SUA accelerează expedierea a două sisteme avansate de rachete sol-aer NASAMS către Ucraina
SUA accelerează expedierea a două sisteme naţionale avansate de rachete sol-aer – NASAMS – către Ucraina, a anunţat, marţi, Casa Albă, transmite The Guardian, citată de News.ro.
Preşedintele Joe Biden se angajase să sprijine apărarea antiaeriană a Kievului într-o convorbire telefonică cu preşedintele Volodimir Zelenski luni, după un val de atacuri devastatoare cu rachete ruseşti asupra unor oraşe din Ucraina.
SUA au aprobat trimiterea către Ucraina a unui total de opt sisteme de apărare antiaeriană NASAMS până în prezent, două dintre acestea urmând să fie livrate în curând şi alte şase fiind trimise într-un interval de timp mai lung.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat: ”Credem că suntem pe drumul cel bun pentru a trimite primele două acolo în viitorul foarte apropiat. Suntem cu siguranţă interesaţi să accelerăm livrarea de NASAMS în Ucraina cât mai curând posibil”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.