G4Media.ro

STUDIU Un nou loc de muncă şi o mărire salarială, principalele obiective…

STUDIU Un nou loc de muncă şi o mărire salarială, principalele obiective profesionale ale românilor în 2020

Un nou loc de muncă, o creştere a salariului şi un job mai aproape de casă sunt principalele obiective profesionale ale românilor, în 2020, potrivit unui studiu realizat de o platformă de recrutare, remis, miercuri, AGERPRES.

Întrebaţi care sunt primele trei cele importante obiective profesionale pentru anul acesta, 44,3% dintre cei care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au pus pe primul loc schimbarea locului de muncă.

Totodată, 30% speră la o mărire salarială, 24% vor un loc de muncă mai aproape de casă, iar 22% trec pe lista scurtă a dorinţelor pentru acest an dezvoltarea profesională. Următoarele cel mai menţionate obiective sunt: schimbarea domeniului de activitate, emigrarea sau lansarea în antreprenoriat.

Inclusiv cei care plănuiesc să rămână şi în 2020 la acelaşi loc de muncă sunt decişi să facă o serie de schimbări faţă de anul trecut. Cei mai mulţi dintre aceştia spun că vor să reducă sau chiar să elimine orele lucrate peste program. La fel de mulţi îşi doresc să fie implicaţi în proiecte mai mari, în timp ce aproape 34% au în vedere o promovare.

De asemenea, doi din zece respondenţi vor să-şi îmbunătăţească relaţia cu colegii de echipă, în timp ce 19% vizează o relaţie mai bună cu managerul direct. 17% plănuiesc să se mute în alt departament din aceeaşi companie şi aproximativ 15% vor să-şi crească eficienţa. În acest scop, intenţionează să participe la mai puţine şedinţe, dar şi să fie mai transparenţi – vor să ceară sau să ofere mai mult feedback.

„De la an la an, observăm că angajaţii ştiu din ce în ce mai bine ce vor, dar şi care sunt metodele prin care pot să ajungă mai repede la obiectivele lor. Iar asta se întâmplă nu doar în cazul specialiştilor şi al angajaţilor cu experienţă mai mare, ci chiar şi în cazul celor aflaţi la început de drum profesional, adică al tinerilor”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Optimişti, 7 din 10 respondenţi cred că acest an va fi mai bun decât precedentul, din punct de vedere profesional.

„Când spun asta, românii se gândesc, evident, şi la ce se va întâmpla cu salariile lor. Astfel, 62% dintre participanţii la studiu cred că în 2020 vor primi o majorare salarială. Un sfert dintre aceştia estimează că în noul an vor câştiga cu 10% – 20% mai mult decât în 2019, 14% se aşteaptă la majorări ajustate cu inflaţia, cuprinse între 5% şi 10%, iar 18% speră la un salariu net mai mare cu 20% – 25% în 2020. Doar 1 din 10 respondenţi cred că salariile lor vor creşte cu peste 50%, iar 7,6% sunt mulţumiţi de salariile lor actuale şi nu plănuiesc să ceară o mărire”, explică Bogdan Badea.

Când vine vorba despre nemulţumirile pe care le-au acumulat în 2019, aproape un sfert dintre participanţii la studiu spun că anul trecut a fost unul prost, pentru că nu au obţinut o mărire salarială.

La fel de mulţi sunt dezamăgiţi de faptul că nu au reuşit să se angajeze, în timp ce 17% şi-ar fi dorit să aloce mai mult timp cursurilor de dezvoltare profesională sau să fie susţinuţi în această direcţie de compania pentru care lucrează. 13% sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost promovaţi şi tot atâţia şi-ar fi dorit să-şi deschidă propriul business, dar nu au reuşit.

Studiul a fost realizat în perioada 1-27 decembrie 2019, pe un eşantion de 1.120 de repondenţi.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează