Sturionii din Dunăre, unele dintre cele mai interesante şi complexe specii de peşti, pot trăi o lungă perioadă de timp / Unii depăşesc vârsta de 100 de ani şi ajung la dimensiuni impresionante, de peste cinci metri şi 1.000 de kilograme

Ultimele populaţii sălbatice de sturion din Uniunea Europeană, care se reproduc pe cale naturală, se regăsesc în Dunărea Inferioară şi constituie specii indicatoare ale calităţii mediului, datorită multitudinii de habitate pe care le folosesc de-a lungul vieţii, transmite Agerpres.

Supravieţuitori ai erei dinozaurilor, toate speciile de sturion – morunul, păstruga, viza şi nisetrul – sunt clasificate în Lista roşie a Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii (IUCN) ca fiind critic ameninţate, iar autorităţile şi cercetătorii fac eforturi pentru conservarea efectivelor, în baza unei Strategii regionale pentru conservarea şi managementul durabil al populaţiilor de sturion din nord-vestul Mării Negre şi Dunărea inferioară, aprobată în luna iunie a anului 2013, în timpul Reuniunii regionale a CITES, desfăşurată la Tulcea.

În cadrul proiectului „Dezvoltarea Staţiei de monitorizare a peştilor migratori: sturioni şi scrumbie – Isaccea”, iniţiat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), în luna iunie a acestui an a început pescuitul sturionilor adulţi, pentru marcarea lor cu emiţătoare acustice în vederea monitorizării itinerariului lor în Dunăre şi ulterior înapoi spre Marea Neagră.

Pescuitul se realizează pe Dunăre de pescari profesionişti din comuna Grindu, sub supravegherea cercetătorilor de la INCDDD Tulcea.

„Până în prezent, au fost capturaţi 10 indivizi de păstrugă, cel mai mare exemplar fiind o femelă de cinci kilograme. Toţi peştii capturaţi au fost cântăriţi, măsuraţi şi fotografiaţi, după care li s-a colectat un fragment mic de înotătoare pentru analize de genetică moleculară. În final, exemplarele au fost marcate cu mărci acustice şi eliberate înapoi în fluviu”, a declarat pentru Agerpres cercetătorul Marian Paraschiv.

Concomitent cu pescuitul adulţilor, s-a realizat şi monitorizarea puilor de sturioni din acest an.

„Cel mai important lucru este că, după mai bine de 10 ani, în luna iulie a fost capturat un pui de nisetru, semn că şi această specie începe să se reproducă, în urma populărilor de susţinere derulate în trecut”, a mai precizat specialistul INCDDD.

Marian Paraschiv a amintit că sturionii sunt unele dintre cele mai interesante şi complexe specii de peşti, care pot trăi o lungă perioadă de timp, unii dintre ei depăşind vârsta de 100 de ani şi atingând dimensiuni impresionante – de peste cinci metri şi 1.000 de kilograme.

„Aceste specii au apărut acum peste 200 milioane de ani, iar după unii autori chiar acum 400 milioane de ani şi erau larg răspândite pe toate continentele şi în toate mările din Emisfera Nordică, din Arctica până la Tropice. Sturionii din Dunărea inferioară constituie singurele/ultimele populaţii sălbatice de sturioni din Uniunea Europeană, care încă se mai reproduc pe cale naturală, astfel încât conservarea şi protecţia acestora necesită eforturi susţinute. INCDDD, în calitate de Autoritate Ştiinţifică CITES, are rolul de a monitoriza starea populaţiilor sălbatice de sturioni şi de a recomanda măsurile de protecţie care se impun la nivel naţional şi regional”, a menţionat cercetătorul tulcean.

Potrivit acestuia, importanţa deosebită a sturionilor din Dunăre a fost menţionată încă din antichitate de scriitorii Herodot (484 – 425 î.Hr.) şi Strabo (63 î.Hr. – 21 d.Hr.), ultimul amintit scriind într-o lucrare că „în nordul Sciţiei, sturionii sunt pescuiţi şi ei sunt mari cât delfinii”. În Histria, port grecesc pe malul Mării Negre, întemeiat acum 2.200 de ani, locuitorilor le era permis să captureze sturioni la gurile Dunării şi să exporte peştele sărat în Grecia şi la Roma fără a plăti taxe. Majoritatea acestor peşti erau moruni şi nisetri.

În Evul Mediu şi până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, sturionii au constituit o resursă nesecată a Dunării. Mai ales morunul era pescuit pe tot sectorul românesc, de la gurile Dunării şi până la Porţile de Fier, pe Dunărea mijlocie şi în amonte până în Bavaria. Sturionii se găseau din abundenţă şi în afluenţii Dunării – Drava, Sava, Tisa, Mureş, Siret sau Prut. În secolele XII – XV, sturionii erau exportaţi din zona Dunării până în Polonia.

„În 1409, Mircea cel Bătrân ordona tuturor localnicilor din satele aflate de-a lungul Dunării să prindă sturioni trei zile pe an pentru Curte. Călugărul italian Niccolo Barsi, care a vizitat Moldova (…), menţiona că pescarii aduceau la Chilia 1.000 – 2.000 de sturioni în fiecare zi, de aici fiind exportaţi la Constantinopol, în Polonia şi în Ungaria, potrivit cercetătorului Bacalbaşa-Dobrovici. În anul 1690, generalul austriac Marsigli scria că în jur de 50 – 100 de moruni erau prinşi în fiecare zi lângă insula Ada-Kaleh, acoperită de ape, după construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier. În 1762, consulul francez Peysonnel raporta că în jur de 25.000 de moruni erau capturaţi anual la Chilia”, a povestit cercetătorul Marian Paraschiv.

Începând cu secolul al XVI-lea, oraşul Galaţi a cunoscut o dezvoltare deosebită, fiind un important centru de prindere şi valorificare a sturionilor. Un călugăr italian, Barsi, menţiona acest oraş ca având o mare abundenţă de sturioni şi de caviar de toate felurile. În 1652, călătorul Robert Bargrave nota de asemenea: „câteodată ei prind peşti atât de mari, încât este nevoie de 6 – 8 boi ca să îi poată ridica împreună cu capcana”.

În timpul regimului comunist, între anii 1948 şi 1989, economia centralizată nu a avut în vedere exploatarea unei pescării bazate pe criterii ecologice. Sturionii erau pescuiţi de regulă la Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, şi erau destinaţi persoanelor din funcţiile de conducere ale partidului sau erau exportaţi. Nici după căderea comunismului situaţia nu s-a îmbunătăţit vizibil. Numărul permiselor de pescuit eliberate oricui solicita acest lucru a crescut, având ca rezultate lipsa informaţiilor privind capturile legale şi un pescuit şi mai intens, potrivit cercetătorilor.

Suprapescuitul, poluarea Dunării, distrugerea habitatelor şi bararea fluviului au constituit principalele cauze ale declinului acestor specii. Astfel, doar construcţia barajelor de la Porţile de Fier II (Km. 864 şi Km. 943), care nu au fost prevăzute cu pasaje pentru peştii migratori, a înjumătăţit traseul de migraţie al acestor specii care ajungeau dincolo de Bratislava (Km. 1.850) şi până la Regensburg (Km. 2.400).

„Valoarea lor deosebită şi sensibilitatea acestora la modificările habitatelor naturale, precum şi declinul rapid al populaţiilor de sturioni au determinat Convenţia Internaţională privind Comerţul cu Specii de Plante şi Animale Sălbatice Ameninţate (CITES) să includă în anul 1998 speciile de sturioni în anexele I (2 specii) şi II (24 de specii). De asemenea, IUCN a declarat toate speciile de sturioni ca fiind specii critic ameninţate.

”Odată cu înfiinţarea ARBDD, în 1990, şi sub supravegherea CITES, pescuitul ilegal, precum şi comerţul cu sturioni au scăzut. Chiar şi aşa, din cauza supra-exploatării, era necesar să se ia o serie de măsuri pentru conservarea şi administrarea durabilă a stocurilor de sturioni sălbatici care se reproduc în Dunăre”, a precizat cercetătorul Marian Paraschiv.

În acest context, în anul 2006, Ministerele Mediului şi Agriculturii au emis Ordinul comun 330 / 262 prin care interzic pescuitul comercial al sturionilor şi instituie programe de repopulare cu puiet de sturioni din speciile a căror reproducere în mediul natural este deficitară.

Măsurile de conservare au fost prelungite pentru o perioadă nedeterminată în anul 2021, printr-un ordin al ministrului Mediului.

Având în vedere că sturionii sunt peşti anadromi, adică se reproduc în apă dulce şi trăiesc în mare, toate ţările traversate de Dunărea inferioară, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, au interzis pescuitul comercial la aceste specii, considerate „fanion” pentru fluviu.