G4Media.ro

SUA anunță că au doborât o dronă turcă în Siria: ”Reprezenta o…

Sursa foto: Wikimedia Commons / Mustafa.KarabasTUSAS

SUA anunță că au doborât o dronă turcă în Siria: ”Reprezenta o potențială amenințare”

Statele Unite au anunţat joi că au doborât o dronă turcească în Siria, considerând că aceasta reprezintă o potenţială ameninţare la adresa forţelor americane, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

Incidentul a avut loc într-un moment în care Turcia efectuează atacuri împotriva ţintelor kurde din Siria în urma atacului sinucigaş de la Ankara revendicat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), desemnat drept grupare teroristă de Turcia şi aliaţii săi occidentali.

Forţele americane au văzut drone efectuând lovituri în nord-estul Siriei joi dimineaţă, inclusiv în apropiere de Hasakah, la aproximativ un kilometru de trupele americane, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

Peste câteva ore, o dronă turcească s-a întors în acea zonă, zburând în direcţia forţelor americane.

„Comandanţii americani au apreciat că această dronă, care se afla (…) la mai puţin de 500 de metri de forţele americane, reprezenta o ameninţare potenţială, iar avioane de vânătoare americane F-16 au doborât-o în stare de legitimă apărare”, a declarat el.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a vorbit joi seară la telefon cu omologul său turc, Yasar Guler şi a cerut „dezescaladare în nordul Siriei”, potrivit unui comunicat al Pentagonului. El a insistat în special asupra „importanţei respectării cu stricteţe a protocoalelor în vigoare şi a comunicării prin canalele obişnuite de la armată la armată”.

Potrivit unui comunicat al Ministerului turc al Apărării, care nu face referire la incident, cei doi oficiali au discutat despre „ultimele evoluţii din Siria” şi „coordonarea lor strânsă în regiune”, ministrul turc spunând că „Turcia era pregătită pentru o luptă comună cu Statele Unite împotriva Daesh”, acronimul arab al grupării Stat Islamic (SI).

SUA are desfăşuraţi aproximativ 900 de militari în Siria ca parte a eforturilor comunităţii internaţionale de a combate SI şi desfăşoară frecvent atacuri împotriva jihadiştilor.

Turcia a lovit din nou joi seară poziţii şi obiective kurde, inclusiv depozitele de arme şi muniţii PKK/YPG din nordul Siriei.

În trecut, Turcia a doborât avioane siriene şi ruseşti, iar SUA au acuzat recent forţele ruse că i-au „hărţuit” avioanele deasupra Siriei. În iulie, Washingtonul a declarat că un avion de luptă rusesc a tras rachete de semnalizare deasupra unei drone americane care participa la o misiune împotriva SI, avariindu-i elicea.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Turcii au ocupat nordul Siriei si ataca fortele kurde fara nici o justificare. Nu fac decat sa sustina fortele radicale islamiste.

  2. Adică o țară NATO doboară avioanele unei alte țări NATO? Voi vă dați seama ce nebunie e asta?