și economiile, stârnește neîncrederea în economie, mobilizează veniturile scăzute și ajunge să doboare guverne.

Reacția la problemele generate de globalizare și de dependența externă se poate traduce și prin creșterea politicilor protecționiste, a protecționismului și naționalismului economic ca presupus panaceu, la care se adaugă elemente culturale cu caracter exclusiv.

Pe scurt, marea întrebare pusă pe masă și la care cetățenii europeni trebuie să răspundă este dacă sunt dispuși să plătească prețul pentru apărarea principiilor lor de libertate și democrație, în sensul cel mai larg. Pentru a rămâne fideli principiilor și ideilor expuse în aceste câteva rânduri.

Nu pare ceva inteligent să ascundem problemele care ar apărea din asta, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că proiectul european a reușit să depășească alte momente similare, sau chiar mai complicate, de anxietate.

Sursa: The Conversation/ Rador/  Articol de: Sergio Solbes Ferri, profesor de Istorie și Instituții Economice la Universitatea Las Palmas de Gran Canaria / Daniel Castillo Hidalgo, profesor de Istorie și Instituții Economice la Universitatea Las Palmas de Gran Canaria