STUDIU Un braț al Nilului, secat în prezent, a ajutat la construirea piramidelor din Egipt

Noi dovezi despre Nil susțin o teorie de lungă durată privind modul în care vechii egipteni au reușit să construiască masivele piramide de la Giza cu mii de ani în urmă, relatează CNN.

Cercetătorii conduși de geograful Hader Sheisha de la Universitatea Aix-Marseille din Franța au folosit indicii paleoecologice pentru a ajuta la reconstituirea modului în care ar fi putut arăta râul Nil în Egipt în ultimii 8.000 de ani.

Aceștia au stabilit că constructorii piramidelor au profitat probabil de un braț „acum dispărut” al fluviului pentru a muta materialele de construcție, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Descoperirile lor arată „că fostele peisaje acvatice și nivelurile mai ridicate ale râului, în urmă cu aproximativ 4.500 de ani, au facilitat construcția Complexului Piramidal Giza”, se arată în studiu.

Marea Piramidă are o înălțime de aproximativ 455 de metri și a fost comandată de faraonul Khufu în secolul al 26-lea î.Hr. Compusă din 2,3 milioane de blocuri de piatră cu o masă combinată de 5,75 milioane de tone (adică de 16 ori mai mult decât Empire State Building), este cea mai mare din grupul de piramide de la Giza. Celelalte două piramide principale aparțin fiului lui Khufu, Khafre, și nepotului Menkaure.

Construite pe platoul Giza, la granița cu Cairo, structurile – înconjurate de temple, cimitire și cartiere ale muncitorilor – sunt cele mai vechi dintre cele șapte minuni ale lumii antice.

Inginerii antici au folosit tehnologii precum lifturile hidraulice

Oamenii de știință au teoretizat de mult timp că egiptenii antici trebuie să fi exploatat fostele părți ale Nilului pentru a muta tonele de calcar și granit necesare pentru a construi structurile gigantice. (Căile navigabile actuale ale Nilului s-au îndepărtat prea mult de siturile piramidelor pentru a fi de folos).

Această explicație, cunoscută sub numele de ipoteza „complexului fluvial-portuar”, presupune că inginerii egipteni antici au tăiat un mic canal care traversa de la locul piramidei până la brațul Khufu al Nilului, de-a lungul marginii vestice a câmpiei de inundație a râului, și au dragat bazine până la fundul râului. Apele anuale ale inundațiilor au funcționat ca un lift hidraulic, permițându-le să mute blocuri masive de piatră până la locul de construcție, au declarat cercetătorii.

Dar, până acum, oamenii de știință nu au avut o înțelegere specifică a peisajelor care au fost implicate, potrivit cercetătorilor.

Folosind o combinație de tehnici pentru a reconstrui câmpia inundabilă a Nilului antic, echipa de cercetători a descoperit că inginerii egipteni ar fi putut folosi brațul Khufu al Nilului, acum secat, pentru a muta materialele de construcție la locul unde au fost construite piramidele din Giza.

În primul rând, ei au analizat straturile de rocă din carote forate în 2019 din câmpia inundabilă Giza pentru a estima nivelul apei din ramura Khufu cu mii de ani în urmă. De asemenea, au examinat grăunțe de polen fosilizate din depozitele de argilă din zona Khufu pentru a identifica zonele bogate în vegetație care indică niveluri ridicate ale apei.

Datele lor au arătat că zona Khufu a înflorit în prima jumătate a perioadei Vechiului Regat al Egiptului, între aproximativ 2700 și 2200 î.Hr., când probabil a avut loc construcția celor trei piramide principale.

Ramura avea încă niveluri ridicate ale apei în timpul domniilor faraonilor Khufu, Khafre și Menkaure.

„De la a treia până la a cincea dinastie, ramura Khufu a oferit în mod clar un mediu favorabil apariției și dezvoltării șantierului piramidei, ajutându-i pe constructori să planifice transportul pietrei și al materialelor cu barca”, a notat echipa de cercetare în studiu.

Însă în perioada târzie a Egiptului, din jurul anilor 525-332 î.Hr., nivelurile de apă din ramura Khufu au scăzut în timpul unei faze secetoase – o constatare care este în concordanță cu studiile privind oxigenul din dinții și oasele mumiilor din acea perioadă, care reflectă un consum redus de apă, potrivit studiului.

În momentul în care Alexandru cel Mare a cucerit Egiptul în anul 332 î.Hr. ramura Khufu era doar un mic canal.

Per total, datele arată că acești ingineri antici au folosit Nilul și inundațiile sale anuale „pentru a exploata zona de platou care domină câmpia inundabilă pentru construcții monumentale”. Cu alte cuvinte, ramura Khufu a Nilului de odinioară era într-adevăr suficient de înaltă pentru a permite inginerilor antici să mute blocuri enorme de piatră – și să construiască piramidele magnifice pe care le cunoaștem astăzi.

Paleoclimatologia ne afectează înțelegerea trecutului și a viitorului

Pentru Joseph Manning, un istoric clasicist de la Universitatea Yale, cercetarea „revoluționară” este un exemplu al modului în care paleoclimatologia „schimbă în mod fundamental înțelegerea noastră a istoriei umane”.

„Obținem o înțelegere mai realistă și mai dinamică a societăților umane mai departe în timp”, a declarat el pentru CNN.

Aceste noi tehnici – cum ar fi analiza polenului folosită în acest studiu – permit oamenilor de știință să privească în societățile de acum mii de ani, a spus Manning.

„Știința climei, ca în această lucrare, ne oferă informații fundamental noi … (care sunt) foarte relevante pentru ceea ce se întâmplă astăzi”. Înțelegerea modului în care clima s-a schimbat în timpul Vechiului Regat al Egiptului antic, de exemplu, oferă oamenilor de știință un context pentru tendințele schimbărilor climatice din zilele noastre.

Anterior, istoricii din Egiptul antic se bazau în principal pe texte pentru a înțelege societatea egipteană, a declarat Manning. Dar, din ce în ce mai mult, știința mediului „aruncă totul pe ușă” și permite noi perspective despre lumea antică.

Cea mai nouă parte a cercetării este că identifică o cale de apă naturală care ar fi putut fi folosită pentru a transporta materialele piramidelor, în timp ce unii cercetători credeau anterior că trebuie să fi fost nevoie de un canal artificial, a afirmat Manning.

Pentru a valorifica la maximum istoria mediului va fi nevoie ca oamenii de știință să colaboreze și să lucreze cu istoricii, a spus el. „Există rezistență la acest lucru, deoarece este un mod diferit de lucru”, a spus Manning.

Dar posibilitățile, a adăugat el, sunt „foarte interesante”.