G4Media.ro

STUDIU: Urcatul scărilor prelungește viața / Evitarea ascensorului reduce cu 24% riscul…

Sursa foto: Pixabay

STUDIU: Urcatul scărilor prelungește viața / Evitarea ascensorului reduce cu 24% riscul de a muri din aproape orice cauză

Urcatul scărilor în mod regulat prelungește viața. Se știe că acest bun obicei are un impact asupra longevității, iar confirmarea vine de la un studiu prezentat la ESC Preventive Cardiology 2024, congresul științific al Societății Europene de Cardiologie, informează Corriere della Sera.

Este un fel de micro-antrenament care îmbunătățește capacitatea aerobică, potrivit chiar și pentru cei care nu au timp să practice un sport.

Bolile cardiovasculare pot fi prevenite în mare măsură printr-un stil de viață sănătos, care include exerciții fizice. Cu toate acestea, mai mult de unul din patru adulți din întreaga lume nu atinge nivelurile recomandate de exerciții fizice: conform Organizației Mondiale a Sănătății, 150-300 de minute de activitate aerobică de intensitate moderată pe săptămână sau, alternativ, 75-150 de minute de activitate aerobică de intensitate viguroasă sau o combinație a celor două.

Urcatul scărilor este un act la îndemâna oricui, căruia adesea nu i se acordă importanța cuvenită. Noul studiu a arătat că renunțarea la lift poate juca un rol în reducerea riscurilor de boli cardiovasculare și de deces prematur.

Aceasta a fost o meta-analiză: autorii au colectat și au comparat lucrările publicate anterior pe această temă, indiferent de numărul de trepte și de viteza de urcare a scărilor. În analiza finală au fost incluse nouă studii cu un total de 480.479 de participanți, atât sănătoși, cât și cu antecedente de atac de cord sau boală arterială periferică. Vârsta a variat între 35 și 84 de ani, iar 53% au fost femei.

Și iată care sunt rezultatele: obiceiul de a urca scările a fost asociat cu o reducere cu 24% a riscului de a muri din orice cauză și cu o reducere cu 39% a probabilității de a muri din cauza unei boli cardiovasculare. De asemenea, este legată de o reducere a riscului de boli cardiovasculare, inclusiv atac de cord, insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral.

”Dacă aveți de ales între a merge pe scări sau cu liftul, optați pentru scări, deoarece acestea vă ajută inima”, a comentat Sophie Paddock de la Universitatea East Anglia, unul dintre autorii analizei.

”Chiar și perioadele scurte de activitate fizică au un impact benefic asupra sănătății, iar mersul pe scări ar trebui să fie un obicei care ar trebui încorporat în rutina zilnică. Studiul nostru sugerează că, cu cât urci mai multe scări, cu atât beneficiile sunt mai mari, dar această constatare trebuie confirmată”, a completat Sophie Paddock.

Într-un alt studiu recent, urcarea a mai mult de cinci etaje de scări pe zi (aproximativ 50 de trepte) a fost asociată cu o reducere cu peste 20% a riscului de boală cardiovasculară aterosclerotică, indiferent de predispoziția la boală.

Urcarea scărilor ajută, de asemenea, la pierderea în greutate: chiar și numai două minute în fiecare zi (3 până la 5 etaje) pot arde suficiente calorii pentru a elimina creșterea medie anuală în greutate de 1-2 kg pe an pe care o înregistrează mulți oameni.

În fine, ajută la contracararea riscului de osteoporoză în timpul menopauzei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...