G4Media.ro

STUDIU: Vaccinurile Pfizer şi Moderna ar trebui să rămână eficace împotriva variantei…

Foto: Moderna

STUDIU: Vaccinurile Pfizer şi Moderna ar trebui să rămână eficace împotriva variantei indiene / Cercetătorii: Anumiţi anticorpi nu mai acționează împotriva variantelor, dar corpul uman are în continuare mulţi alţii care funcţionează

Vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech ar trebui să rămână eficace împotriva variantei indiene a noului coronavirus, potrivit unor studii preliminare realizate de cercetători americani şi publicate luni, informează AFP, citată de Agerpres.

Aceste cercetări, efectuate în laborator de specialişti de la NYU Grossman School of Medicine şi NYU Langone Center, trebuie să fie validate de alţi oameni de ştiinţă înainte de a fi publicate într-o revistă ştiinţifică.

„Am ajuns la concluzia că anticorpii produşi de vaccinuri sunt puţin mai slabi împotriva acestor variante, dar nu suficient de slăbiţi pentru a ne face să credem că acest lucru ar putea avea un mare efect asupra protecţiei conferite de vaccinuri”, a declarat Nathaniel Landau, autorul principal al studiului.

Cercetătorii au prelevat probe sangvine de la persoane care au fost vaccinate cu unul dintre vaccinurile menţionate, principalele două seruri utilizate împotriva maladiei COVID-19 în Statele Unite – aproximativ 150 de milioane de americani au fost inoculate cu vaccinurile Pfizer şi Moderna.

Eşantioanele au fost apoi expuse la un virus sintetic ce prezintă mutaţiile specifice ale variantelor B.1.617 şi B.1.618, identificate pentru prima dată în India.

Amestecul astfel obţinut a fost plasat în contact cu celule de laborator, pentru a se observa modul în care acestea sunt afectate.

În medie, pentru varianta B.1.617, cercetătorii au observat o reducere de patru ori a cantităţii de anticorpi neutralizanţi – proteine în forma literei Y, generate de sistemul imunitar pentru a bloca pătrunderea celulelor virusului. Pentru varianta B.1.618, cantitatea anticorpilor a scăzut de trei ori.

„Cu alte cuvinte, anumiţi anticorpi nu mai funcţionează împotriva variantelor, dar corpul uman are în continuare mulţi alţii care funcţionează”, a rezumat Nathaniel Landau. „Există destui anticorpi care îşi fac treaba, iar acest fapt ne face să credem că vaccinurile vor rămâne cu o eficienţă înaltă”, a adăugat el. „Rezultatele noastre ne dau încredere în faptul că vaccinurile actuale conferă o protecţie împotriva variantelor identificate până acum”, a concluzionat coordonatorul studiului.

Aceste experimente în laborator vor trebui totuşi să fie confirmate şi prin studii realizate în condiţii reale.

Cercetătorii nu exclud nici posibilitatea apariţiei în viitor a unor variante virale mai rezistente.

Ei au arătat deja că variantele indiene sunt capabile să se ataşeze mai bine de receptorul ACE2 prezent în celulele umane şi de care coronavirusul se foloseşte pentru a forţa pătrunderea sa în interiorul celulelor. Această capacitate ar putea fi asociată cu transmisibilitatea mai mare a variantelor indiene în comparaţie cu tulpina originală a coronavirusului.

Sursa foto: site Moderna

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Pfizer si Moderna…ar trebui sa ramana eficace impotriva CEPEI din India!
    Cinism ,la maxim!

  2. Vaccinul, efect Placebo!! Cum am mai spus!

    • Bine ai revenit Cioby, chiar ne era dor de lucrurile care le-ai mai spus asa cum doar tu poti sa le spui!

      Am o intrebare insa legat de colegu’ Yo de mai sus care ti-a luat fața.
      Sunteti frati, colegi de pestera sau doar clone?

      Ca daca e o clona de-a ta, well played si iti meriti in continuare aprecierile.

      Dar daca nu e clona, cum ii permiti sa ti-o ia asa de in față? Tu ai vazut câte comentarii are, câte semne de !!!, …, de aforisme? Cum nu rateaza el nici un articol despre Covid?

      Erai tu mai demult premiantul clasei, dar clar e mai vrednic decât tine in ultima vreme.
      Nu te lasa! Eu si alti sustinatori ai tai de pe G4 inca credem in capacitatile tale!

    • 😅😅😅

    • Vizitele mele pe g4, spre deosebire de ale tale, se fac din pura plictiseala, acum sunt destul de ocupat!!! A venit vara, e cald afara , omul trebuie sa se mai si distreze!!!🙂

    • Ca bine zici si chiar ne potrivim la treaba asta, nici eu nu prea mai intru decât rar pe aici.

      E vreme mai buna si incep sa se miste lucrurile altfel.
      Acum ca suntem amandoi complet vaccinati e timpul sa revenim la viata de dinainte de Covid.

      Eu insa am facut Moderna si spre deosebire de Sputnik efectul placebo 5G este mult mai puternic, nici nu o sa mai am nevoie de roaming vara asta.

      Ne vedem pe plaja in Spania, da? Si din toamna in Thailanda ca va fi acceptat si Sputnik acolo.
      Sanatate si sa auzim de bine!

    • Pomisor, eu prefer Yacht ul, plajele sunt aglomerate, plus ….problema cu cipul implica discretie!!😉 Hai sa auzim de bine!!!

  3. Cu cu „refresh”-ul. După care „fresh”-ul. CU ABONAMENT SĂ FIE!!!

  4. bay expertzilor, mai putetzi mintzi? nu va e frica sa nu va creasca nasul! suntezti la fel de creduli ca un copil de clasa 1 care invatza inmulztirea! rusine gunoaielor! oricum noi stim ca vaccinul e bun si la tulpina nord coreeana din 2290!

  5. Treeee,ilustre…esti un amabil!

  6. atunci de ce se vorbeste despre al 3lea doza? ca este asa de eficace ? sa mintit in 2 ani cat intr-o viata de om